Mă Poți Iubi?[✔︎]

Capitolul 6

Yoongi

Deschid cu greu ușă încercând să nu o scap pe fata din brațele mele, care adormise între timp. Copiii erau pe canapea și se ridică imediat când mă văd cu fata în brațe.

                 — Ea cine este Appa?

Mă întrebă Danbi încercând să-i vadă chipul fetei ce era ascuns la pieptul meu. O așeza pe canapea, eu și cei doi frați privind spre ea.

                 — Nu știu, scumpo. Am salvat o de doi oameni răi care vroia să-i facă rău. A adormit intre în brațele mele.

Hyun se apropie mai mult de ea, examinând chipul ei, eu și Danbi privind spre el.

                     — Seamănă cu mami!

Inima mea incepe sa bata puternic, privind și eu spre chipul său. Nu...nu era April.

Într-adevăr, semăna cu ea însă aș fi recunoscuto daca era ea. Nu aveam cu sa nu o recunosc. Hyun e mic, nu știe ce zice.

                      — Seamănă, Hyun dar nu este ea. Oamenii mai seamănă între ei.

Ne amintim toți trei privirea spre fata care începu să geamă ușor deschizând ochii ușor. Își întoarse capul și își pune pătura cu care o învelisem in cap, dând o ușor jos până la nivelul ochilor.

                       — C-Cum am ajuns aici? Acei oameni m-au prins?

                      — Nu, stai liniștită. Te-am adus acasă la mine pentru că nu știu unde locuiești sau ai locuit. Sper că nu te deranjează.

O văd cum răsuflă ușurată, și își dă pătura jos din cap privind spre copii ce o priveau zâmbind către ei.

                         — Vai, sunteți atât de drăguți! Cum va numiți micuților?

                         — Eu sunt Min Danbi și el Min Hyun. Tu cum te numești?

Spuse Danbi entuziasmata, când văzu că fata vorbi cu ea. E clar, deja o îndrăgește se vede din privirea ei.

In schimb, zâmbetul începu să pălească câte puțin de pe chipul fetei când auzi întrebarea puse de fetița.

                  — E-Eu, nu știu...

                  — Nu ști? Ce nu ști?

Întreb confuz către ea. Ce nu știa?

                  — Numele meu... Cred că am amnezie.

Rămân șocat când aud asta. Deci cei doi profitau de starea sa pentru că nu știa nimic despre ea. 

                     — Ce îți amintești despre tine?

                     — Am 25 ani. Doar atât. Nu îmi amintesc viața ce am avut-o înainte, sau numele cuiva apropiat mie.

Mă uit trist către ea. Sa nu ști cine ești... Mă uit spre copii care priveau și ei spre ea și o idee îmi vine.

                      — Poți fi bona copiilor mei până când îți amintești ceva despre tine. Trebuie doar sa ai grijă de ei, de locuit vei sta aici cu noi. Vrei?

                      — Serios? Pot sta aici?

Dau din cap și un zâmbet i se așterne fetei pe cap. Ea privește după spre copii și zice bucuroasă.

                         — Desigur că voi avea grijă de ei. Sunt amândoi niște scumpi la prima vedere.

                        — Super! Copii, atunci ea va fi bona voastră. Trebuie doar să îți găsim și un nume și am rezolvat.

Ma uit la chipul ei, primul nume venit în mintea mea fiind al ei, al fetei ce m-a inebunit pur și simplu.

                       — April...

Șoptesc eu, și ea mă privește entuziasmata de numele ce l-am rostit, se pare că mă auzise. Insa parca nu pot, nu pot sa strig pe altcineva așa.

                   — Mina, te vei numi așa.

                   — Îmi place. Tu cum te numești domnule?

                   — Yoongi, și nu e nevoie de formalități. Este ok.

Ea da din cap și se duce spre copii fericită. Se pare că Danbi și Hyun o plac, cea ce este bine. Mina se vede că are un suflet bun.

Zâmbesc ușor, și mă duc în camera mea trântind u mă in pat oftând.

                — De ce nu te pot uita? Ahh pe cine păcălesc. Nu vreau sa o fac.

Nici nu știu de ce i-am rostit numele ei, fetei de mai devreme poate că semăna dar nu este ea... Oameni semăna intre ei.

Aish, și eu la ce mă gândesc...

Imaginea ei după patul din sală de nașteri nu mi-o pot scoate din cap, era de sânge, slăbită.

Mă duc să-mi fac un duș, probabil așa mă voi calma mai bine...

Ahn April... m-ai inebunit într-un mod atât de frumos.

Autoarea

Mina se juca fericită cu cei doi copilași, care zâmbeau de fiecare dată cu gura până la urechi. Hyun se apropie de ea mai mult, fata luând ul în brațe.

                  — Noona, vrei sa fi mami a noastră?

Amuți când auzi spusele băiatului uitându-se prin jur. Acum că stă să se gândească, nu a văzut vreo femeie pe aici.

                   — Mami a voastră unde este?

                   — Este moartă. A murit când l-a adus pe Hyun pe lume. Tata a murit și el la 2 luni după ea.

Acum se uita confuză. Pai și bărbatul de mai devreme? El cine este?

                        — Păi și Yoongi? Nu el este tatăl vostru?

                         — Pentru noi este, însă de sânge nu. Pe mine m-a crescut încă de când eram în burtica mamei. Tata Jungkook nu a putut.

                          — Jungkook? Numele ăsta l-am auzit și la acei oameni. Probabil este confuzie..nu exista doar un Jungkook, nu?

                        — Mhm...mama noastră April a locuit cu Appa Yoongi in New York când am fost eu mică.

                        — April? Am auzit și numele ăsta tot pe acolo dar nu îmi amintesc cine să-l fi rostit.

Yoongi se opri în loc cand auzi spusele fetei inima luând o la goană.

Exista posibilitatea ca April a lui... Sa trăiască?