Întunericul se deșira
între pleoapele noastre hotar
desenând fluturi de ceață
infatuați și sceptici,
ce-abia scuturau în aerul rar
aripi bolnave de zbor retezat
Aprindeam amândoi
gânduri de ceară la zidul plângerii
și cutreeram ne-'ncetat
de la o margine la alta a cuvintelor
fără sfârșit și-nceput
adulmecând întunericul
cu miros de ploaie și gust de sărut
Incă ne mai țineam de mână
clipe inutile și lungi, pe de rost,
iar eu credeam mereu că e ultima oară
... până când a fost.
