Regina Dezastrelor III

12: Cea lăsată în urmă

IANA

       Mi-am deschis ochii cu mult inainte ca cineva sa si afle ca sunt constienta. S-a intamplat la doua zile dupa operatia la coloana. I-am cerut doctorului ce ma avea insa in grija, sa continuie sa spuna despre mine ca sunt in acea coma indusa, caci nu puteam sa ma conectez prea bine cu realitatea.

        De cum fusesem adusa in rezerva, am facut greseala de a asculta ce zice la televizor, afland de moartea lui Xavier si a lui Dylan. Tot atunci am aflat cum e sa fii prizoniera propriului corp si ale propriilor ganduri macabre. Nu puteam sa fac nici cel mai mic gest. Eram ca o leguma.

       Zi dupa zi, noapte dupa noapte, am continuat sa ma uit dincolo de sticla ce ma tinea departe de  necunoscut. Cu o privire goala, lipsita de orice gand, fara sa scot vre-un cuvand, am refuzat sa mananc si sa vorbesc. Dormeam, cand eram vizitata de cineva, ca ruperea mea din context sa para cat mai reala. Sincer, nici nu imi mai doream sa ma ridic de acolo, din pat.

       Singuratatea pe care o simteam la final de zi, cand ma intorceam in apartamentul ala intunecos, acum o resimteam poate de o suta de ori mai tare. Petrecerea se sfarsise si toti dintre noi am plecat la casele noastre.

       "Dar inca sunt atatea de facut!"

       Eram o ipocrita sa cred, ca merit dragostea lui Xavier. De aceeasi parte eram o ipocrita cand ma crezusem prietena cu Dylan, cand eu nici macar poate 10% nu stiam despre el.

      Nu m-am saturat sa privesc zapada cum se depune intr-un strat gros pe pamant. Nu m-am saturat sa ii aud mixurile lui Martin, date din cand in cand pe posturile de muzica, atunci cand Zara trecea pe la mine si imi lasa televizorul deschis. O data insa am ascultat pana si un interviu dat de Dom si trupa lui, intr-un format mai nou. Trecuse pana si Craciunul si pentru prima data in patru ani, nu mai aveam imaginea aia oribila cu avionul explodand in fata ochilor.

      Am auzit usa cum se deschide iar eu mi-am inchis ochii din obisnuinta. Trebuia sa fie trecut de miezul noptii, caci cam pe atunci se schimbau turele. Cel ce a intrat, nu a si inaintat. A inchis usa si a ramas parca pe loc, asteptand ca eu sa am o reactie.

       -Zara e mama tipului ala Lucas, nu? Nu a trecut azi pe la tine, caci au operat-o. Cancerul la san a reusit in final sa fie extirpat. Isi va reveni.

       Vocea acelei persoane imi era familiara dar si necunoscuta in acelasi timp. Aflasem vag din discutiile lui Carol si ale Zarei ca e din nou im spital dar nu stiam si din ce cauza. In secret banuiam ca e din nou acea oribila boala la mijloc dar speram ca operatia din vara, sa fie si ultima.

        Zgomotul produs de o bricheta, s-a auzit in linistea aia. Am simtit apoi miros de tigara. Tipul ce intrase in incapere trebuia sa fie o figura, de isi permitea sa fumeze acolo in rezerva.

       Pentru inca o data usa s-a auzit. Nu am dat nici atunci vreun semn.

       -Deja esti aici, a rostit o voce feminina. Ei, Eloh? Cum arat?

       -Jade.

       I-a rostit doar numele si nimic alt ceva. Ea a ras iar eu am simtit ca raman fara aer. Jade era unul dintre cele mai ascunse secrete ale mele. Nu am vorbit cu nimeni deapre ea, din dorinta de a o tine cat mai departe de viata creata ulterior plecarii ei.

        O singura data, mama mi-a povestit despre familia ei. Mi-a zis ca are o sora mai mare decat ea, cu care a pastrat legatura dupa ce la 14 ani a decis sa fuga de acasa. Mama a crescut la un internat din oras, mai toata viata sa. Mi-a zis ca nu a putut sa se simta recunoscuta ca fiica a acelei familii si ca de aia se lipise atat de mult, de familia Zarei in schimb. Dupa ce Zara m-a luat in grija, mama i-a cerut matusii Lara sa i-o dea pe Jade. Femeia mai avea pe langa ea inca alti doi plozi perfecti. Jade era o exceptie. Ei ii placeau chestiile macare si adesea era invinovatita de multe accidente ale copiilor din jurul ei. Dar cand Jade era cu mama, isi revenea, devenind chiar ea un copil exemplar.