Iubeşte-mă aşa cum o fac eu |Yoonmin|

Capitolul 11

    
    Ajunsesem acasă cu ceva timp în urmă. Mi-au fost adresate multe întrebări având în vedere dispariția mea bruscă. Realizasem că lipsisem mai bine de patru ore fără ca cineva să poată da de mine.

    Încă aştept un telefon, un mesaj, chiar şi cel mai mic semn de la Yoongi, dar nimic. Tot feluri de scenarii mă sperie mult mai tare decât sunt. 

    Cineva de aici ar trebui să aibe numărul său de telefon, ar fi imposibil să nu. Dar cine? Tata e plecat el ştie unde şi mama nu e în cea mai bună stare să o întreb.

    Exact la momentul potrivit trece majordomul mamei având un pahar aproape gol în mână.

    --- Um, hey. El se întoarce spre direcția mea privindu-mă nesigur.

   --- Pe mine m-ați strigat? Îşi duce mâna după gât jenat.

   --- Da, am nevoie de ajutorul tău. Cum să spun, am nevoie urgent de numărul cuiva şi cred că mama o are, el în continuare mă privi neştiind ce să zică sau să facă.

    --- Nu ştiu ce să zic, mai bine vorbiți cu dânsa.

   Rămân în linişte câteva clipe gândindu-mă dacă să merg la ea, sau nu merg. El luând tăcerea din partea mea ca un mesan, se scuză şi cu paşi grăbiți se îndepărtează de mine.

   
     Ajungând în dreptul uşii închițind în sec. În momentele astea nu aş vrea să o deranjez pentru a nu-i înrăutăți starea.

   Mama ar avea nevoie de tata acum. El niciodată nu o fost unde trebuie la momentul potrivit.

   Deschid uşa mulțumind cerului că nu scârție şi intru în cameră în cea mai mare linişte posibilă. Nu mă  încântă foarte tare ideea de cineva să afle ceea ce am de gând să fac. Reuşesc să nu sparg ceva în înrunericul camerei, şi cu succes reuşesc să pun mâna pe ceea ce am vrut. Ca să pătrund în mobilul mamei nu mi-a luat mult, codul mult prea ştiut de oricine, adică litera "L" nu e mare bătaie de  cap.

     Repede intru la contacte căutând contactul care îl voiam. Când nu dau de nici măcar un contact cu numele său îmi venea să arunc telefonul cât de departe aş putea. Expir lung şi dezamăgit lăsând mobilul de unde l-am luat şi ies pentru a nu îi întrerupe somnul.

   Revin în bucătărie mult mai bosumflat decât înainte atrăgând câteva priviri cărora nu le dau atenție deloc. Îmi las capul pe suprafața dură, albă de sticlă a mesei închizându-mi ochi pentru câteva zeci de secunde.

   --- Domnişorule Jimin, vă simțiți rău, aveți nevoie de ceva? Mi se adresează îngrijorată menajera. Îmi ridic capul oferindu-i un zâmbet trist.

   --- Nu...adică da, sunt bine, doar aveam nevoie de numărul lui Yoongi şi nu l-am găsit.

   --- Îl am eu! Am făcut schimb de numere pentru a-l avea în caz de orice, dacă doriți vi-l pot da.

   Auzind cuvintele ei, sar de pe scaun luând-o prin  surprindere cu o îmbrățişare strânsă. Îi sunt foarte recunoscător.

    --- Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! Aceasta chicoteşte bătându-mă uşor pe spate.

     După ce rupem îmbrățişarea şi îmi dă numărul lui şi nici în două secunde deja mă afalasem alergând sus. Apelez  numărul său şi aştept ca el să răspundă stând ca pe ace.

Prima oară, nimic.
A doua oară, nimic.
A treia oară, nimic.
A patra oară, tot nimic.

 
    Ultimul apel, ultima speranță. Mă aflam pe punctul de a închide, dar chiar atunci vocea sa plânsă se auzi din celălalt capăt. Am simțit cum inima mi se sfâşie în bucăți mici.

    --- Cine e? 

     Cuvintele mi-au rămas blocate, nu puteam spune nimic, cum era şi în cazul său.

   --- ...sunt eu, Jimin, reuşesc să spun rupând liniştea dintre noi.

   --- S-a întâmplat ceva? Mă dezamăgeşte că încerca să pară indiferent chiar dacă ştiu că suferă.

   --- Ai putea să-mi spui unde eşti? Nu este foarte bine ca în momente grele să fi singur. Aş putea să-ți companie, sau chiar să te fac să te simți mai bine.

    --- Nu e nevoie, totul este bine, şi a închis.

    Ştiu că ceva nu e bine, simt asta! Am fost pus într-o situație mult mai rea decât el, ştiu că suferă şi mă doare că nu pot să-l ajut cu absolut nimic.

      Se apropie miezul nopții, eu eram singurul care era treaz. Auzeam paşi, dar erau doar în mintea mea. Primisem de la un număr necunoscut un filmuleț cu Yoongi plângând, avea ochii roşii şi  tremura, ba chiar a şi refuzat să mănânce. Mă îngrijorează chiar mai rău starea sa.

   Cine este acea persoană care acum se află cu Yoongi şi savurează durerea sa, şi ce vrea de la noi? Mesajul mi se repetă iar şi iar în minte

  "Cățeluşul tău este într-o stare deplorabilă după cum poți vedea şi tu. Nu ar fi păcat ca fața sa drăguță să aibe de suferit?"

    Ce om ar putea face asemenea lucru cuiva? Yoongi...el nu cred cā a făcut ceva rău, nu-l pot vedea în stare de aşa ceva. Şi de unde îmi are persoana aceea numărul şi ştie că eu am o legătură cu el? Absolut nimic nu se leagă.

   Şi din nou, totul este din cauza mea. Eu sunt de vină pentru suferința tuturor...Nu mai vreau asta. Vreau ca cei din jurul meu să fie fericiți, nu trişti din cauza mea.

   Trebuie să aflu cine este această persoană. Ce vrea de la mine şi de la cei pe care-i iubesc. De ce se răzbună pe mine prin a face mai mult rău altora.  Dacă tot vor atât de tare să-mi facă rău, de ce naiba nu o fac doar mie ci implică oameni nevinovați în toată povestea asta? Dar nici nu ştiu ce făcusem greşit şi nici cui. Aş face orice pentru a putea îndrepta tot ceea ce am făcut. Ei nu merită să sufere din cauza nimenui. Dacă va afla că totul este din cauza mea cu siguranță mă va urî toată viața sa şi chiar nu vreau aşa ceva.
Vreau ca nimic din tot ceea ce s-a întâmplat să fie doar un coşmar, să mă trezesc şi să uit ceea ce am visat

_______________

   Pentru cei care au primit notificare că am postat, îmi pare rău, apăsasem pe "publică" din greşeală.
  Sunt conştientă că v-am cam băgat în ceață, în curând va fi dezvăluit tot adevărul legat de trecutul lui Jimin.