Un loc mai viran de-atât nici n-am visat, nici nu știu!
Aproape că mă sperie de moarte, pe cuvânt...
nu-i un loc unde mi-ar plăcea vreodată să fiu
fără vise de-o clipă și griji, fără vorbe în vânt,
fără emoții, ba chiar fără puls și fără rost,
cu respirația calmă , fără sincope și fără palpitații ...
Barem o intersecție mică de-ar fi fost
de trei străzi pavate în piatră cubică fără striații,
cu-n pom chiar în mijloc, șovăielnic și șui,
fie el și desfrunzit, dar cu o pasăre pe ram
un sticlete, o vrabie, ori o cioară hai-hui...
ar fi fost altceva! Aș fi pus eu, de la mine, tot ce am:
vreo câteva bănci lungi și joase, din lemn tare,
doi câini jigariti, un motan negru parșiv și puricos,
câțiva trecători - neapărat înfofoliți în fulare
și în colț, lângă gard, cerșetorul bărbos...
Tabloul de la început ar fi prins viață un pic.
Fără toate astea rămâne un pustiu la marginea zării,
un niciunde destul de confuz, populat cu nimic,
unde plouă așa crâncen, până în inima nepăsării !
