Sasha

Capitolul 1

⋅•⋅⊰∙∘☽༓☾∘∙⊱⋅•⋅

     De abia împlinisem șaptesprezece ani atunci când am avut prima altercație adevărată cu Sasha Burov. De acolo a început pasiunea mea. Sau așa am crezut în momentul acela.

În ziua cu pricina arătase cel mai rău posibil. Se îmbătase și i se făcuse rău.

Iar eu mă aflasem în cea mai proastă ipostază posibilă. Cea în care m-am trezit nevoită să am grijă de el.

Nu pentru că ar fi fost responsabilitatea mea, ci pentru că în acel moment nu se mai afla lângă el nimeni altcineva.

Căzuse pe capul meu, cumva, iar inima nu mi-ar fi permis în niciun caz să-l las așa.

Îmi amintesc și acum, de parcă ar fi fost ieri, deși au trecut luni bune de atunci, felul în care s-a prăbușit în genunchi, susținându-se de marginea circulară a toaletei și vomitând.

În alte circumstanțe mi s-ar fi făcut greață, căci aveam un stomac destul de sensibil. Nu și cu el. Ceea ce știu sigur că mi s-a părut ciudat, deși chiar nu ar fi trebuit.

Țin minte cum după ce a terminat cu evenimentul nefericit, a ridicat capul și s-a uitat la mine, probabil de abia atunci remarcându-mă și el, în sfârșit. Sau cel puțin așa mi s-a părut. S-a strâmbat, apoi a mormăit iritat.

— De ce ești încă aici?

Întrebarea lui, formulată pe un ton tăios, chiar m-a revoltat. N-am fost în stare să dau prea multă importanță în acea clipă nici măcar accentului său specific. Impertinența lui îmi anihilase orice gând rațional. Nu ceream neapărat recunoștință, dar nici cu acea ingratitudine nu puteam să mă împac. După ce că și așa cu greu îl cărasem până în baie, greutatea lui fiind cu mult superioară alei mele, sprijinindu-l încontinuu cu brațul de mijloc.

— Chiar vrei răspuns la întrebarea asta? i-am întors-o la fel de acid, stând în picioare lângă el, cu mâinile în șolduri.

— Vreau să te cari! a continuat cu și mai multă răutate. N-am nevoie de ajutoare nedorite. Dacă aveam, ceream expres asta.

Mi-a zvâcnit o venă la tâmplă din cauza nervilor și cu greu m-am abținut să nu izbucnesc. Cu ce tupeu mă trata în halul acesta după ce că îi făcusem practic o favoare? Oare chiar nu realiza că doar am încercat să mă comport ca un om civilizat care în mod normal ajută pe altul într-o situație critică?

— Oh, crede-mă, o s-o fac cu cea mai mare plăcere. Uite cum dispar chiar acum, am strigat la el, doar ca să nu-ți mai văd moaca!

Apoi am plecat, fumegând furie pe nas și emanând-o în urma mea.

Doar că, deși în acea seară chiar mi-aș fi dorit să-l evit cu adevărat pe Burov, la scurt timp am realizat că propria mea minte nu mă asculta. De foarte multe ori, fără să vreau, mă reîntorceam iar și iar la momentul din noaptea aceea și tot nu-mi puteam explica ce-l făcuse să se comporte așa.

După aceea ne-am reîntâlnit iarăși de multe ori, acasă la prietena mea Sunny. Nu, nu avea nicio legătură cu ea. Adesea luam masa cu toții, împreună, dar noi doi ne intersectam extrem de rar în discuții. De multă vreme el mă evita.