Regina Dezastrelor III

28: Overdramatic

*****MARTIN*****

     Ma uit la ea si imi musc nervos buza de jos. Devine de la o zi la alta si mai greu, sa accept prezenta ei. In anii ce au trecut, poate faptul ca nu ne-am cautat unul pe celalalt, m-a ajutat de fapt pe mine sa merg inainte. Dar acum... nu mai vreau asta!
    
     -Iubitule, zburam la clasa 1! mi-a zis Noemi, verificand biletele. Poate de data asta, v-om avea suficienta intimitate. Maine incep filmarile, dar cred ca azi v-om putea vizita ceva. Tu ce zici?
      -Nu e prima data cand mergem la clasa 1!
      Indignata a inceput sa comenteze din nou. M-am uitat insa in dreapta, unde Iana si Eloh stau inconjurati de multi oameni dornici de drama. Ea insa are un chip serios, ce nu o avantajeaza deloc. E atat de schimbata... oare mai stie sa zambeasca?

      -Martin!

     M-am intors cand George m-a strigat. M-am apropiat de el si l-am salutat.

     -Ce e, omule?
     -Nu am crezut ca voi o sa luati parte la porcaria asta! a zis el razand. Miss Velvet cred ca isi blesteama zilele!
     -Blanco, George. Blanco. Pentru mine, e inca Iana Blanco.
     A zambit in coltul gurii si a clatinat din cap.
     -Eloh Im, a fost de data asta cat se poate de generos si ne-a pus la dispozitie casa lui din California. Macar de dragul camerelor, incearca sa nu te iei la bataie cu el.
     -Poftim? Nu plecam in Italia?
     -Asta a trebuit sa stie Iana. Nu am inteles de ce, Eloh a dorit sa ii ascundem ei asta. In fine. Treaba lor. Noi avem cateva zile de vacanta si asta cred ca conteaza cel mai mult.
      A plecat spre un alt actor sa il salute iar brusc am intelea tot. Eram poate singurul om, de dinafara, ce stia cu ce se ocupa Eloh. Iar Iana... inca mi-o amintesc cand incerca sa imi explice, ca nu a fost mereu departe de scandal si inselaciuni. Am dat crezare ei atunci? Nu! Am tratat totul cu indiferenta iar ea, a sfarsit prinsa in lumea lui.
     Asemeni unui paianjen plin cu venin, Eloh si-a tesut panza si doar a asteptat ca prada lui sa apara. Rand pe rand, toti au cazut... reusind doar sa il pregateasca pentru adevarata provocare.
     Asta nu era o vacanta sau un show filmat. E planul lui de Eloh de a o aduce inapoi pe Iana in locul unde vreme de 4 ani, a reusit sa o tina departe de noi toti!

    -Esti gata? m-a intrebat Noemi.

    Zambeste senin, asemeni unui copil in Ajunul Craciunului. Ma simt ingrozitor.
    
    -Nu cred ca vreau sa iau parte la chestia asta. E o mare tampenie.
    -Martin! a intervenit rapid, lipindu-se de mine si incepand sa imi aranjeze tricoul. Nu am discutat? Cu banii de pe emisiunea asta si de pe sezonul filmat, ne putem permite domeniul ala cu gradini si piscina afara si inauntru. Astea costa!
     Am zambit scarbit in coltul gurii si am dat-o de langa mine, gasind ca scuza ca se uita deja lumea la noi. Ofesara mi-a aruncat o privire aiurea. Relatia mea cu Noemi, a inceput sa se degradeze, de cand Iana a reaparut. Nu mai pot sa ma amagesc.
     M-am indreptat catre randul deja creat la poarta. Am prins insa momentul oportun si m-am strecurat printre oameni, ajungand la Iana si facand-o pe data sa se intoarca la mine. Era singura. In final era departe de toti, putand sa isi verifice telefonul.
    -Ce... Martin? a intrebat confuza.
    -Stiu ca in momentul asta, sunt pe departe cel mai de incredere om cu putinta, dar te rog, da-mi un moment. Vreau sa vorbim, Iana.
     Ochii ei mari m-au privit. Daca Iana din trecut, ar fii privit-o pe cea de acum, sigur ar fii zis ca nu e cu putinta sa ajunga atat de lipsita de suflet. Cu orice ar fii avut-o Eloh la mana, ei bine, a reusit usor usor sa ii fure orice faramana de fericire. Iana de atunci, avea o sclipire aparte in privire. Iana de acum, e un sloi de gheata.
     -De ce?
     L-am vazut in spatele ei pe Eloh si m-am incruntat. Nu aveam timp sa discutam. Am prins-o de mana si m-am uitat in ochii ei si i-am spus:
     -Fugi!

