Iubeşte-mă aşa cum o fac eu |Yoonmin|

Capitolul 9

Ruşine mai mare decât am acum, nu am mai avut. Nu voiam să intru, în niciun caz, nu puteam să mă mişc. Îmi puteam simți cu uşurință bătăile accelerate ale inimii, corpul îmi tremura şi frica pusese stăpânire pe mine din momentul în care ne apropiam de casa noastră.

Yoongi părea şi el îngrijorat de cele ce vor urma din momentul în care vom păşi înauntru. Şi poate îşi va pierde slujba din cauza prostiei mele, nu, nu voi permite asta! Îi arunc o privire lungă convingându-mă din priviri dacă el este pregătit să intre.

După încă puțin timp de stat şi creat planuri care cu siguranță nu vor funcționa, dar merită încercate. Portarul se afişează în fața noastră destul de nervos şi poate şi cu un strop de dezamăgire înainte să ne lase acces liber pentru a intra în curte.

Nici bine nu am ajuns în fața uşii căci ea este deschisă şi mama venind în pas alergător spre noi. Mă strânge într-o îmbrățişare care devin tot mai strânsă. Fiind surprins de acțiunea bruscă a femeii, tot ce reuşesc să fac este să rămân înghețat fără a spune nimic.

--- Nu mai face asta vreodată, ne-ai speriat! Exclamă femeia cu fața în pieptul meu putând să-i simt cu uşurință lacrimile-i calde.

--- De ce plângi? Îmi pare rău... nu puteam vorbi cu tonul obişnuit, acum mai mult e şoptit.

--- Eşti fiul meu, credeam că ți s-a întâmplat ceva căci nu răspunzi la telefon şi dispari fără a spune un cuvânt.

--- Doamnă, v-aş sfătui să continuați în încăpere, am observat ceva dubios şi tare cred că cineva încearcă să facă poze.

Privesc panicat prin jur rupând imediat îmbrățişarea. De asemea face şi mama după care ne trage pe ambii înauntru. Suspină încet cuprizându-şi corpul într-o îmbrățişare.

--- Unde ai fost? Se face auzită vocea furioasă tatei care îmi urmăreşte mişcările cu o privire demonică.

--- Eu doar...doar am ieşit la plimbare pentru a mă întâlni cu un prieten.

Minciuna mea se pare că nu l-a prea încântat, ba din contră, l-a înfuriat mai tare. Înghit speriat în sec când văd că bărbatul se ridică, dar înacelaş timp îşi ridică mâna. Aşteptam cu ochii închişi ca obrazul să-mi usture în momentul în care s-a auzit impactul...dar nimic. Nu am simțit nimic.

În acel moment realizasem, Yoongi s-a pus în fața mea astfel că el a primit palma care era pentru mine. Cei prezenți eram în şoc după gestul său. De ce ar face aşa ceva?

--- Yoongi, tu nu trebuia să laşi după el să plece! Eşti inutil! Strigă tata mai să scoată fum.

Şi mie atâta mi-a fost ultima picătură din pahar. Cum îşi permite să îl facă aşa fără a ştii toată povestea?!

--- Nu îndrăzni să vorbeşti rău de el. Dacă nu era el, nici eu acum nu eram în casa această blestemată!

Acesta este prima dată când ridic tonul, nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Pur şi simplu nu am avut cum să nu intervin. Yoongi nu merită să îi fie adresate cuvinte urâte, el chiar a avut grijă de mine în acele câteva ore. Dacă este nevoie, poate să mă dea afară din casă dar pe el să nu-l acuze pe nedrept.

--- Calmează-te, este greşit ceea ce tocmai faci, şopteşte Yoongi.

--- Ce este cu acest disrepesct din partea ta!?

--- Dragule, calmează-te, te rog. Dacă strigați unul la altul nu rezolvați absolut nimic, mama primeşte o privire încruntată din partea tatei care o face pe femeie să îşi lase capul în jos.

--- Ce am vorbit noi? Când eu vorbesc tu nu ai ce comenta!

--- Îmi pare rău, spune mama îndepărtându-se de noi.

--- Domnule Park aveți dreptate, a fost de datoria mea să mă asigur că totul este bine însă am eşuat, intervine Yoongi făcând un pas în față având capul plecat.

--- Tsk, plecați din fața mea, sunteți nişte incapabili cu toții din această casa.

Voiam să mai adaug ceva însă Yoongi m-a prins de încheietură trăgându-mă drept spre direcția scărilor, unde am schimbat pozițiile, el urmărindu-mă pe mine până în camera mea.

---Trebuia să mă laşi să spun ceea ce voiam! Îi atrag atenția stând pe pat cu mâinile încrucişate la piept. El mă privea cu o sprânceană ridicată stând pe scaunul biroului.

--- Şi ce ai fi rezolvat, hm? Exact, nimic. Plus de asta înrăutățeai situația. Lasă-l să se calmeze şi după clarificați, la nervi spui lucruri fără să gândeşti şi poți răni chiar foarte mult o persoană fără să ştii.

Am senzația că el chiar ştie despre ce vorbeşte, este foarte serios şi nu-mi place!

--- Ştii bine că fațuca ta de copilaş bosumflat nu prea ajută în această situație.

Îmi dau ochii peste cap la remarca lui bosumflându-mă mai tare doar pentru a-i face în ciudă. El la rândul lui îşi dă ochii peste cap expirând zgomotos.

--- Totuşi...nu e vina mea. Este un obicei să fac botic când ceva chiar nu-mi convine.

--- Eu ar cam trebui să plec, se face târziu. Somn uşor, Jimin.

Îi urez la rândul meu 'somn uşor' urmat de un zâmbet timid pe care mi-l întoarce înainte să părăsească încăperea.

Exact în momentul în care voiam să verific ceasul, am primt un mesaj de la nimeni altul decât Hobi, fapt ce mi-a adus un zâmbet mare pe buze.

Nici nu-mi dădusem seama cum am ajuns de la conversația obişnuiesc pe care o are toată lumea la amintiri jenante de prin copilărie. El este primul meu priten care nu stă lângă mine pentru a obține ceva. Ne-am ataşat unul de altul, îl consider fratele meu mai mare.

Timpul petrecut cu el, chiar dacă doar prin mediul online, este plăcut şi liniştitor, la fel şi compania sa. Întotdeauna ştie cum să te abordeze în aşa mod în care să fi confortabil să-i povesteşti cele mai adânci secrete. Felul lui de a fi îți poate lumina ziua chiar şi prin cel mai simplu mesaj, este precum o curcubeul după ploaie. Hobi merită tot ce este mai bun, este cea mai bună şi iubitoare persoană pe care am avut şansa să o cunosc.

_________________
Îmi cer scuze pentru inactivitate:((
Nu eu neavând inspirație destulă pentru a face capitole mai lungi-
V-ar plăcea mai mult dacă cuplurile secundare (Vkook, Namjin) să aibe povestirea lor proprie sau să le includ aici puțin?
army_togheter aici este capitolul ^-^