Darul

Capitolul V

În restul zilei, Sara nu-l mai văzu pe Nathan. Aranjă la loc mobila din cabină şi-şi puse lucrurile în ordine. Neavând cameristă, îşi făcu singură patul, şterse praful, ba chiar împrumută o mătură ca să cureţe pe jos. Îşi aminti de umbrela rămasă pe punte, dar când se duse după ea, n-o mai găsi nicăieri.

Pe la apusul soarelui, avea nervii întinşi mai-mai să-i plesnească. Nu putuse născoci niciun plan ca să mai câştige timp.

Se cam ruşina de propria-i laşitate. Ştia că mai devreme sau mai târziu inevitabilul tot trebuia să se întâmple, ştia că avea să aştepte cu aceeaşi groază până când termina, dar aceste lucruri nu-i alungau teama.

Când auzi bătaia în uşă, fu cât pe ce să ţipe. Îşi regăsi imediat calmul, dându-şi seama că Nathan n-ar fi ciocănit. Nu, ar fi dat buzna. Cabina era a lui, în fond, şi avea tot dreptul să intre neanunţat.

Matthew aştepta în faţa uşii. Sara îl salută cu o reverenţă şi-l pofti înăuntru.

— Mătuşa dumitale, Nora, te aşteaptă, anunţă el. Cât eşti acolo, am să-l pun pe Frost să aducă albia. Căpitanul s-a gândit că poate vrei să faci o baie, aşa că ne-a ordonat să punem apă dulce. Mai rar aşa o favoare, adăugă el. Desfată-te cu ea cât poţi de mult.

— Foarte frumos din partea lui Nathan, replică Sara.

— Am să-i spun.

Când ajunseră la uşa Norei, Matthew o preveni:

— Să n-o oboseşti, bine?

Sara dădu din cap, apoi îl aşteptă să-i deschidă, mulţumi şi intră. Matthew închise uşa în urma ei.

— Ce mirat părea Matthew! remarcă Nora.

— N-am observat, recunoscu nepoata ei.

Îi zâmbi bătrânei şi de apropie grăbită s-o sărute. Nora stătea rezemată de un munte de perne.

— Totuşi, am remarcat câte griji îşi face, şi numai pentru tine, mătuşă, continuă Sara.

Îşi trase un scaun şi se aşeză, netezindu-şi faldurile rochiei.

— Cred că a devenit apărătorul tău.

— E un bărbat chipeş, nu-i aşa, Sara? Şi bun la inimă. Are o fire foarte asemănătoare cu a răposatului, deşi nu seamănă deloc la înfăţişare.

Sara îşi stăpâni zâmbetul.

— Ai cam făcut o slăbiciune pentru Matthew, nu-i aşa, Nora?

— Prostii, copilă. Sunt prea bătrână ca să mă mai înamorez.

Sara nu insistă.

— Te simţi mai bine azi?

— Da, draga mea. Şi tu, cum te simţi?

— Bine, mulţumesc.

Nora clătină din cap.

— Mie nu mi se pare deloc că arăţi bine. Sara, stai pe marginea scaunului, de parcă ai fi gata s-o zbugheşti din loc la prima provocare. Eşti îngrijorată din pricina lui Nathan?

Fata dădu din cap, încet.

— Şi pentru tine mi-am făcut griji, desigur, mărturisi ea. Dar acum, când te văd, îmi dau seama că te simţi mai bine.

— Nu schimba subiectul. Vreau să vorbim despre Nathan.

— Eu nu vreau.

— Totuşi, o vom face, stărui Nora, îmblânzindu-şi insistenţa cu un zâmbet. Cum te înţelegi cu soţul tău?