*****IANA*****

     Martin m-a luat de mana si m-a tras dupa el. Nu am inteles ce vrea sa faca. Orbeste insa pasii mi s-au dus dupa el. La inceput incet, apoi din ce in ce mai tare, am inceput sa alerg impreuna. Ce era cu mine? De ce il urmam? Aveam un iubit! Practic eu si Martin eram istorie...
      M-am trezit alergand impreuna cu el spre iesirea din aeroport. Numele meu si numele lui, au fost strigate de cine stie cate ori. Eu insa l-am ascultat pe Martin. Mi-a zis sa nu ma uit in spate si sa alerg cat de tare pot si... asta am facut.
      S-a aruncat in fata primului taxiu, ce se pregatea sa plece si mi-a zis sa urc. Nedumerita am ramas insa pe loc, privind spre intrare. Acolo Gerge si inca doi oameni incercau sa ajunga spre noi. De ce se ajunsese acolo? M-am uitat insa la Martin ce deja deschisese usa. Ce era cu el?
      -Te rog, ai incredere in mine! Urca, a rostit pe un ton domol, mutand apoi privirea spre ceilalti oameni.
      L-am ascultat si am intrat. Dupa mine, a urcat si el si i-a zis soferului sa mearga spre gara. Ce era in mintea lui?
      -Ce e cu tine? l-am intrebat, uitandu-ma in ochii lui, ce pentru prima data nu se sfiau sa imi ascunda nimic.
      -Stiu ca pare nebunesc, dar cred ca e doar o capcana totul. Iana, nu am motive sa te mint! Nu de data asta! Eloh, George si poate si tipul ala Lee sau cum il cheama, sunt facuti din acelasi aluat! Nu e nici pe departe vorba de plecat in Italia sau in alta tara unde crezi ca Eloh s-ar simti in siguranta. Vor sa mearga in California. Vor sa iti intinda o capcana! Vor sa te aduca inapoi, in ochii lui! Am inteles tot! Era chiar sub ochii mei! Cat de orb am putut fii...
     Am inghitit in sec. Cum de imi scapase asta? Lee si Tibi aveau legatura cu Eloh? Dar el... era dusmanul nostru comun! Cum puteau cei doi sa ma tradeze?
     -Spune-mi ca ma minti, i-am zis abia soptit lui Martin. Nu e adevarat. Nu are cum!
      Martin m-a luat de mana si instand m-am indepartat de el. Mi-am dus privirea spre mainile sale si abia daca mai stiam ce se intampla.
      -George mi-a zis ca daca ai fii stiut unde plecam, nu ai fii dorit sa vii.
      L-am privit pe Martin, simtind cum inima mi se face bucati. Imi deschisesem sufletul in fata lui Lee. Ii oferisem toata increderea si el... isi batuse joc de mine?
     -Si cum ramane cu Tibi? Nu pot sa il las prada lui Eloh!
     -E prea tarziu sa ne intoarcem!
     -Il va folosi, ca sa ma faca sa ma intorc la el!
     -Va gasi o cale sa scape.
     -Nu pot sa ii fac asta!
     -Si atunci vrei sa te intorci la Eloh si sa nu mai vezi lumina zilei?
     Mi-am muscat buza si am tacut. Am pastrat tacerea pana cand am ajuns la gara. Nu stiam ce are de gand sa faca. M-am dat jos din taxi si m-am uitat nedumerita la tot ce vedeam afara. Ma simteam pierduta intr-o lume ce nu imi apartinea.
     Martin a platit taxiul si de teama ca nu cumva ceilalti sa ne dea de urma, m-a luat iar de mana si a grabit pasul. Am mers catre un alt taxi. Martin  de data aia i-a zis sa ne duca spre locul rezervat autocarelor. Nu am fost deloc in stare sa il intreb unde vrea sa mergem. Telofonul insa nu mi s-a oprit deloc din sunat. Am ales doar sa ma uit la el si atat.
      Nu i-am dat deloc drumul la mana. Dupa atat de multi ani, sa il simt din nou alaturi parea ireal. Ne-am indreptat ambii spre casa de bilete, uitandu-ne peste panoul mare unde era scris orarul cu autocarele ce plecau spre alte zone. Nu era ca si cum pentru prima data, plecam umdeva departe, rupandu-ma de tot. De data asta insa, era Martin la mijloc. Poate ca asta era de fapt ce ma racaia cel mai tare.
