Regina Dezastrelor III

5: Străinii din viața noastră

       O mana m-a prins, inainte sa imi inchid ochii si sa accept sfarsitul. M-am trantit de betonul rece si abia atunci am realizat prostia pe care era sa o fac. A fost necesar sa ajung acolo, ca sa imi recunosc esecul?!

      Mi-am dat capul pe spate si m-am uitat la cel care ma prinsese. Din disperare mi-am ridicat si cealalta mana incat el, a reusit sa ma prinda mai bine si sa ma ridice usor. Incet, m-a adus din nou in camera. A stat si m-a privit lung si nu mi-a zis nimic.

       Nu aveam nici macar curaj sa ii multumesc lui Eloh pentru ca m-a salvat de la o moarte sigura. Eram in fond la etajul sapte in pana mea! Doar simpla lui prezenta ajunge sa ma domine. Tinandu-mi inca ochii la nivelul pieptului sau, l-am vazut cum in tacere renunta la sacou si il azvarle pe un scaun. Din buzunar isi ia pachetul de tigari si alege una de acolo. Isi indreapta pasii alene catre usa. De langa geamul larg deschis, il provesc cum se departeaza de mine iar si inima ma doare.

     -Eloh...

     -Toma traieste. Lucas si Olly te-au mintit.

     Vocea sa m-a patruns adanc incat intreg corpul a inceput sa imi vibreze. Nu stiu de ce am reactionat astfel! Si totusi... Toma? Se afla in viata si eu... baietii m-au mintit?! Dar... mii si mii de ganduri si imagini imi apar in minte. Clatin insa din cap si imi doresc sa pasesc catre tanarul barbat ce candva, reusise sa imi fure atentia dar nu pot. Stau neputincioasa in fata lui pentru a nu stiu cata oara. Am atat de multe lucruri sa ii spun, sa il intreb si nu numai. Imi doresc sa ii multumesc ca m-a prins si m-a adus inapoi cu picioarele pe pamant dar... Eloh a iesit pe usa, inainte ca eu sa reactionez cumva. Tot ce am vazut in urma sa, a fost o silueta ce patrunde in obscuritate si lasa un spatiu infinit de gol.

       Cu pasi nesiguri, am mers către scaunul pe care isi aruncase sacoul si l-am arins usor. Chiar daca mi-am vazut moartea cu ochii si l-am obligat pe el sa fie martor, a ramas la fel de rece precum mi-l aminteam.

        -Toma traieste!- mi-am zis din nou, incetisor. Dar nu e posibil. Am vazut cu ochii mei cum avionul a explodat si...

       Nu am mai dorit sa continui. Am apucat acea bucata de material si am strans-o in maini. Incet am dus-o la nas si am mirosit-o. 

       -Iana!

       Mi-am auzit numele si am tresarit instant, aruncand inapoi pe scaun acel sacou. Ușor, am inceput din nou sa aud toata harmalaia aia si parca incepeam sa o iau razna. Ce trebuia sa ma socheze mai tare? Prezenta lui Eloh? Lipsa lui Martin din viata mea? Vestea cu privire la Toma... faptul ca cei mai buni prieteni ai mei, m-au mintit?!

       -Aici erai! Avem nevoie de niste tarie si ceva tigari. Vrei sa mergi impreuna cu Sorana sa luati?

       Era Matt. Mai ferchezuit ca niciodata, statea in tocul usii si parca era pregatit sa ma intrebe din moment in moment ce am. Dar nu a facut asta. Mi-a aruncat doar portofelul sau pe care cu greu l-am prins si a plecat. Nici eu nu stiam sincer ce sa zic. Doar am oftat si am injurat cat de tare am putut.  In secret, cat am asteptat aceea fata sa vina spre holul de la intrare, l-am cautat pe Eloh cu privirea dar nu l-am gasit deloc. Am profitat de lipsa tuturor de atentie, cu privire la mine, si m-am dus de indata dupa sacoul pe care Eloh il abandonase. M-am privit in uan dintre oglinzi si am iesit. Din urma, mi-am auzit de cateva ori numele, si astfel m-am oprit in fata usii de la intrare.

        Nu o mai vazusem pana atunci pe Sorana. O priveam insa cu invidie. Putea fii copia fidela a lui Noemi si ma rodea destul de tare. Lui Martin i-ar fii placut de ea.

         -Tu trebuie sa fii Iana, nu?

         -Ce vrei?

         -Scuze. Matt mi-a vorbit despre tine si... te rog, asteapta sa ma imbrac.