Iubeşte-mă aşa cum o fac eu |Yoonmin|

Capitolul 7

   Frumos aranjat, nicidecum cu ținuta aleasă de părinții mei, stăm la masă cu familia care a venit doar că...i-am uitat numele. Aşa la prima vedere par a fi nişte oameni cumsecade însă aparențele pot înşela.

    --- Nu aveți aceeaşi părere asupra faptului că dragii noştrii copii parcă sunt meniți să fie împreună? Tineri, plini de viață, frumoşi, iar ca completare niciunul dintre ei nu are partener, spune tatăl fetei.

    Cei de la masă spun lucruri afirmative primid pe rând priviri încruntate şi de la mine, dar şi de la fata lor. Chiar apreciez că ea nici pe ea nu o încântă ideea tatălui ei.
 
    --- Tată, ți-am spus de multe ori, nu am nevoie de un partener momentan. Sunt foarte bine pe cont propriu, spune nervoasă fata cu pumnii strânşi pe masă.

    --- Dar Chaeyoung, eşti tânără, ai nevoie de un bărbat care să aibe grijă de tine şi să te întrețină, îmi ridic sprâncenele amuzat la vorbele mamei sale.

     --- Mă iertați de nesimțirea cu care doar intervin, femeile pot fi şi ele independente. Nu au chiar nevoie de cineva care să le întrețină cum ziceți dumneavoastră. Ba din contră, mai mult bărbații au nevoie de femei.

    Privirile tuturor erau asupra mea. Adulții mă priveau încrunțați şi puțin scârbiți, pe când fata mă privea zâmbind gingaş. Îi întorc zâmbetul după care iau o gură de apă din paharul aflat pe masă.

    --- Scuzați-l, nu ştiu ce tocmai s-a întâmplat. Ştiți şi voi cum sunt copii din zilele astea, încercarea jalnică al tatei mă face să pufnesc amuzat.

   Ce minciuni de doi bani foloseşte. Le este frică de adevăr, de ce ar desconsidera o femeia atât de mult? Mama de ce nu are nimic de zis? Chiar atât de mult se subestimează, nu este un lucru normal!

    --- Înțelegem, nu este nevoie să vă faceți griji, la fel face şi fata noastră.

    Timpul trece din ce în ce mai greu. Nu mai suport să stau aici şi nu am altundeva să mă duc. Hobi este la jobul său, azi meditații nu am şi mai bine dacă ar apărea Oli în momentul aceasta că ar fi mai amuzant. Un beculeț mi se aprinde şi privesc repede în jur în căutarea unei persoane. Yoongi.

    --- Eu trebuie să plec urgent, nu mă aşteptați acasă seara asta!

    Îl iua repede pe Yoongi de încheietură şi îl trag afară din casă cu paşi grăbiți.  Aveam de gând să îmi trăiesc tinerețea cât mai am timp fară a-mi păsa de consecințe. Alergam pe străzi ca nişte fugari, aveam un zâmbet tâmp pe față.

    --- Jimin ce naiba ai de gând să faci? Întreabă speriat bărbatul din spatele meu.

    --- Doar lasă-te condus de mine, nu vei regreta...sau poate o vom face dar asta nu mai contează acum! Sună un taxi, facem o scurtă călătorie.

    La o distanță decentă de locuință, la o stație de autobuz ne oprim pentru ca ne trage răsuflarea. Amândoi gâfâiam, cel puțin acum pot spune că nu numai eu sunt cel căruia nu-i place sportul.

     Îşi scoate telefonul, şi apelează un număr. După două bip-uri persoana de la apelată răspunde, aparent fiind un număr de taxi.  Îi dă locația exactă şi închide.

    Este prima dată când fac aşa ceva şi pentru prima dată mă simt un om normal şi liber. Mă simt ca într-un film de acțiune, sângele mai să îmi fiarbă în vene la ce prostie tocmai am făcut.

   Care ar mai fi rostul să trăieşti dacă nu profiți de ea?
  Voi regreta mai târziu ceea ce tocmai am făcut, dar acum tot ce vreau este să mă las purtat de dorință şi să fac ceea ce îmi doresc.
    Vreau să văd lumina după atâta timp de stat în întuneric. Vreau să fiu fericit şi eu însumi după atât timp de când am stat ca o marionetă şi fără a experimenta ce este cu adevărat iubirea. Vreau să simt durerea, fericirea, tristețea, toate sentimentele pe care nu le-am putut simți până acum. Vreau să iubesc cu trup şi suflet şi sã fiu şi eu iubit la rândul meu la fel.

   Din adolescență mă tot întreb cum este ca primul lucru dimineața pe care o văd să fie persoana aceea specială, să îți începi ziua cu un sărut dulce de la ei.

   Chiar cer prea mult?

    Toată lumea vrea să fie cu mine din cauza aspectului şi a familiei înstărite, nicidecum pentru că simt ceva pentru mine. Eu unul m-am săturat de asta.

    --- Hey, um de ce eşti trist? Îi zâmbesc fals şi îmi las capul în jos. Nu ştiu dacă chiar îi pasă sau doar vrea să fie politicos.

    --- Nu sunt...doar m-am pierdut printre gânduri, atâta tot.

    Un autobuz gol parchează în fața noastră. Îl privesc pe Yoongi şi el pe mine parcă vorbind telepatic şu urcăm în autobuz.

    ---La cea mai îndepărtată stație de aici, vă rog, îi spun şoferului care dă din cap pozitiv.

     Ne facem comozi pe locurile din spate, stând într-o linişte jenantă. Trebuia să-mi mai iau ceva pe mine, e destul de răcoare în autoturism. Yoongi observând cum încercam să mă încălzesc cu ajutorul brațelor, îşi pune paltonul pe umărul meu.

   Ce deştept a fost că l-a luat cu el, pe când eu sunt cu capul în nori.

 
    Dar nu e corect ca el să stea în frig...mă simt prost pentru asta.  Nu că mi-ar plăcea, îl iau în brațe pentru a-l ajuta să se încălzească. Tresare speriat şi se uită drept în ochii mei transpitându-mi un fior pe toată şira spinării.

    --- Ce faci?

   --- Te încălzesc, nu e clar?  Pare dezgustat de atingerea mea...

    --- Nu am nevoie. Ține-l pentru tine.

    --- Nu mai fă pe domnul morocănos cu mine, nu-mi place deloc partea asta rece. De ce nu poți să comunici cu mine mai des? Doar nu suntem duşmani de moarte!

   Aud un chicitit din partea sa care îmi trezeşte un zâmbet pe buze. Nu înțeleg de ce ține asta în el, este mult mai drăguț când zâmbeşte.

    --- Pot? Îl întreb deschizând brațele. Nu îl voi lăsa să răcească din cauza prostiei mele.

   Îşi dă ochii peste cap şi spune un 'da' şoptit.  Îl prind într-o îmbrățişare de urs fericit de reuşita mea.