Planul domnului Do

69 14 23
                                        

Coco, Nicole și Dani sunt șocate. Stau tăcute cu telefonul la ureche gândindu-se ce să îi spună lui Chunseo.

Coco: să știi că nu e de nasul tău, Chunseo. Hai să fim serioase, cum ai putea să îl placi pe el în condițiile în care iubitul tău e Jungkook? El e cel mai frumos și popular băiat din liceu. Toate îl vor.

Chunseo:dar Coco, domnul Do e în total altă ligă față de Jungkook.

Coco:mie nu mi se pare.

Chunseo (țipând):nu ai gusturi! Proasto, tu nu îl vezi? Să nu îmi mai vorbești.

Chunseo îi închide telefonul în nas lui Coco, speriindu-le pe celelalte două fete, așa că ele se prefac că sunt de acord cu ceea ce zice ea.

Chunseo tocmai și-a pierdut o prietenă.

Yubin este condusă acasă de către domnul Do sub ochii atenți și lui Jisung. Băiatul a simțit că ceva nu e în regulă cu asta, așa că a decis să îi urmărească doar ca să se asigure că nu se va întâmpla ceva.

Tot drumul a fost foarte ciudat, profesorul încercând să facă o conversație cu eleva sa ce este vizibil că se simte inconfortabil.

Ajunși la casa ei, bărbatul încearcă să o ia în brațe pe Yubin, în acel moment Jisung fiind gata să fugă la el și să îl oprească, însă Yubin a făcut-o înainte de el. Acțiunea făcută de ea îi aduce lui Jisung un zâmbet pe față.

Profesorul se scuză, se simte destul de inconfortabil, așa că pleacă repede, trecând pe lângă Jisung care încearcă pe cât posibil să își ascundă zâmbetul larg, și nu îi iese.

Jisung trece pe lângă domnul Do, ajungând la Yubin, care îl oprește, cei doi ajungând să discute. Profesorul îi vede, astfel ajungând și el să nu îl simpatizeze pe Jisung. Sângele îi fierbe în vene când vede cât de bine se înțelege cu Yubin.

Își întoarce capul în față și continuă să meargă spre casă, ajungând nervos acolo și trântind ușa.

Doamna Do:dragule, ai ajuns! Cum a fost prima zi de lucru la noua școală?

Kyungsoo(serios):a fost bine, scumpo.

Kyungsoo merge repede spre baie fără ca măcar să o acorde atenție soției sale și pornește apa la duș. Se simte mizerabil din cauza faptului că a fost respins, așa că se duce să se curețe.

Dușul lui durează destul de puțin timp, urmând ca mai apoi să se pregătească pentru a merge în cameră să doarmă, dar este întrerupt de niște bătăi în ușă.

Doamna Do deschide ușa.

Chunseo:bună ziua! Am venit să vorbesc cu domnul profesor Do.

Pe fața bărbatului soare un zâmbet de maniac.

Clișeu//ChunkookUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum