Darul

Capitolul VIII

Pe la sfârşitul săptămânii, toţi purtau funii de usturoi împrejurul gâtului, disperaţi să scape de năzbâtiile lui Lady Sara.

Şapte zile în cap, încercase să le câştige încrederea. Când aflase de ce-şi puneau salbele acelea urât mirositoare, fusese atât de dezgustată, încât se lăsase păgubaşă.

Mai încetase şi să de-a fuga în cabină ori de câte ori se uitau chiorâş la ea. Se prefăcea doar că nu observa. N-avea să spună nimănui cât o deranja purtarea lor. Era hotărâtă să-şi înghită lacrimile şi să-şi ţină cumpătul.

Numai Nathan şi Nora ştiau ce simţea cu adevărat. Sara le vorbea amândurora despre sentimentele ei lezate. Nathan se străduia să ignore situaţia. Nora îşi dădea toată silinţa să-şi consoleze nepoata.

Desigur, problema era aceea că până şi cele mai mărunte accidente, indiferent de cauze, erau puse pe seama prezenţei Sarei la bord. O credeau blestemată. În clipa când Chester observă că-i ieşise un neg nou pe mână, dăduse vina pe Sara. O atinsese întâmplător cu mâna, îşi amintea, când trecuse pe lângă ea, pe punte.

Cum să răspundă raţional unor asemenea idioţenii? Sara îi punea această întrebare lui Nathan de cel puţin două ori pe zi.

Totuşi, răspunsurile lui nu aveau niciun sens. Fie mormăia iritat, fie ridica din umeri, indiferent. Era la fel de înţelegător ca un ţap, şi de fiecare dată când termina să-i spună părerile lui piezişe, Sara îl săruta, numai ca să-l contrazică.

În lunea următoare, Sara îşi spunea că viaţa ei n-ar fi putut să devină mai amară de-atât. Dar, la o adică, nu se gândise la piraţi. Aceştia atacară corabia marţi dimineaţa.

Începuse ca o zi liniştită. Însorită şi frumoasă. Matthew o scosese pe Nora la plimbare pe punte, şi amândoi şuşoteau şi râdeau ca nişte copii, ţinându-se de braţ. Se apropiaseră mult în ultimele câteva săptămâni. Matthew zâmbea tot mai des, iar Nora părea să roşească la fel de frecvent.

Când Sara îşi începu şi ea plimbarea, Jimbo i se alătură. Nici o aclipă nu era lăsată singură. Credea că era din cauză că oamenii deveniseră atât de ostili, dar când îi spuse lui Jimbo, acesta clătină din cap.

— S-ar putea să conteze şi asta, da' adevăru-i că Nathan nu vrea să se mai întâmple nicio trăsnaie, Sara. De-asta ţi-a pus paznic zi şi noapte.

— Mai mare ruşinea! exclamă ea.

Lui Jimbo îi era greu să-şi stăpânească zâmbetul. Fără îndoială, Sara tindea să dramatizeze. Totuşi, nu voia să creadă că râdea de ea.

— Ei, ei, lasă că nu-i chiar aşa de îngrozitor, remarcă el. N-ai de ce să te amărăşti.

Sara se aprinse imediat la faţă, fără să-şi ascundă iritarea.

— Deci, aşa merge treaba? Câteva mici ghinioane, iar acum servitorii mă scuză de vrăjitorie, iar soţul meu, că-i pângăresc proprietatea? Jimbo, e nevoie să-ţi amintesc că de la foc încoace nu s-a mai întâmplat nimic ieşit din comun? Sunt sigură că oamenii îşi vor băga minţile-n cap, cu timpul.

— Nimic ieşit din comun? repetă Jimbo. Vorbeşti serios, Sara? Ai uitat de Dutton?

N-ar fi trebuit să aducă vorba despre acel incident. Sara îl privi nemulţumită.

— Nu s-a înecat, Jimbo.

Jimbo îşi dădu ochii peste cap.

— Nu, da' nici mult nu mai avea.

— Şi i-am prezentat scuze.

— I le-ai prezentat, dară. Da' cu Kently şi Taylor cum a fost?