Mă uit în trecut și mă uit în prezent. Tot ceea ce pot vedea sunt două versiuni diferite ale aceeleași persoane. Seamănă doar la nume, poate nici atât. Au în comun câteva trăsături și, totuși nu seamănă deloc.
Ochii care în trecut erau parcă predestinați pentru a plânge și nimic mai mult astăzi privesc acolo unde nimeni nu poate. Buzele ce înainte erau strânse într-o linie de furie ascunsă ce adăpostește tristețe și suferință au ajuns să devină o curbă lină ce doar zâmbetul îl afișează. Fruntea lată ce înainte ascundea mii de gânduri răsucite și întortocheate, fără rezolvare și pline de amărăciune, astăzi adăpostește numai idei și vise, planuri și sentimente puse pe hârtie. Atâtea lucruri schimbate și totuși atât de multe ce încă mai seamănă. O inimă ce bate necontrolat. Un val de bucurie nestăpânit și aceeași dorință arzătoare, dar mai bine controlată, ce luminează ziua.
Atât de multe s-au schimbat și atât de mult au rămas aceleași. Dacă cele două versiuni ar merge pe stradă nu s-ar putea recunoaște reciproc.
Sunt recunoscătoare. Cine ar fi crezut că s-ar ajunge aici? Un moment de timp, o secvență din etern, în care privești în trecut și, în loc să regreți, te bucuri că s-a întâmplat.
CITEȘTI
Amintiri de catifea
RomantizmAmintirile noastre, privirea ta, sentimentele mele. Durerea mea, indiferenta ta, distrugerea noastra. Ce a mai rămas, înafara câtorva amintiri dulci, ce acum doar dor? Gandurile mele pline de dor au ajuns deliciul tău plăcut și lung. Cum s-a ajuns...
