Darul

Capitolul I

Londra, Anglia, 1816

Avea să fie o răpire simplă şi fără complicații. Printr-o ironie, probabil că tribunalul avea s-o declare absolut legală, în afara acuzaţiilor pentru spargere, desigur, dar acestea nu aveau nici cea mai mică însemnătate. Nathanial Clayton Hawthorn Baker, al treilea Marchiz de St. James, era absolut pregătit să folosească orice metode găsea de cuviinţă ca să reuşească.

Dacă norocul era de partea lui, victima avea să doarmă adânc. Dacă nu, un simplu căluş urma să-i înăbușe orice proteste. Pe o cale sau alta, legală sau nu avea să-și ia mireasa. Nathan, cum îl numeau puținii prieteni apropiaţi, nu trebuia să se poarte ca un gentleman – ceea ce era cu atât mai bine, ţinând seama de faptul că asemenea delicateţuri erau oricum străine de firea lui. Şi-n plus, nu mai avea nici timp. Mai rămăseseră doar şase săptămâni până să ajungă cu adevărat la încălcarea contractului de căsătorie.

Nathan nu-şi mai văzuse mireasa din ziua citirii formalităţilor, cu paisprezece ani în urmă, dar imaginea pe care o păstra în minte nu era deloc seducătoare. Nu-şi făcea nicio iluzie cu privire la fetişcana aia, căci văzuse destule femei din familia Winchester ca să ştie că n-avea de unde alege. Toate erau o jale, atât ca înfățișare cât și ca dispoziţie. Majoritatea aveau trupul în formă de pară, cu oase mari, posterioare și mai mari şi, dacă povestirile nu

exagerau, o poftă de mâncare gigantică.

Deși gândul de a avea o nevastă alături îl atrăgea cam la fel de mult ca o scaldă printre rechini la miezul nopţii, Nathan era pregătit să îndure și acest calvar. Poate că, dacă-şi punea mintea, ar fi găsit o cale de a respecta condiţiile contractului fără a trebui să stea cu ea zi şi noapte.

Aproape toată viaţa, Nathan trăise singur, refuzând să primească sfaturi de la oricine. Nu-i împărtășea gândurile sale decât singurului prieten de încredere, Colin, Totuşi, miza era prea mare ca s-o ignore. Prada pe care i-o oferea contractul după un an de convieţuire cu lady Sara compensa cu prisosinţă orice repulsie.

Banii pe care urma să-i încaseze prin decret regal aveau să întărească asocierea legată de el și Colin în vara trecută.

Compania de Navlosiri Smarald era prima lor încercare de afaceri legitime și erau hotărâţi să aibă succes. Motivul era ușor de înţeles. Amândoi se săturaseră să trăiască limita siguranţei. Se apucaseră de piraterie întâmplător – şi se descurcaseră destul de bine – dar considerau că riscurile nu mai meritau. Nathan, lucrând sub identitatea notoriului pirat Pagan, devenise o legendă vie. Lista duşmanilor săi ar fi putut umple o sală de bal.

Recompensa pusă pe capul lui crescuse la proporţii atât de fabuloase, încât până şi un sfânt s-ar fi simţit tentat să-l trădeze. Îi era tot mai greu să-şi ţină ascunsă a doua identitate. Nu mai era decât o problemă de timp până să fie prins, dacă mai continuau cu escapadele lor piratereşti – sau cel puţin aşa îl tot bătea la cap Colin, până când Nathan se învoise în sfârşit.

La o săptămână după luarea acestei hotărâri, au fondat Compania de Navlosiri Smarald. Sediul se afla pe cheu şi era mobilat sumar. Conţinea două birouri, patru scaune şi un dulap de acte, toate scorojite de la un incendiu. Fostul chiriaş nu se ostenise să le ia de-acolo. Întrucât duceau lipsă de bani, mobila nouă era ultima pe lista de cumpărături. Mai întâi aveau nevoie de corăbii noi pentru flotă.

Amândoi înţelegeau procedeele comunităţii de afaceri. Absolviseră la Oxford, deşi în studenţie nu se cunoscuseră. Colin nu mergea nicăieri fără o suită întreagă de prieteni. Nathan era mereu singur. Abia când se asociaseră ca agenţi operativi într-un joc pe viaţă şi pe moarte de activităţi guvernamentale secrete, se împrieteniseră. Trecuse aproape un an până când Colin să câştige încrederea lui Nathan. Îşi riscaseră vieţile unul pentru altul şi pentru ţară, numai ca să fie trădaţi de superiorii lor. Colin fusese uluit și scandalizat când ieşise la iveală adevărul. Nathan nu se mirase deloc. Întotdeauna se aştepta la tot ce putea fi mai rău de la oameni şi rareori era dezamăgit. Nathan era un cinic din fire și un luptător din obişnuinţă. Un om căruia întotdeauna îi plăcea o încăierare, lăsându-l pe Colin să adune oalele sparte.