Azure (PAUZĂ)

Capitolul 20 U

~ULQIORRA~

A nu știu câta oară Kiera, fata căreia i-am dat sarcina să o slujească pe Miriam, încearcă să-mi explice ceva. Se bâlbâie atât de mult, iar panica ce a cuprins-o de când a dat ochii cu mine, o fac de neînțeles. Lângă mine, Elijah se uită tot la fel de perplex ca și mine către ea.

- Te rog, oprește-te.

După ce îmi ascultă sfatul continui cu îndrumările.

- Trage adânc aer în piept, menține-ți respirația vreo cinci secunde, apoi expiră lent tot aerul din plămâni, îi explic cu un ton blând ca să se poată calma.

Execută acțiunile ce i le-am dat fără să comenteze.

- Acum că te-ai mai liniștit puțin, spune-mi ce tot voiai să zici înainte când erai atât de panicată.

- Am lipsit numai 30 de minute, își frământă degetele în timp ce relatează întâmplările, așa precum m-a sfătuit domnul Elijah. Am stat în tot acel timp înaintea ușii, iar când m-am întors în cameră ca să curăț niște cioburi de pe podea de la un pahar, ea nu mai era acolo, face o scurtă pauză ca să inspire puțin aer. Geamul era larg deschis, iar bagajul ei a dispărut, vocea i se frânge la final.

E gata să izbucnească în plâns și nici măcar nu e vinovată. Sincer să fiu, mă așteptăm la așa ceva din partea acelei fete. Să evadeze din acel loc chiar îi trebuie ceva curaj.

- Îmi pare atât de rău! se aruncă în genunchi. Am să accept orice pedeapsă e nevoie să îmi dați fără să mă plâng. Nici măcar dacă e vorba de viața mea.

- Nu cred că va fi nevoie de nicio pedeapsă. Nu e vina ta. Nu-i așa, Ulqiorra?

- Într-adevăr, așa este. Ea a fugit de bunăvoie și până la urmă o făcea cu sau fără prezența ta acolo. Și presupun că dacă erai de față, încercai din răsputeri să o oprești.

- Da, Majestate. Nu încape îndoială.

Cuvintele ei sunt pline de adevăr, dar eu și cred că și Elijah cunoaștem cât de vicleană poate fi Miriam. Kiera nu era ceva de temut pentru ea. Nu o știu pe Miriam de foarte mult timp, dar deja mi-am format o viziune despre modul ei de gândire. Ar face orice ca să nu fie prinsă, iar în acest caz, să scape din mâinile oricărei persoane ce o consideră un pericol.

- Atunci nici măcar nu merită osteneala continuării acestei discuții.

- Înseamnă că nu voi primi nicio sancțiune.

- Nu, îi confirmă de lângă mine Elijah.

- Oh! răsuflă ușurată. Vă mulțumesc, Conte Ulqiorra. Îmi este permis să continui curățenia în camera fetei?

- Desigur, îl las din nou pe secundul meu să răspundă.

Aș fi făcut-o eu, dar m-am adâncit în gânduri.

- De fapt... o opresc pe slujnică chiar în momentul în care e gata să apese pe clanță și să iasă. Vreau să te mai întreb ceva.

- Orice domnule.

Nu-mi dau seama de ce, chipul ei s-a luminat.

- Cum s-a simțit după ce s-a trezit?

După întrebare, licărul din ochii ei dispărut la fel de repede precum a fugit spre ușa camerei mele ca să-mi dea vestea dispariției lui Miriam. Nu știu și nici nu sunt curios la ce s-a gândit în sinea ei că am să îi cer.

- Era puțin înfricoșată ca și când s-ar fi trezit după un coșmar. În somn murmura într-una ceva despre moarte, dar nu am auzit nimic concret.

Sigur e de la acel Illusio în care am torturat-o fără intenție. Trebuia să găsesc o cale sigură în care să discut cu ea, iar realitatea în care ne aflam nu era deloc în acel fel, mai ales că era pe cale să își cresteze gâtul cu acel pumnal furat. Mai bine aș fi oprit-o atunci când am simțit că vrea să mi-l ia. Așa reușeam să evit evenimentele ce au urmat.