𝐋𝐮𝐦𝐨𝐬 // 𝐇𝐚𝐫𝐫𝐲 𝐏𝐨𝐭𝐭𝐞𝐫 𝐨𝐧𝐞-𝐬𝐡𝐨𝐭𝐬 & 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐬

10. Blaise și Draco II

Număr de cuvinte: 1105

Draco își văzu mama și prietenul în living, vorbind despre ceva, probabil chestii politicoase. Narcissa spuse ceva despre un ceai pe care trebuie să îl servească și dispăru din încăpere, lăsându-i singuri.

Blaise se așeză pe canapeaua mare, învelită în mătase neagră, și îi făcu semn lui Draco să ia loc. Blondul se așeză cu fața spre el. Numai faptul că Blaise era aici îl făcea să se simtă puțin mai bine.

— Ce faci? îl întrebă și văzu cum Blaise îi ia mâna într-a lui, fără să îl privească în ochi. Blondul observă contrastul pielii lui albe cu cea neagră a prietenului său și se gândi că se potrivesc foarte bine.

— Suntem prieteni de atât de mulți ani, Draco. Întotdeauna ți-am spus totul și nu am păstrat niciun secret față de tine. E ceva ce trebuia să îți zic acum ceva timp, dar abia acum mi-am găsit curajul. Închise ochii și inspiră adânc, apoi spuse repede, ca să nu se răzgândească: Te plac. Nu ca prieten.

Blondul înghiți în sec, luat complet prin surprindere de spusele lui, dar își reveni imediat. Îi strânse mâna într-a lui.

— Nu mă meriți , Blaise. Nu ai nevoie de cineva atât de rău ca mine, fu singurul lucru pe care fu capabil să-l spună.

— Nu am nevoie de ceea ce merit. Am nevoie de ceea ce vreau. Și eu te vreau, Draco, atât de mult încât nici nu îți poți imagina, murmură Blaise punându-și mâinile în jurul taliei blondului și privindu-i buzele rozii cu poftă.

I-ar fi plăcut să se lase dus de val măcar o dată, să îl sărute pe Draco fără să se gândească la consecințe. Poate i-ar fi pierdut prietenia, dar, pe de altă parte, impulsul era atât de puternic încât știa că nu va mai rezista mult șarmului lui Malfoy. Acesta nici nu știa cât de atrăgător era și cum frânsese multe inimi la Hogwarts cândva.

— Sper să nu regreți, spuse deodată Draco. Sincer, ești mai bun de atât, dar dacă tu mă vrei doar pe mine...

Un zâmbet i se strecură în colțul buzei. Între Draco cel de acum și cel din primii ani la Școala de Magie era o diferență imensă, dar puțin tupeu și puțină obrăznicie vor rămâne întotdeauna în adâncul moștenitorului Malfoy. Își lipi buzele de ale lui Blaise, sărutându-l apăsat. Acesta îi răspunse la sărut, mușcându-i ușor pielea fină doar ca să îl audă pe Draco gemând–jumătate de durere, jumătate de plăcere.

— Am un plan, spuse Blaise după ce Draco rupse sărutul. M-am tot gândit la el, poate îmi vei spune că sunt nebun sau ceva, dar altă soluție nu este.

— Și care ar fi? întrebă blondul, mângâindu-i ușor buzele cu vârful degetelor.

— Să mergem în lumea Încuiaților pentru totdeauna, îi spuse Blaise. Draco se încruntă, evident mirat.

— Noi? Printre Încuiați? Și ce naiba să facem acolo?

— Să stăm departe de familiile noastre. Asta dacă nu vrei să te forțeze să te căsătorești cu cineva pe care nu îl iubești, să ai ce carieră vor ei, să îți faci viața după a lor. Ai mei deja mi-au propus-o pe Pansy ca posibilă iubită...

— Dar Pansy e ca o soră pentru noi!

— Pentru ei e doar o modalitate de a ne pune bine cu familia Parkinson. De asta trebuie să dispărem de aici, Draco. Știu că ne asumăm un risc uriaș, dar se poate. Tot ce trebuie să facem este să ne pierdem în lume, insistă Blaise, convins că are dreptate.

Draco avea ezitări. Toată viața lui ascultase de părinți și nu îndrăznise să se pună împotriva lor. Ideea lui Blaise putea deveni sinucidere curată la furia nimicitoare pe care ar fi avut-o Lucius și Narcissa. Pe de altă parte... jurnalul lui fusese luat. Iar asta putea aduce mai multe probleme decât își poate imagina cineva.

— Dă-mi două zile de gândire, apucă blondul să îi șoptească și îi luă obrajii în palme, sărutându-l scurt înainte ca Narcissa să intre în cameră, cu o tavă cu ceai de mentă. Femeia nu știa nimic de jurnalul lui Draco, așa că se purta natural în jurul celor doi băieți. Era oricum mai bună decât soțul ei, dar nu cu mult. Probabil instinctul ei matern își spunea cuvântul deseori și avea tendința de a-și proteja fiul.

☆☆☆

Blaise plecă abia târziu, mult după ce se întunecase. Draco îl conduse până afară, în ciuda frigului puternic.

— Să îmi dai de veste atunci când iei o decizie...îl rugă Blaise. Blondul se gândi câteva clipe la jurnalul lui, pe care fără îndoială Lucius tocmai îl citea. Se mira puțin că nu venise încă după el strigând Avada Kedavra.

— M-am gândit, spuse încet, dar cu o voce sigură. Plecăm. Acum.

— Acum...adică, în clipa asta? întrebă Blaise.

— Da. Altfel tata mă va ucide când mă întorc în casă.

— De ce? Știu că Lucius nu e cea mai blândă persoană, dar...

— Îți explic eu altădată, îl întrerupse Draco. Putem dormi la tine în noaptea asta, dar eu nu mă mai întorc aici.

Blaise îl luă de mână și își ridică cu un gest mătura lăsată lângă zidul casei.

— Nu mă așteptam să te hotărăști așa repede, dar mie unul îmi convine. Urcă-te, mergem în lumea Încuiaților. Știu un portal în apropiere.

— Sigur nu vrei să iei nimic de acasă? Vreo amintire, ceva... cine știe când ne vom întoarce aici, sugeră Draco. Eu aș fi vrut să îmi iau jurnalul, își spuse în sinea lui. Păcat că a ajuns în mâinile cui nu trebuie...

— De aici nu vreau să te iau decât pe tine, zâmbi Blaise și se urcă pe mătură. Draco se puse în spatele lui, ținându-l strâns de talie ca să nu cadă. Se ridicară în aer, iar orașul luminat se desfășură dedesubtul lor.

— Te-aș săruta acum, dar cădem amândoi, murmură Draco, simțindu-se ciudat de fericit. Tocmai fugea de acasă cu mâinile goale, spre o lume pe care nu o cunoștea și fusese învățat să o disprețuiască, și nici măcar nu știa dacă se mai întoarce înapoi. Însă nu îi era teamă de ce ar fi putut urma.

— O să te sărut când ajungem pentru tot drumul, replică Blaise zâmbind. Abia aștept. Sper numai ca planul meu să meargă bine.

— Va merge, ce naiba, râse Draco, mai sigur pe el decât fusese vreodată. Suntem Blaise Zabini și Draco Malfoy, nimeni nu ne va sta în cale fără să fie spulberat într-o clipă! strigă el din toate puterile, știind că nu putea fi auzit aici, în înaltul cerului, deasupra întregii lumi.