Mă Poți Iubi?[✔︎]

Capitolul 9

Autoarea

                — Appa, ce înseamnă iubirea? Tu de ce o iubești pe mama?

Bărbatul rămas puțin uimit când fetița din brațele sale îl întrebă asta. Sincer nici el nu știe este este dar știe că la inebunit...

                  — Oh, iubirea.Nu știu eu multe despre ea dar știu că te îndrăgostești.

                  — Îndrăgostești?

                  — Este atunci când un băiat sau fată se îndrăgostesc. Eu de exemplu sunt îndrăgostit de mama ta. Iubirea este atunci când...ești capabil să îți dai fericirea ta, pentru persoana iubita. Sa te gândești mereu la ea, în orice secundă, moment, minut al zilei. În iubire nu se ține cont de vârsta, stare socială sau orice altceva. Atunci când ești îndrăgostit sau îndrăgostită in cazul tău, te simți extrem de fericita, te emoționezi in jurul acelei persoane, zâmbești neîncetat când ea vorbește cu tine...

                        — Și eu mă voi îndrăgosti?

                        — Toți facem asta într-o zi Danbi, fara sa îți dai seama.

Mica fetița cască din cauza somnului, străgand u se la pieptul băiatului.

Yoongi zâmbi când o văzu cum se face așa de mică la pieptul său fiind ui milă la plece din micul pat al fetei, așa că adormi alaturi de ea...

★★★

                — Buna dimineața, Mina.

Spuse băiatul coborând jos, unde fata era la bucătărie gătind ceva. Mirosul mâncări fetei parcă îl mai trezi din somn.

                   — Buna dimineața, Yoongi! Tocmai ce am pregătit micul dejun.

                    — Oh, mulțumesc. Copii nu s-au trezit?

                    — Păi...Danbi și Hyun sunt la grădiniță. Tu te-ai trezit târziu.

Yoongi își mari ochii și se uita la ceasul de pe telefon văzând că este 9:30. Își puse o mână la gură și se ridică rapid după scaun.

                    — Vai, am întârziat la munca. Să sperăm că băieți nu au o stare proastă. Îi aduci tu la 12:00 pe copii acasă? De obicei îi lăsam până la 4, când ieșeam eu.

Mina doar dădu din cap, băiatul plecând imediat lăsând o pe fata să se uite după el întrebătoare.

                  — L-am mai văzut... Dar unde? Aish, eu și amnezia mea.

Yoongi

               — Yoongi, vino te rog puțin la bucătărie și ajută mă!

Strigă fata către mine, eu fiind în sufragerie ca te fiecare dată uitându-ma la TV. Nu prea aveam curaj să o las singură în perioada asta a ei.

Când ajung la destinație, o văd pe fata îmbrăcată într-un tricou de-al meu și pantaloni scurți. Părul fiind într-un coc dezordonat, fire rebele aflând u se pe chipul său.

Se ținea de burtica ei mărișoară încercând să ajungă la ceva de sus. Imediat că duc către ea, luând cafetiera dăruind o.

                   — Vrei sa faci cafea? Nu ai voie sa bei.
  
                   — Pabo, nu e pentru mine.

Mă uit confuz către ea, după in jurul nostru. Este cineva sau vine la noi? O aud cum incepe să chicotească așa că îmi duc privirea spre ochii ei căprui ce mi-au furat inima. Și într-o zi sper și numele.

                      — Este pentru tine Yoongi. De când suntem aici nu te-am văzut bând cafea și când eram în Coreea o făceai mereu la micul dejun. Este din vina mea?

Rămân puțin blocat. Într-adevăr, nu mai făceam asta crezând că o va afecta mirosul ei destul de tare și va pofti la ea.

                       — N-Nu. Doar că nu am mai vrut sa beau. Noaptea îmi provoca insomni.

Se uita suspicios către mine, eu ferind privirea de a ei. Știe. Știe că mint. Mă cunoaște extrem de bine, și asta poate fi în dezavantajul meu.

                  — Sa zicem că te cred. Acum hai la masă. Mie și lui bebe îmi este foame. Poți te rog să așezi tu farfuriile și mâncarea? Eu sunt puțin obosită.

Zâmbesc către ea, și îi fac semn să se așeze. Cum sa nu o ajut? As face orice pentru ea... Așez tot ce este necesar și mâncarea gătită de ea începând amândoi să mâncăm.

În acest moment, papilele gustative ale mele sunt in rai. O fi ea mică, dar știe să gătească excelent la 17 ani ai ei.

Văd cum zâmbește când își pune mana pe pântec așa că o întreb:

                 — S-a întâmplat ceva?

                 — Nu, doar ca in aceasta perioada fetița se mișcă tot mai mult și mă loveste in burtica. Uite!

Se ridică după scaun venid în fața mea, luând mâna și punând o pe al său pântec.

Zâmbesc când îl ating, era o senzație plăcută sa ating burtica sa mare. Încep să o mângâi ușor cu degetul mare, simțind imediat cum fetița din ea, s-a mișcat.

Era un sentiment așa de frumos săi simt mișcările din burtica lui April...

Cateva lacrimi își fac apariția în ochii mei când îmi amintesc de momentele fericite alaturi de ea.

Mă uit spre poza după birou in ea fiind April fericită. Ahh... Mereu era așa, zâmbăreață. Asta m-a atras cel mai mult la ea.

            — În acest moment, mă simt ca și Jungkook... să-mi pun capăt zilelor. Oare sunteți fericiți acolo sus? V-ați întâlnit?

Oftez și mă ridic de pe scaun, uitându-ma pe geamul mare.

              — Oricum nu are cine să-mi ducă lipsa. Băieți l-au uitat pe Jungkook ca și cum nu ar fi fost.

Ies din birou, angajați uitându-se confuzi către mine de plecarea mea. Oricum va fi ultima dată când mă vor vedea.

★★★

Autoarea

Coplestit din cauza dureri sufletești, Yoongi se duce in baie căutând trusa de primul ajutor unde se aflau pastilele.

Se săturase de această viață, nu mai putea rezista, a rezistat destul 3 ani de zile.

Ia un pumn de pastile în mână uitându-se pe urmă în oglindă.

              — Îmi pare rău, nu mai pot rezista in viața asta. Oricum voi fi șters după fața pământului în mai puțin de o săptămână.

Le lua deodată pe toate fara nicio ezitare, ducanduse mai apoi încet spre patul său...

Avea să se stingă ca și  Jungkook.
Iubirea fiind cauza morții amândurora.