Bucată De Suflet

Gânduri către tine

Acum multe seri stăteam afară și mi-am ridicat privirea fără să vreau și te-am văzut... și pentru prima dată în viața mea, te-am privit fără să te mai las să mă intimidezi. Eram alături de câțiva oameni pe care la un moment dat nu i-am mai auzit vorbind pentru că te priveam te tine, Steaua mea; m-am afundat în gânduri și pe ei îi auzeam vorbind ca prin ceață, dar le răspundeam vag dezinteresată pentru că îmi era frică să nu te pierd dacă îmi întorc privirea, cât de copilăresc sună asta? Sau poate sunt nebună?
Apoi o mare de nori au trecut peste tine și cu greu te mai zăream, câte emoții mi-au dat norii aceia; într-un final te-am pierdut... ei deveneau mai deși și mai groși și parcă m-a cuprins un sentiment de panică, ce urma dacă aveai să dispari odată cu ei? 
Într-un final, mi-am coborât privirea. A fost un moment dureros și chinuitor, dar cumva poate că aveam nevoie de asta, să am o confirmare că Dumnezeu ne lasă să ne privim.
Am atâtea să-ți spun încât nu știu cu ce sau de unde să încep și mi se pune un nod imens în gât. Te-am văzut și în seara asta, apoi nasul mi-a fost inundat de mirosul tău. Crezi că e ceva în neregulă cu mine dacă nu îmi mai amintesc vocea ta prea bine, dar ți-aș recunoaște mirosul dintr-o mie? Mi-e frică de uitare!
A trecut o săptămâna de când a fost o zi importantă pentru mine, (mă rog, dacă ar fi fost după mine, aș fi stat pe o podea singură de dragul vremurilor bune) dar oamenii de lângă mine au ținut mortiș să mă facă să simt ceva și am simțit; am simțit multe: am fost fericită, am zâmbit, am fost recunoscătoare, am mulțumit și m-am dezamăgit când naivă am așteptat să nu fiu uitată; pe lângă toate astea, am trăit un sentiment că ceva avea să se întâmple și am așteptat cu sufletul la gură să-mi sune telefonul, îți vine să crezi că încă fac asta?
Încep să cresc, cât de trist e? Timpul ăsta trece mult prea repede și uneori parcă nu mă lasă să respir.
Am înțeles cu adevărat tot ce îmi spuneai despre prieteniile în care eram, îți mai amintești? M-am dezamăgit când am ales să nu-ți dau dreptate, dar acum am înțeles. Am înțeles cu adevărat că nu trebuie să rămân prieten cu cineva care nu mă întreabă cum mă simt, ca mai apoi tot omul ăla să se supere că nu am rămas așa cum eram când a plecat. Am înțeles că am pierdut timp lingând rănile altor când ale mele dădeau pe afară. Am înțeles că nu toți celor cărora le-am oferit un umăr cândva, au să aibă grijă de mine când am nevoie.
Dar sunt fericită, sunt recunoscătoare că totuși am câțiva oameni care au rămas lângă mine când eu nu făceam altceva decât să îi alung. Tu crezi că îi merit? Încerc să fiu un om mai bun, un prieten mai bun, le datorez asta.
Am cunoscut oameni noi și mă înspăimântă că îmi dezbracă sufletul cu o ușurintă uluitoare, sunt încă într-o ceață, crezi că e în regulă să permit asta? Uneori îmi scapă toată situația asta printre degete și încep cu adevărat să cred că n-am mai simțit lucrurile așa vreodată.

Mi-e dor și mă frâng, dar Dumnezeu mă ajută cumva. Știi, eu n-am crezut vreodată că L-am pierdut sau că m-a părăsit, ci pur și simplu ne-am certat. Dar poate că e timpul să cred că a avut dreptate în anumite privințe. Deși uneori mă mai trezesc simțindu-mă vinovată că n-am putut mai mult sau că aș fi putut schimba ceva, cu atât rămân.
Uneori îmi arde inima să te văd și să te simt, atunci mă închid intr-o bulă pe care fără să vreau am creat-o pentru tine, pentru noi. Dorul mă aruncă acolo.
Aș vrea să-ți mărturisesc atâtea, aș vrea să-mi răspunzi la orice gând.
Am venit pe lumea asta frântă având sentimentul ăsta continuu că ceva îmi lipsește și oamenii ăștia m-au frânt mai tare, dar am încercat mult aflu ce îmi lipsește și apoi... te-am cunoscut pe tine, un colț de inimă ce-mi lipsea. M-am simțit întreagă chiar și pentru puțin timp. Și atunci când mi-am dat seama că tu ești sufletul meu pereche... ei bine, inima mea a început să plângă și iar să se rupă.
Poate sunt nebună, poate e un gând, poate e o realitate, poate e o ceață, poate e o altă lume... dar măcar ne privim și cumva vedem același cer, eu văd noua ta casă și tu vezi veșnicul meu vis.
Mi-e dor și mi-e frică de uitate!

06.06. 2021, 01:40