Iubeşte-mă aşa cum o fac eu |Yoonmin|

Capitolul 15

     Fără să stau pe gânduri, dau buzna în bucătărie căutând disperat o anumită persoană care era de negăsit. Am examinat atent locul atrăgând câteva priviri confuze din cauza acțiunii mele bruşte şi total neobişnuite din partea mea. Mi-am cerut scuze imediat când am constatat cu părere de rău că persoana pe care o caut nu e nici aici.

     Am căutat prin toată casa, nu ştiu unde poate fi. Nu-mi amintesc să fi jucat de-a v-ați ascunselea cu el. Am mai verificat camere care-mi erau în drum. Nimeni şi nimic. Am expirat zgomotos, ultimul loc unde ar putea fi ar fi afară, dar acolo nu e nimic interesant.

   Cu reținere am păşit afară. Îmi este frică ca să nu fie aici, în cel mai rău caz ar fi pățit ceva. Priveam haotic zona verde cu multe flori şi decorațiuni până când privirea mi-a picat asupra unui corp care era înghemuit şi privea îndreptată spre jos.

    Cu cât mă apropiam de corpul său, atât de bine puteam auzi cum chicoteşte. Doar nu a consumat ceva interzis, nu? Şi în momentul în care am ajuns în dreptul său, corpul mi s-a înmuiat la imaginea din fața mea. Yoongi se juca cu o pisicuță care pare a fi...fericită? Îmi pot simți bătăile inimii cum au prins un ritm accelerat.

   --- Oh, nu am observat că eşti aici. Îi dădusem un zâmbet micuț, nu eram capabil să pronunț ceva.
 
    Îşi fixase din nou atenția pe pisicuța care se juca fericită cu degetele sale. Zâmbeşte larg. O ființă atât de mică i-a adus zâmbetul pe buze. Zâmbet pe care îl ascunde de toată lumea. Nu îşi poate închipui că acel gest micuț îmi face inima să o ia razna.

   Nesigur pe mine întind mâna vrând să îi mângâi blănița murdărică dar totuşi pufoasă. Spre surprinderea mea nu a făcut ceva diobolic cu mâna mea, ba chiar se joacă cu ea. Cred.

    --- Se pare că şi pe tine te place. Mi-a luat un timp până să o ademenesc aici pentru a o putea mângâia, dar a meritat, povesteşte zâmbind lăsându-şi dinții la vedere. Nu îmi dau seama dacă este fericit din cauza felinei din fața sa sau că sunt în preajma sa.

    ---...până şi animalele te plac, şoptesc în aşa fel ca să nu mă fac auzit.

    Casc ochii surprins când se aşează şi îşi pune pisica în poală jucându-se mai departe cu ea uitând de existența mea.

   --- Hyung, te vei murdări dacă stai aşa!

   --- Nu-ți face griji, nu o voi face.  Şi în plus, cum aş putea lăsa acest mic ghemotoc de blăniță singură?

    Atunci dacă te va face fericit, o putem păstra.

   --- O putem păstra dacă e...dar nu cred că ar fi o idee tocmai bună să o ținem aici însă nu ştiu...

   --- Ştiu eu pe cineva care s-ar bucura mai mult de acest îngeraş.

    Privesc zâmbind cum se ridică cum cele două feline, da şi el este o felină pentru că fața sa seamănă cu una drăguță. 

    --- Cine şi unde?

    --- Prin apropriere, un prieten, îi trimit o privire nesigură în legătură cu prietenul lui- am devenit jelos din nimic. Nu e bine ceea ce se întâmplă!

    ---Ahah, putem merge chiar acum dacă este aproape. Eu oricum nu aveam ce face şi poate aşa mai petrecem timp împreună- adică nu mai spun nimic, Yoongi surâde şi îmi ciufuleşte părul şoptind "adorabil". Atingerea sa mi-a lăsat pielea de găină.

    --- Uh, dacă zici tu că e bine acum pentru tine, atunci urmează-mă.

     Am pornit. Cu spațiu aproape inexistent între corpurile noastre, brațele făcând contac din când în când. Pe măsură ce păşeam, am simțit ceva ciudat...puțină gelozie.

    Panica a pus stăpânire pe mine imediat cum ne-am apropriat de locul care mi-a marcat adolescența. La simțirea palmei sale mari şi fine, începusem a mă calma încetişor.

    --- Încearcă să te calmezi. Ceea ce s-a întâmplat este în trecut, acum sunt aici cu tine şi nimic nu se va întâmpla nimic rău, îmi ridic privirea pentru a-i vedea chipul care se mă privea cu compătimire.

    Este un lucru greşit că vreau să îi simt atingerea în permanență?

  
      Ne-am văzut de drum în linişte totală. Cum a văzut că m-am liniştit mi-a dat drumul mâinii. După acțiunea lui mi-am fixat privirea în pământ încercând să ascund de el faptul că sunt trist.

   --- Am ajuns, roseşte tare şi clar.

     Eu am rămas în spatele său. Nu ştiu la ce fel de persoană să mă aştept. În fața mea se află o căsuță decentă care pare a fi primitoare. La prima vedere nu mi se prea mare. Un băiat apare în fața noastră. Este înalt, buzele sale sunt mari şi umeri lați; purtând o ținută lejeră sportivă şi avea o farfurie cu mâncare în mâna sa.

   --- Yoongi, ce mai faci amice? Întreabă băiatul oferindu-i o îmbrățişare strânsă lui Yoongi. Mi-am dat ochii peste cap la acțiunea sa.

   --- Vezi tu, la fel ca întotdeauna doar că m-am angajat.

    Ne-a poftit înauntru şi am luat loc la micuța masă din bucătărie. Cei doi vorbeau uitând complet de mine. Jin, după cum i s-a adresat în timpul conversației a primit bucuros micuțul suflet în locuința sa.

   --- Şi cine este puştiul? Tresar speriat la întrebarea sa bruscă şi schimbarea subiectului.

   --- Eu sunt Park Jimin, îmi pare bine de cunoştință! Cei doi scapă un râset scurt la prezentarea mea.

    --- Eu sunt Kim Seok-jin, dar îmi poți spune Jin sau hyung sau ambele combinate. Nu mă deranjează oricare  îl vei folosi.

    --- Am înțeles Jin hyung.

  

    
 __________________________

Îmi pare rău pentru lipsa de activitate din ultimul timp. Avusem probleme, dar har lui Namjesus voi încerca să revin la ritmul vechi de postat.
V

ă mulțumesc pentru răbdarea avută şi tot sprijinul acordat până acum.