     -Unde ai de gand sa mergi? l-am intrebat. Realizezi ca in momentul de fata, oamenii lui, ne cauta peste tot? Daca ne-am duce inapoi in micul nostru oras, el ne-ar gasi, Martin. M-ai bine ne-am intoarce si ne-am preface ca totul a fost doar o farsa. Voi scapa de Eloh si am sa termin apoi ce am inceput. E prea riscant sa ne intoarcem acasa.
     -Cine a zis ca vreau sa mergem acasa?
     Privirea mi-am ridicat-o spre chipul lui, apoi mi-am mutat-o spre mana sa ce imi arata spre panou o cu totul alta locatie.
     -Nimeni nu s-ar gandi sa ne caute acolo. Atat eu cat si tu, am fii bine.
     Era imposibil sa nu imi amintesc de acea calatorie ce m-a adus alaturi de el. In urma cu poate cinci ani, plecasem la munte si dadusem peste el, in autocar. Mi-am blestemat apoi zilele si toate alegerile facute. In urma acelor evenimente, il alesesem pe el, nu pe Xavier. Acum, aveam oare sa o patesc la fel?
      Plina de vinovatie si regret, l-am urmat pe Martin catre casa de bilete. Am prins inca locuri la cursa ce urma sa plece in zece minute si ne-am chinuit apoi sa ne facem nevazuti. Nelinistita, priveam in jur. Imi era teama... de oriunde putea iesi cineva care sa ne atace. Dar pentru prima data, nu m-am lasat purtata de teama si am continuat sa pasesc langa Martin, pe acel drum atat de nesigur. Istoria se repeta. Eram din nou pe un pod suspendat, de-asupra  unei prapastii enorme, chinuindu-ma sa raman in echilibru, pe toate acele bucati subrezite de lemn. Cu fiecare pas, nu stiam cand urma sa cad si daca mai puteam continua sa merg. Viata mea, mai mereu fusese insa asa. Eram un dezastru pe doua picioare.
      Martin nu a vorbit cu mine. O buna parte din drum, a incercat sa nu ma streseze. A reusit insa sa se imprieteneasca cu un cuplu ce statea alaturi, ce spre ghinionul luo, il recunoscuse. A negat insa cu vehementa identitatea sa. As fii comentat, dar eu una eram prea afectata de situatia in sine. Mi-am asezat capul pe geam si am continuat sa privesc afara. Eram abatuta...
     Sincer nu stiu cand m-a luat somnul. M-am trezit insa mult mai tarziu, dormind pe umarul lui Martin, avand pe mine geaca sa din denim. Plictisit, el se uita pe telefon. Vreme indelungata, am stat si i-am privit degetele ce se miscau lenes pe ecranul telefonului. Prezenta lui, imi aducea atat de multe amintiri...
     -Ati decis o locatie anume pentru voi?
     Cel cu scaunul langa el, de pe partea dreapta l-a intrebat destul de curios asta. Nu am vrut sa imi ridic capul si sa intreb la ce anume se refera. Am preferat sa imi inchid ochii si sa il las pe Martin sa vorbeasca.
     -Da. Atat eu cat si ea, nu ne-am vazut niciodata locuind la bloc sau intr-un loc aglomerat. Ne-am dorit undeva cat mai departe de oras sa stam. Poate chiar sa ne intoarcem intr-o zi, in vechiul nostru oras, luand un teren si construind o casa mica, cu o gradina imensa. Ea si-ar planta trandafiri si lalele pretutindeni iar eu mi-as amenaja un colt, unde in zilele insorite am lua masa. Dar nu stiu ce va fii maine, dar peste ani?
     A ras usor iar eu mi-am simtit inima in gat si lacrimile pe punctul de a se aduna in coltul ochilor. Inca isi amintea de visul meu pueril? Nu mai vorbisem cu nimeni despre dorinta aia. Un loc doar al meu, unde sa fiu alaturi de cel pe care il iubesc, inconjurati de o gradina cu flori multicolore si miros imbietor. Nu imi doream prea mult. Dar chiar si asa, visul ala era de neatins.
     Vreme indelungata, am ramas cu ochii inchisi. Simtind din nou caldura lui Martin, aveam doar sa ma topesc. Incet, el a incercat sa se miste, incercand sa ma trezeasca. M-am desprins de el, dar nu am vrut sa il privesc. M-am uitat pe fereastra si am vazut ca afara era deja intuneric iar autocarul oprise. Ajunsesem.

      Dupa ani si ani, eu si Martin, ne intorsesem in locul unde totul incepuse!