Darul

Capitolul XII

Nu numai un şarpe se târa prin paradisul Sarei, aşteptându-i întoarcerea în Anglia.

Dar drumul spre Londra se desfăşură fără evenimente. Ivan o luă pe Sara sub aripa lui şi încercă s-o înveţe cum să prepare o supă bună. Nu era în stare să priceapă şpilul de a folosi doar un vârf de cuţit de mirodenii, dar Ivan nu se îndura să-i spună adevărul. Şi nici ceilalţi oameni nu-i spuneau. O lăudau întruna, dar în clipa când se întorcea cu spatele, aruncau supa peste bord.

Stomacul gol nu era nici pe departe la fel de important ca sentimentele Sarei.

Apoi, Sara vru să încerce şi cu biscuiţii. Cei din lădiţele de lemn erau plini cu gărgăriţe. Pe membrii echipajului nu-i deranjau insectele. Dădeau cu biscuiţii de podea ca să-i scuture de gângănii şi-i înfulecau fără să clipească.

Întrucât avea toate ingredientele necesare, Ivan o lăsă pe Sara să coacă o tavă. Lucră o dimineaţă întreagă. Oamenii se prefăcură că le plăceau, dar erau tari ca piatra şi nu îndrăzneau să muşte din ei, de frică să nu-şi rupă dinţii.

Matthew propuse să-i folosească drept ghiulele de tun. Nathan râse, dar Sara, care-l auzise întâmplător, se supără foc.

Seara, se răzbună gătind cea mai dezgustătoare cină preparată vreodată de o mână omenească. Marea invenţie fură castraveţii muraţi înmuiaţi în dulceaţă de fragi. Nathan abia reuşi să ajungă la parapet înainte de a vărsa tot ce mâncase.

Apoi, ajunseră la Londra.

Imediat, Nathan o duse pe Sara la biroul Emerald Shipping Company. Aştepta cu nerăbdare să i-l prezinte pe Colin.

Când ajunseră la câţiva metri de intrare, Nathan o trase pe Sara deoparte, se aplecă şi-i şopti:

— Când îl vezi pe Colin, să nu te referi la faptul că şchiopătează. E cam sensibil.

— Este şchiop? Ce-a păţit, bietul om?

— A muşcat din el un rechin.

— Dumnezeule mare! şopti Sara. Noroc că a rămas în viaţă.

— Într-adevăr. Şi acum, promite-mi că n-ai să spui nimic.

— De ce crezi că i-aş pomeni şchiopătatul? Ce fel de femeie crezi că sunt? Nathan, ştiu şi eu ce se cuvine şi ce nu. Ruşine să-ţi fie, că m-ai crezut în stare să suflu o vorbă.

— Când mi-ai văzut mie spatele, ai zbierat, îi reaminti el.

Da, trebuia să aducă vorba despre asta!

— Pentru numele lui Dumnezeu, a fost cu totul altceva.

— De ce?

Sara ridică din umeri.

— Fiindcă te iubesc.

Dumnezeule, cât îl exaspera! Şi cât îl bucura! Începea să se obişnuiască s-o tot audă spunându-i cât de mult îl iubea.

Alungându-şi acest gând, continuă:

— Iar acum, că ştii despre piciorul lui Colin, n-ai să fii surprinsă şi prin urmare n-ai să spui nimic jenant pentru el, aşa e?

Chiar în timp ce dădea din cap a încuviinţare, Sara nu se lăsă până nu avu ultimul cuvânt:

— Doamne, cât poţi să mă jigneşti!

O sărută, ca să aibă linişte, însă chiar atunci apărură pe trotuar Jimbo şi Matthew, grăbiţi. La vederea lor, se opriră. Jimbo pufni dezgustat.