𝐋𝐮𝐦𝐨𝐬 // 𝐇𝐚𝐫𝐫𝐲 𝐏𝐨𝐭𝐭𝐞𝐫 𝐨𝐧𝐞-𝐬𝐡𝐨𝐭𝐬 & 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞𝐬

14. Cordalia Valerie Rosennblūd IV

Pentru: velvetrouze
Număr de cuvinte: 2756

August

— LIBERTATE! urlau toți elevii când porțile grele, ferecate întreaga vară, se deschiseră în fața lor. Ieșiră afară fără niciun moment de ezitare, aproape călcându-se în picioare.

Acum zece minute, Dolores Umbridge spusese, fără alte explicații, că Hogwarts era din nou deschis. Vrăjitorii ce învățau acolo puteau să meargă oriunde își doreau, chiar și înapoi în lumea Încuiaților, cu condiția să revină la sfârșitul lui septembrie, câteva săptămâni mai târziu.

Cordalia rămase undeva în spate, lângă Draco, în timp ce pe lângă ei trecea un adevărat uragan de robe și baghete. Era miezul nopții, ceea ce încă de la început ar fi trebuit să ridice semne de întrebare.

— Nu e ciudat că ne-au dat drumul la ora asta? murmură Malfoy, privind îngrijorat valul de elevi căruia nu părea să îi pese de nimic.

— Ceva nu e în regulă, îl aprobă fata. Nu am încredere în Umbridge.

— Nici eu.

— Dar ai fost de partea ei cândva, i-o reaminti Cordalia. Draco se încruntă, certându-se pe sine fiindcă fusese atât de idiot în trecut.

— Nu mai fac aceeași greșeală. Ce a fost, a fost și oricum, acum-

Fu întrerupt de țipetele unor elevi care se aflau dincolo de poartă. Strigaseră și înainte, dar acestea cu siguranță nu mai erau strigăte de fericire. Cordalia și Draco se priviră și, ca la un semn, se îndreptară cu pași grăbiți spre porți, făcându-și loc spre mulțimea din ce în ce mai înspăimântată, până când ajunseră în față.

Pe culmile din fața Hogwarts-ului se vedeau, din loc în loc, lumini albastre și verzi. Cu greu, Cordalia destinse siluete în întuneric – atât de multe, încât nu le putea număra. Siluetele nu se mișcau, pur și simplu stăteau acolo înțepenite, parcă așteptând un semnal.

Pe cerul întunecat se contură încet forma unui craniu, iar toți elevii începură să se agite încă și mai tare decât o făceau ceva. Cordaliei aproape îi dădeau lacrimile de teamă. Știa că există un singur vrăjitor în lume care își anunță venirea în acest fel, iar numele lui era Voldemort.

— Umbridge ne-a dat pe mâna lui Voldemort, auzi vocea lui Hermione venind din apropierea ei și adresându-se lui Ron. I-ar fi plăcut să nu o creadă, dar Granger era o fată mult prea inteligentă ca să nu îi iei în considerare spusele.

— Suntem înconjurați! veni în fugă Neville. La toate porțile sunt oameni cu arme!

— Fir-ar naibii, înjură Draco, deși nu făcea asta aproape niciodată. Sunteți ca și morți.

— Pleci să te lupți de partea lui? îl întrebă Cordalia, așteptând tensionată răspunsul. Moștenitorul Malfoy se schimbase mult și ea avusese prilejul să vadă măcar o parte din ce se ascundea sub masca de băiat arogant și răutăcios, dar în fața morții ar fi fost în stare să își trădeze toți prietenii.

— Tata m-a învățat să fiu de partea celui cu mai multe șanse de câștig, oftă blondul și își trase mâneca. Deși lumina era slabă, Cordalia îi văzu semnul de Death Eater. Cu toate astea... nu vreau să lupt alături de Voldemort. Toți cei care au de-a face cu el vor sfârși rău.

Într-un impuls de moment, fata îi zâmbi și îl luă în brațe, ținându-l strâns. Greu de crezut, dar Draco alesese binele, chiar dacă așa își risca viața.