𝐋𝐮𝐦𝐨𝐬 // 𝐇𝐚𝐫𝐫𝐲 𝐏𝐨𝐭𝐭𝐞𝐫 𝐨𝐧𝐞-𝐬𝐡𝐨𝐭𝐬 & 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐬

5. Xellya Black II

Număr de cuvinte: 1955

Probabil căzusem în inconștiență în urma torturii lui Bellatrix, pentru că mă trezisem într-o celulă, fără să știu cât timp a trecut, dacă e noapte sau zi, dacă sunt singură sau nu.

Iată-mă aici, în acest infern condus de Voldemort... Dacă cineva mi-ar fi spus acum o săptămână că urma să ajung după gratii, i-aș fi râs în nas. Acum eram ca tata. Închisă fără vină. Sau, mă rog, poate era puțin vina mea fiindcă îmi băgasem nasul în viața lui Draco, deși nu era treaba mea.

O durere în braț m-a făcut să îmi suflec mâneca hainei. Aveam semnul întunecat pe pielea mea... M-am simțit groaznic. Am început să plâng, eu, Xellya Black, care nu vărsasem o lacrimă în timp ce Bellatrix mă tortura, deși simțeam că îmi pierd mințile de durere. Eram blestemată. Șarpele parcă mi se mișca încet pe mână, ca un sloi de gheață, deși nu era decât un tatuaj.

— Ce ți-au făcut, Xellya? o voce chinuită, slabă, a venit din întunericul camerei până la urechea mea. O siluetă s-a mișcat lângă un perete și am privit-o atent. Părea a fi Draco, dar refuzam să cred că în numai câteva ore (sau zile? pentru cât timp stătusem în aceeași cameră cu femeia nebună?) băiatul frumos și arogant se transformase într-o umbră.

— Arăți groaznic, am spus cu toată sinceritatea când Draco a venit mai aproape de unul din felinarele care luminau închisoarea. Părul pe care îi plăcea să și-l aranjeze tot timpul era acum ciufulit și murdar, fața era plină de sânge și hainele îi erau zdrențuite.

— Nici tu nu ești mai bine, mi-a răspuns încercând să zâmbească. Dar măcar suntem în viață...

— Voldemort va face în așa fel încât să ne implorăm moartea. Trebuie să ieșim de aici cât mai repede.

M-am ridicat cu greu în picioare, mergând până la ușă, singura legătură cu exteriorul. În rest, peste tot erau numai ziduri lipsite de ferestre, și oricât de buni am fi fost eu și Draco într-ale vrăjitoriei nu puteam să străbatem un perete.

— Nici nu te mai chinui să încerci, Xellya. Totul e vrăjit cu atâta măiestrie încât noi nu avem nicio șansă, m-a oprit Malfoy.

— Imposibil. Pentru orice vrajă care s-a inventat vreodată există alta mai puternică, am spus încăpățânată, așezându-mă cu spatele lipit de ușă.

Draco s-a întins pe podeaua rece și a închis ochii. Fusese o zi grea pentru el. Și pentru mine. Și pentru Blaise și Theo, iar eu nu știam unde sunt sau dacă mai trăiesc măcar.

Am continuat să îl privesc pe blond dormind. Măcar acum era liniștit, nederanjat de familia lui nebună. Mulți spuneau că e o persoană rea, dar era suficient să îl cunoști mai profund ca să realizezi că se purta așa cum fusese învățat. Dacă ar fi avut alți părinți...poate chiar pe Sirius Black.

Ar fi fost ciudat să fie fratele meu, totuși, pentru că îmi plăcea de el. Și, din ce auzisem printre bârfe, și lui de mine. Acum însă era puțin prea târziu să mai conteze. Sentimentele nu aveau loc în închisoarea asta, sub picioarele lui Voldemort, lui Bellatrix, lui Pettigrew... atâtea nume care aduceau teamă în lumea vrăjitorilor.

Poate era timpul să dorm și eu puțin. M-am târât până lângă Draco, julindu-mi picioarele și palmele pe podeaua aspră. Cu fiecare secundă trecută, viața parcă se scurgea din mine. Nu mai puteam decât să mă târâi. Încă puțin și nu mă voi mai mișca deloc.

M-am întins atât de aproape de blond, încât îi simțeam respirația lentă și caldă pe față, și am închis ochii, dornică să uit măcar pentru câteva ore totul.