Regina Dezastrelor III

1: Nașterea lui Eloh

Partea a III-a
     Împotriva destinului

      Când mi-am deschis ochii în dimineata ce a venit, am conștientizat că sunt în cu totul alt loc, din nou. Camera, cât cea a unui hotel de trei stele, era luminoasă și poate din cauza albului al naibii de impecabil, îmi lua ochii rapid. Pe perete, în singurul cui pe post de cuier sau ce o fi fost ala, era uniforma nouă făcută la comandă pentru mine. Urma să dau uitării tot și să fiu cineva de care să fiu mândru eu, nimeni altcineva.

      Îmbrăcat în hainele alea, fără să le aranjez cumva, cu părul ciufulit si cearcăne la ochi, m-am uitat fugitiv în oglindă. Mi-am privit cercelul din ureche, atingandu-l ușor.

  -Nu, tu rămâi acolo!

      Dacă cineva are tupeu sa comenteze de el, jur ca il fac să își înghită vorbele.

****

     -In final. Dacă nu aveai de gând să ieși în clipa asta, intrăm și te aduceam la ore, în boxeri. Aveai să îți faci o intrare de milioane.

      Zayr stătea chiar in fata ușii. Fuma, preferând ca mai apoi să stingă țigara de marginea unui tablou și să bage chiștocul sub el. Era portretul unuia dintre directorii institutului. Sfidător, mi-a zâmbit. Nu îl mai văzusem pe nărod din mai și uluitor de mult se schimbase. Înainte era mereu retras. Era imaginea clasică a tocilarului de care toți își băteau joc. Dar acum... Era de nerecunoscut. 

      Dinții ii erau drepți, purta lentile de contact colorate, părul îi era vopsit într-o nuanță de turquoise usor spalacit. Se înalțase si puteam să jur că face ceva sport de a ajuns lat în umeri. Până și poziția în care statea, emana putere, siguranță pe el și forță.

      -Dar vad ca ai de gând să te faci singur de râs, mi-a zis el antipatic, așezându-și mâinile în buzunarele pantalonilor.

     Nu am înțeles ce vrea să zică și l-am ignorat. A băgat de seamă și ambii am început să mergem însă doar el știa unde ne si îndreptam.

     -Acum că îmi știi secretul, ce ai de gând să faci?

    -Sunt deja într-o școală de corecție, e posibil să fiu și mai pedepsit de atât?

     A râs nenorocitul atât de tare de m-a făcut să îmi fac deschid ușor gura.

      -Toți credeți prostia asta ca am picat nu ca am facut tot posibilul, sa ajung aici, doar ca sa scap de voi si de privirile voastre. Da. E si un centru de reabilitare, pentru noi. Fondatorul institutului a zis insa ca e loc si de complicat lucrurile asa ca a decis sa integreze si toti derbedeii locului, facand din ei mai apoi unii dintre cei mai respectabili oameni. Stii de ce? Invidia schimba mult omul. Il provoacă să facă schimbari asupra sa. Insa și în zilele noastre e la fel. Ne oferă pe noi drept exemplu, ca cei nou veniti ca tine acum, să fiți motivați sa renunțați la prostii si sa va apucati serios de munca, pentru a beneficia de un status nou in societatea asta si asa de tot rahatul. Vorba aia, o mana spala pe alta. Stii care e faza tare? Nimeni nu vorbește despre trecutul lui. Trebuie să fii prea prost sa recunosti cat de nimeni erai. Rar se mai întâmplă sa se cunoasca drac cu drac pe aici. Cum suntem noi... Cei din locul ăsta, stiu ca am sosit în ultima zi de joi din mai, adus de un malac. Dar tu m-ai luat. Un polițist sa te aduca pe o vreme de tot rahatul, mai ai si buza spartă si vanataia aia pe frunte... ăsta da imagine pentru tarfe. Ai sa vezi, cum se arată pe aici doar ca să cunoască băiatul ăla rău nou venit.

     -Nu am nevoie de drama.

     -Acelasi tâmpit pe care îl cunosc de ceva timp. Cât a trecut de când nu ne-am văzut? Trei luni și?