Azure (PAUZĂ)

Capitolul 16

~MIRIAM~

Mă holbez la chipul său, mai ales la ochii aceia ce îl întruchipează pe însuși Satana din iadul înfierbântat. Nu are cum ca demonul din fața mea să fie cel cu care m-am întâlnit întâmplător de când am ajuns în Atlas. Eu văd prin vrăjile vampirilor, iar el nici de prima și nici de a doua oară când ne-am intersectat nu avea vreun canin ieșit pe sub buzele acelea voluptoase. Ce să mai vorbesc despre acei ochi roșii care mă înspăimântă îngrozitor. Nu știu cum arată chipul meu în momentul acesta, poate că reușește să mă citească ca pe o carte, poate că nu, dar oricât de mult m-ar întreba și ar insista cu întrebarea dacă cumva îmi este frică de prezența sa aici în locul acesta strâmt, aș nega pe față de fiecare dată.

Îmi flutură o mână în fața ochilor din cauza că am rămas împietrită un timp îndelungat fără să clipesc măcar. Ceva de pe mâna sa îmi distrage atenția. O chestie neagră pe care nu o pot focaliza până când brațul nu îi revine la loc lângă corp. O mănușă. Și nu orice mănușă. Este una neagră de piele exact... exact ca și cea de azi de dimineață. La cel pe care îl văzusem la grajduri, lângă Storm. Vampirul ăsta este chiar cel pe care îl consideram eu om. Cel pe care nu îl vedeam ca pe o amenințare.

— Se pare că în sfârșit m-ai recunoscut, mă ia peste picior.

Face un pas spre mine, iar eu mă dau înapoi. Încă unul. Și încă unul până când ajung cu spatele rezemată de peretele de piatră rece.

— Nu te apropia, rostesc printre dinți amenințător.

— Ți-ai recăpătat vocea! se minunează acesta. Acum îți va fi mai ușor să îmi răspunzi la întrebări. Să vedem. Cu ce să încep? se preface că stă pe gânduri. Ah, da! Trebuia să îmi spui înainte câți amici ai adus cu tine pentru această misiune de asasinare în masă.

— Ți-am spus să nu te mai apropii! spun tare și răspicat.

Coastele mele sunt zdrobite de cloțurile mai ascuțite ale pietrelor. Abia că pot respira la cât de tare mă împing în ele ca să măresc distanța dintre noi ce devine din ce în ce mai mică.

— Nu am de gând să te ascult până când nici tu nu mă asculți. Acum haide! Spune-mi unde îi găsesc pe aliații tăi?

— Mai bine mor decât să îți dezvălui ceva.

Nu este surprins deloc de argumentul meu. De parcă ar fi așteptat o astfel de replică din partea mea.

— Cât timp ești sub supravegherea mea nu are cum să se întâmple așa ceva. Nu ai cum să mori până nu îmi răspunzi la întrebări. Așa că mai bine ai începe fiincă ești într-un mare dezavantaj aici. Eu nu sunt ca ceilalți. Pe mine nu mă poți ucide cu atâta ușurință precum ai făcut-o cu ceilalți vampiri.

Poți visa asta mai departe. Țin în mână arma albă pe care am furat-o exact din buzunarul tău și dacă mai faci încă câțiva pași, îmi va fi ușor să te înjunghii chiar și cu încheieturile legate.

— Nu-ți place întrebarea de mai devreme. Atunci vom începe cu alta. De ce?

— Nu înțeleg.

Ce mi-a adresat este foarte ambiguu.

— De ce mi-ai atacat vampirii?

Tonul său este atât de blând și moale încât am impresia că mă aflu într-un vis. Vampirul acesta este atât de sigur pe sine că mă va face să mă supun ordinelor sale că nici măcar nu se străduiește să ridice vocea. Face totul atât de calm ca și când i-aș da totul pe tavă fără niciun efort din partea lui.