𝐋𝐮𝐦𝐨𝐬 // 𝐇𝐚𝐫𝐫𝐲 𝐏𝐨𝐭𝐭𝐞𝐫 𝐨𝐧𝐞-𝐬𝐡𝐨𝐭𝐬 & 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐬

8. Kevin Potter

Pentru: Rawy_Potter
Caracter: Draco Malfoy (b×b)
Număr de cuvinte: 1183

Kevin p.o.v.

Draco e un Death Eater. Draco e un Death Eater. Draco e un Death Eater, aceleași cuvinte mi se repetă obsesiv în minte, zi și noapte. Ar fi trebuit să-mi dau seama mai devreme. Familia Malfoy n-a fost niciodată de partea binelui, iar iubitul meu se purtase ciudat în ultimul timp.

Acum era prea târziu. Sentimentele mele nu s-au schimbat câtuși de puțin. Aveam să îl iubesc pe Draco indiferent ce ar fi făcut, chiar dacă el m-ar fi urât sau ar fi încercat să mă ucidă. Nu puteam spune același lucru și despre tatăl lui, Lucius. Întotdeauna bărbatul ăsta avusese talentul de a mă speria de moarte. În puținele dăți când ne-am întâlnit, părea că vrea să mă ucidă din priviri, probabil din cauza fratelui meu care îi zădărnicise planurile de mai multe ori.

Sper ca haosul adus de Lordul Întunecat să dispară în neant, așa cum a venit, iar eu și Draco să putem fi fericiți, oricât de clișeic ar suna asta.

☆☆☆

Draco p.o.v.

Pe masa lungă din fața noastră, șarpele imens se unduia cu o grație stranie. Gândurile mele nu erau la el, totuși, cum nu erau nici la Voldemort, ce vorbea din capul mesei, nici la ceilalți Death Eateri.

Mă gândeam la Kevin. La cât de inocent e, cum nu i-a venit să creadă când i-am spus ce sunt... În ochii lui eram o persoană bună. Nimic mai fals. Sunt un nemernic, așa cum e tatăl meu, Bellatrix, în general toată familia Malfoy. Totuși, îl iubesc atât de mult, încât e posibil ca asta să ne rănească pe amândoi.

— ...slăbiciunile noastre sunt cele care ne iau puterea și ne micșorează șansele de a învinge, aud doar ultimele cuvinte ale lui Voldemort. Sunt convins că fiecare din această cameră are propriul lui punct slab. Poate nici nu vă dați seama care e, însă el există întotdeauna și va ieși la iveală în cel mai important moment al vieții voastre.

Aceleași vorbe, mereu. Trebuie să recunosc că uneori are dreptate.

— Draco Malfoy, îmi aud numele rostit de Lord. Înghit în sec, întrebându-mă ce vrea de la mine. Nu am schimbat două vorbe la nicio întâlnire.

Tata îmi dă un ghiont, dar oricum nu e nevoie. Sunt deja atent. Și puțin speriat. Puțin mai mult.

— Care e slăbiciunea ta? mă întreabă Voldemort cu un rânjet care îl face mai înfricoșător decât este deja. Mă blochez, incapabil să mai scot un cuvânt.

Șarpele uriaș se îndreaptă spre mine, târându-și corpul greu pe masa lucioasă. Își scoate limba despicată și sâsâie aproape de fața mea, parcă forțându-mă să răspund mai repede la întrebare.

— N...Nu știu, șoptesc. Nu m-am...eu...gândit niciodată... încerc să leg o propoziție coerentă.

Voldemort râde de parcă aș fi spus o glumă al naibii de amuzantă.

— Minți, Draco. Și minți atât de prost, încât mă îndoiesc că faci cu adevărat parte din familia Malfoy. Vrei să îți spun eu slăbiciunea?