Darul

Capitolul XIV

Nathan nu mai avea răbdare. Trebuia să ajungă la Sara.

Trebuia să vadă cu ochii lui că nu păţise nimic. Fără o vorbă, ieşi din birou, pornind spre" Seahawk".

Avu surpriza să vadă că majoritatea echipajului era deja la bord. De obicei, oamenii îşi petreceau prima seară după acostare îmbătându-se în port până ajungeau să se ia la bătaie cu tot ce mişca. De cum îl văzură, săriră din hamace şi se adunară pe trepte. Uşa cabinei era descuiată. Când intră, Nathan o văzu pe Sara imediat. Dormea adânc, în mijlocul patului, cu perna strânsă la piept.

Încet, Nathan închise uşa, apoi se rezemă de ea. Mult timp stătu astfel privind-o cum dormea, până când în sfârşit panica i se risipi, iar respiraţia nu-i mai fu la fel de dureroasă.

Din când în când, Sara sughiţa uşor, iar Nathan îşi dădu seama că adormise plângând. Sunetul acela îl făcea să se simtă teribil de vinovat.

Se aplecă să se descalţe şi atinse involuntar hainele întinse la uscat. Una dintre cămăşile de mătase ale Sarei se desprinse.

Nathan o prinse înainte de a atinge podeaua, şi abia atunci observă ce folosise soţia lui drept funie de rufe.

— Ţi-ai întins hainele la uscat pe biciul meu?

Nu voise să strige, dar îl luase pe nepregătite. Totuşi, răcnetul lui indignat n-o trezi. Sara murmură în somn, apoi se întoarse pe burtă.

Nathan avu nevoie de un minut ca să se calmeze. În sfârşit, putu chiar să vadă umorul situaţiei. Îşi scoase şi restul hainelor şi se întinse lângă Sara. Soţia lui nici măcar nu se clinti când o cuprinse cu braţul. Nu adormi decât la răsăritul soarelui. Se trezi peste câteva ore, cu o tresărire, apoi se întoarse spre soţia lui să şi-o ia iar în braţe.

Nu mai era acolo. Şi hainele ei dispăruseră. Nathan îşi luă pantalonii şi ieşi pe punte s-o caute. Mai întâi îl găsi pe Matthew.

— Unde-i Sara? îl întrebă el. Dumnezeule, nu cumva o fi coborât în cambuză?

Marinarul arătă spre cheu.

— Colin a plecat mai devreme cu nişte hârtii pe care trebuie să le semnezi. Sara şi Jimbo s-au dus cu el, la birou.

— De ce naiba nu m-ai trezit?

— Sara nu ne-a lăsat să te deranjăm, explică Matthew. A spus că dormeai dus.

— Câtă... consideraţie... mormăi Nathan. Mda, îi sunt foarte recunoscător.

Matthew clătină din cap.

— Dacă vrei să ştii părerea mea, voia să te evite. După felul cum ne-am luat de ea cu rândul, ieri când s-a întors în port, toţi ne simţeam cam vinovaţi, aşa că azi am lăsat-o pe-a ei.

— Ce tot spui?

— Imediat ce a văzut-o coborând din birja aia, Jimbo a-nceput să-i ţină o predică despre pericolele de a umbla singură prin oraş.

— Şi?

— Pe urmă, a venit Colin la rând. După aia, şi Chester i-a făcut capu' mare... sau o fi fost Ivan? Nici nu mai ţiu minte? Pe cinstea mea, Nathan, toţi oamenii stăteau la coadă s-o certe, în viaţa mea n-am mai văzut aşa ceva.

Imaginându-şi scena, Nathan nu-şi putu stăpâni un zâmbet.

— Oamenii îi sunt loiali, spuse el.

Dădu să se întoarcă spre scară, hotărât să-şi aducă soţia înapoi. Dintr-o dată, se întoarse.

— Matthew? Cum se simţea Sara în dimineaţa asta?