Darul

Capitolul VII

Dădu foc navei. Cu şoşele, cu momele, îi făcuse să se simtă iar în siguranţă. Trecuseră opt zile şi opt nopţi fără să se mai întâmple nicio nenorocire. Oamenii încă mai erau temători cu Sara, dar nu se mai încruntau atât de des. Unii chiar fluierau din când în când, în timp ce-şi vedeau de treburile zilnice. Chester, ca un Toma Necredinciosul al echipajului, era singurul care continua să-şi facă semnul crucii ori de câte ori Sara trecea pe lângă el.

Lady Sara se prefăcea că nu observa.

După ce pânzele fură reparate, recuperară repede timpul pierdut. Mai aveau cam o săptămână până la insula Norei.

Vremea fusese favorabilă, deşi la amiază era o arşiţă insuportabilă. Nopţile însă continuau să fie la fel de friguroase, şi aveau nevoie de pături ca să nu mai dârdâie. Una peste alta, domnea calmul.

Nathan ar fi trebuit să-şi dea seama că nu avea să dureze. Era vineri noaptea, târziu, şi tocmai terminase de dat instrucţiuni oamenilor de cart. Întrerupse conversaţia lui Jimbo cu Matthew ca să le dea ordine pentru a doua zi, când aveau exerciţii de tragere cu tunurile.

Stăteau drept în faţa spiraiului de la cabina acest motiv, Jimbo vorbi încet când spuse:

— Oamenii încep să uite c-au crezut-o blestemată pe nevastă ta, băiete.

Se opri ca să arunce o privire în spate, ca pentru a se asigura că Sara nu-l auzea, apoi adăugă:

— Chester încă le mai spune tuturor că toate nenorocirile vin în număr de câte trei. Mai bine să n-o scăpăm pe Sara din ochi, până când...

— Jimbo, nimeni n-ar îndrăzni să se atingă de nevasta căpitanului, bombăni Matthew.

— Nu asta voiam să zic, explică Jimbo. Zic doar că încă s-ar mai putea s-o facă să se simtă jignită. E cam sensibilă.

— Ştiai că ne consideră pe toţi angajaţii ei? remarcă Matthew, zâmbind. Lady Sara te are la degetul cel mic, e clar, dacă te preocupă aşa simţămintele ei.

Dădu să continue, când simţi un miros care-i atrage atenţia.

— Miroase cumva a fum, sau mi se pare mie?

Nathan văzu înaintea lor fuioarele de fum cenuşiu ieşind pe la marginile spiraiului. Ar fi trebuit să strige, ca să dea alarma. N-o făcu. În schimb, răcni numele Sarei. Chinul din glasul lui era sfâşietor.

Deschise brusc trapa. Un val de fum negru şi gros se învălătuci afară prin deschizătură, orbindu-i. Nathan o strigă iar pe Sara pe nume.

— Foc! răcni Matthew.

Jimbo alergă să caute nişte găleţi, ţipând la rândul lui să se ia apă din mare cu ghiordelul, în timp ce Matthew încerca să-l împiedice pe Nathan să sară prin spirai.

— N-ai de unde să ştii cât de rău el strigă el. La-o pe scară, băiete, ia-o pe...

Încetă, când Nathan dispăru prin trapa deschisă, apoi o luă la fugă spre scară. Nathan abia putea să distingă ceva în cabină, căci fumul era prea gros. Îşi căută drumul pe dibuite spre pat, încercând s-o găsească pe Sara.

Nu era acolo. Când termină de scotocit prin toată cabina, plămânii îi ardeau. Reveni împleticit spre spirai şi începu să ia găleţile cu apă pe care i le dădea Jimbo, ca să stingă flăcările.

Pericolul trecuse, dar toţi oamenii tremurau. Nathan nu reuşea să-şi calmeze bătăile inimii. Frica pentru siguranţa soţiei lui îl copleşise. Şi totuşi, nici măcar nu era în cabină. Fumul n-o sufocase. Nu murise.