Iubeşte-mă aşa cum o fac eu |Yoonmin|

Capitolul 23

  Polițiştii imediat au pornit spre reşedința Park cu speranța de a găsi ceva folositor pentru caz. Adevărul este că până şi ei sunt prinşi în jocul timpului, mai ales pentru un asemenea caz important când viața cuiva este în joc. În maşină se poate simți tensiunea din aer, chiar dacă sunt doi.

   --- Suneți sigur că vom afla ceva, pentru că ultima dată când i-am interogat nu au spus nimic care să ne dea indicii sau ceva să ne ajute, Hongjoong primi o privire urâtă de la Hoshi care ascunde în ea şi dezamăgire într-o oarecare măsură.

   --- Îți înțeleg punctul de vedere însă priveşte dintr-un alt punct lucrurile. Când au făcut declarația erau în stare de şoc şi teamă şi în acele momente nu toate informațiile îți vin pe loc. Le-a trebuit timp pentru a se calma şi cumva să îşi amintească toate detaliile de care am avut nevoie la acel moment dat.

   --- Dar dacă nici acum nu ne pot da detalii utile, ce ne facem? Încerc să pun cap la cap lucrurile gândind logic şi matur pentru că asta este un detaliu important în suljba pe care o am dar, noi polițiştii avem nevoie şi de ajutorul oamenilor care ştiu chiar şi cel mai mărunt lucru.

   --- Îți dau dreptate însă ceea ce ai omis tu este faptul că nu cu toții sunt la fel. Uneori este mai folositor decât ai crede să priveşti lucruri ca un copil, mai bine spus adolescent. Da, adolescent.

   --- Cum ar ajuta asta?

   --- Vezi tu, copii sunt foarte creativi, niciodată nu ştii la ce să te aştepți de la ei. Tu crezi că jocurile video sunt cu Barbi şi petreceri cu ceai? Nu toate. Mai nou copiilor le plac astea cu violență şi crime, pe care foarte puțini dintre ei le pun în aplicare din cele mai penibile surse de informare.

   Vorbele lui Hoshi l-au uimit pe Hongjoong. Nu mai ştie ce să răspundă deoarece are dreptate.

   Ajunşi în fața porții familiei Park, au dat de oamenii de pază, masivi care ți-ar putea rupe capul în câteva secunde.  Cei doi au ieşit din maşină, au dovedid că într-adevăr sunt polițişti înainte să aibe permisiunea de a intra în curtea casei întrepându-se spre intrarea principală. Au sunat la sonerie şi o femeie uşor mai învârstă.

    --- Bună ziua, am venit cu intenția de a vorbi cu doamna Park, Hoshi spuse calm.

    --- Vă rog să aşteptați aici până primiți permisiunea doamnei.

   Femeia închise uşa şi se grăbi să o anunțe pe doamna casei. Mai să se împiedice în propriile sale picioare, menajera o anunță pe doamna Park care a simțit o uşurare imensă auzind că au venit. O altă menajeră le-a dat permisiunea de a intra şi i-a ghidat spre camera de zi.

    --- Doamnă, avem nevoie de mai multe informații. Aveți pe cineva pe care suspectați? Sau cineva care să aibe o posibilă legătură cu familia dumneavoastră şi ați ovbservat schimbări ciudate? femeia fusese luată prin surprindere. Nu se aştepta la asta.

   --- Chiar nu ştiu...Încercăm pe cât posibil să evităm interacțiunea cu oamenii şi împărtăşirea informațiilor care nu îşi au locul. Oferim doar strictul necesar şi ce nu s-ar putea întoarce împotriva noastră sau a companiilor.

   Hongjoong nota cuvânt cu cuvânt pe carnețelul său.

    --- Dar de fiul dumneavoastră nu ştiți? Încă nu prea are habar de responsabilități şi poate a acționat greşit. 

   --- Nu mi-a spus nimic despre viața sa privată...Dacă v-ar fi de ajutor aş putea să-l chem, este în camera sa. Sincer vorbind răpirea l-a afectat foarte mult, nu o spun doar ca în calitate de mamă, se vede cât de- nu ştiu cum să explic.

   --- Poate ne-ar fi de ajutor să fie şi el aici prezent, în caz de ştie ceva.

   Menajera s-a scuzat şi s-a dus la etaj după Jimin care era în camera sa lucrând la ceva pe calculatorul său pentru facultate.

   --- Mă scuzați de deranj, doamna Park ar dori să coborâți în sala de zi unde vă aşteaptă. Jimin aprobă cu o mişcare rapidă a capului.

   Un suspin lung îi scapă printre buzele sale, mai apoi  trânteşte uşor uşa în urma sa. Era în mijlocul a ceva foarte important, însă totuşi a decis să vadă ce doreşte mama sa.   

   Multe trepte mai târziu ajunse în camera de zi unde fu întâmpinat de către doi polițiți şi evindent de doamna Park. A ocupat loc pe fotoliul care se află între cele două mini canapele ocupate de polițişti şi dânsa. Înghiți de două ori în sec. Corpul său lucra împotriva sa, voia să se întoarcă în camera sa şi, măcar pentru încă un  moment să nu se gândească la Yoongi, însă în ciuda acestui fapt, a ajuns în spatele mamei sale încercând să se facă micuț în spatele ei.

   --- S-a întâmplat ceva? Ați aflat ceva despre el? Cum se simte? şi întrebările continuau fără oprire.

   --- Cu părere de rău încă țin să vă informez că încā nu l-am găsit, de aceea am venit aici şi avem nevoie şi de dumneavoastră. 
 
    --- Nu aveți cum să renunțați la caz! Nu, nu, nu, aşa ceva este imposibil! în casă răsună țipetele disperate ale lui Jimin care în acest moment pare a fi imposibil de liniştit.

Dar a făcut-o.

  --- Ați înțeles total greşit! Nu renunțăm la caz, doar că avem nevoie să ştim eventuale persoane cu care ai avut un conflict mai mare, sau chiar orice detaliu mărunt care crezi că ar putea fi de ajutor în găsirea sa.

   Jimin săracul îl priveşte pierdut în direcția celor doi fără a spune un cuvânt. În mintea sa este un haos întunecat care aşteaptă acea lumină care să pună capăt totului. Suferinței. Nopților nedormite. Gândurilor negre. Paranoia. Grija, şi nu în ultimul rând dorului care pe zi ce creşte se amplifică.

  --- Nu ştiu nimic. Nu am idee cine ar fi putut face aşa ceva.

   Realizând că au venit înzadar, oamenii legii au plecat de la reşedința Park înapoi la secție.