Azure (PAUZĂ)

Capitolul 30

~MIRIAM~

După orele lungi petrecute în acel loc dizgrațios și după ce cerul s-a întunecat, mi-am luat rămas bun de la Andreas. Oricum mâine la prima oră ne vom întâlni iar ca să-mi dea echipamentul pentru ora de luptă.

Extenuată și destul de murdară de la munca depusă, ajung în sfârșit la etajul unde se află dormitorul meu. Trebuie să mai trec doar de ochiadele ucigătoare ale vampirului care îmi e vecin de cameră și apoi pot să mă odihnesc liniștită. Înaintea ușii se alfă o gardă de corp care așteaptă. Îl ignor și mă aproprii de clanță.

— Eu nu aș intra deocamdată, domnișoară.

Aștept să-mi dea o explicație mai amplă, dar nu o face. Acelea au fost toate cuvintele ce are să mi le adreseze. Ridic întrebătoare din sprâncene și aștept ca să mi se permită intrarea în propria cameră. După aproximativ cinci minute nu mai suport și îl iau la întrebări. Dar nu înainte de a verifica dacă ușa care dă direct în odaia mea a fost lăsată descuiată. În niciun caz.

— Cât voi mai avea de așteptat?

Nu-mi răspunde.

— De ce anume nu ar trebui să intru?

Tace din nou.

— Ce se petrece acolo?

De data asta îmi aruncă o privire neutră, apoi revine în poziția sa de drepți ca înainte.

— Știi ce. Dacă nu-mi dai tu răspunsurile am să le aflu pe pielea mea.

Și deschid ușa lui Ulqiorra. M-am sărurat să aștept acolo degeaba. Fac un pas în interiorul camerei și pe loc îmi regret decizia. Mă feresc din cale intrării și trântesc ușa cât de tare posibil ca să se audă până la ei.

— Ți-am spus, comentează repede soldatul.

Îi arunc o căutătură urâtă deoarece putea fi mai explicit. Da. Ulqiorra nu era singur acolo. Era împreună cu o fată ce se afla peste el întinsă gata să-l seducă. Voi trăi cu imaginea aceasta în minte pentru mult timp și nu e ceva ce voiam să am. Părul drept închis la culoare cu ombre de roșu pământiu îmi confirmă coșmarurile. Este vampirița aceea fițoasă cu care m-am întâlnit acum ceva timp și care speram că va dispărea complet din calea mea. La naiba cu vampirii și cu locul ăsta! Mai bine nici nu mă întorceam încă de afară.

Ce tot spun eu aici? Ce treabă am eu cu ce fac ei acolo? Nu ar trebui un astfel de lucru minor să mă oprească din drum. Până la urmă sunt o luptătoare, iar ceea ce se petrece între ei nu e problema mea. Treaba mea este să mă duc înăuntru, să-mi pregătesc lucrurile pentru o baie caldă și apoi să merg la somn. Restul nu apar în calculele mele.

— Știi ce, mă adresez domnului de lângă mine care cred că s-a speriat când l-am luat așa dintr-o dată în conversație. Facă ei ce vor. Eu nu am timp să aștept pentru că aia doi se distrează.

Deschid a doua oară ușa, dar de data asta nu mă dau înapoi. Cei doi vampiri nici măcar nu încearcă să se ascundă, chiar și după ce mi-au simțit prezența în încăpere. Ulqiorra mă privește cu o curiozitate uriașă pe chip, iar fata pare să se străduiască să-i recapete atenția așternându-i un șir lung de mușcături pe ceafă.

— Serios?! se enervează aceasta. Ieși dracului o dată afară de aici!

Presupun că vorbește cu mine, dar fiincă nu și-a întors fața către mine ca să se obosească să mi se adreseze direct am să o fac să-și iasă din minți.

— Ah, scuză-mă. Nu te-am văzut. Cred că e de vină lipitoarea din tine care s-a atașat de acel vampir neinteresat de gesturile tale.

În sfârșit i-am atras atenția asupra mea. Se uită spre mine cu niște ochi care m-ar putea sugruma în orice clipă. Îmi place acea privire plină de ură care mi-o aruncă. E mai ușor să fac mișto pe seama ei în felul acesta fiindcă orice aș zice acum, ar enerva-o la culme.