A rockăi sau a nu rockăi

# 8 - Stairway to Heaven + Rockării în viziunea celorlalți

Am găsit un cover superb al lui John Miles, Sharon den Adel și Katona Twins. Nu știu dacă se observă, dar sunt un mare fan al lui Sharon, Within Temptation e printre primele formații de metal simfonic pe care le-am auzit, e normal să aibă un loc special în inima mea metalistă, alături de Nightwish(pe vremea Tarjei, dar încă sunt buni, indiferent de vocalistă).

Cover-ul e diferit de Led Zepp, dar să nu uităm că e inedit prin faptul că participă doi vocaliști de excepție. Nu am de gând să le compar, sunt pur și simplu superbe ambele, în felul lor original. Adică te emoționează numai emoția din vocea lui Miles, care încearcă să se ridice printr-un stil unic la înălțimea originalului și pot afirma că, împreună cu Sharon, e „on a stairway to Heaven”.

Care-i faza cu rockerii? Ei bine, asta-i întrebarea la care voi încerca să răspund acum. Nu, nu încep cu ideea că rockeri sunt așa și pe dincolo. Mă refer la cum sunt văzuți rockerii.

1) Media. Recent am văzut o reclamă la supermarketul Billa - cred -, unde spunea naratorul „nu poți alege pentru fiica ta”, iar în imagine era o femeie normală(adică fără un stil anume exteriorizat), alături de un motociclist, probabil rocker(„Că-or fi pletoși sau chei/Ai să te lovești la ochi dacă te iei de ei!” - Cargo). Adică de ce naiba era un rocker? Noi suntem singurii dubioși? Dacă era o femeie, mai ziceai, da ați văzut voi să susțină cineva homosexualitatea ca pe un lucru normal? Nu, România e prea conservatoare/închisă în aceleași tipare tâmpe. Măcar în Rusia au parade d-alea pentru mândria homosexualilor, chiar dacă sunt niște homofobi extremi... Mă rog, intrăm în altele, dar totuși de ce suntem noi ăia periculoșii?

2) Părinții. Asta-i mai nasoală. Cât de nasol să te simți să ieși în oraș de ceva timp cu o fată/un băiat care nu ascultă rock, dar e foarte OK și îți place respectiva/ul. Și vine momentul ăla în care te prezintă părinților, iar tu ai un stil așa mai de rocker, plete, haine negre, brățări până la cot... Și, mai ales în cazul băieților, părinții nu prea se arată prea bucuroși, iar fata/băiatul e suficient de deștept/ă încât să îi aleagă pe părinții ei în defavoarea unui tip pe care îl știe de câteva zile. Sau atunci când începi tu să te schimbi, iar părinții tăi nu prea sunt încântați de faptul că îți cumperi mai multe haine negre, începi să-ți lași barbă și plete(în cazul băieților) sau suspini că nu trăiești în București, unde se dau cele mai tari concerte.

3) Popării. Cu ăștia nu vom ajunge niciodată la un acord. Mai ales cu direcționerii. De ce tocmai cu ei? Pentru că apar ca ciuperca după ploaie, pentru că se dau mari depresați și pentru că rockerii nu îi vor vedea decât ca pe niște superficiali care se dau în stambă. La început eram neutru în privința trupei, o băgasem în categoria "popiști fără substanță", până când a venit un coleg revoltat și mi-a arătat o piesă cunoscută a trupei: "One way or another". Am murit de ciudă când am văzut cum niște puști adorați de hormonii adolescentelor au îndrăznit să facă un cover la o melodie semnată Debbie Harry-prima mea iubire. Și să vezi oftică: băieții ăștia, pentru a păstra o doză de respect minim, au mai mult succes decât originalul și toată lumea crede că e piesa lor! Ce a făcut Debbie să merite asta? Nu e vina ei că e o rockeriță dată dracu și că are piese bune! Rar văd fani mai agresivi decât direcționerii, dar ne îndepărtăm de subiect, dacă e extindem mania One Direction în comentarii. Rockerii și popiști nu se vor înțelege niciodată fiindcă pleacă de la principii total diferite. N-ai să vezi tu un rocker(oricât de tolerant ar fi, orice rocker are în el o doză de "rocker autentic") care va accepta vreun rocker(pokemon, mai degrabă) direcționer pe lângă el. Și se pornesc certuri și înjurături și căcaruri citite pe WeHeartIt și mulțumești cui i-ai mulțumii că ăștia nu se pot trage de plete prin monitoare. Adică o tabără susține că "Metallica știe numa să urle", cealaltă că "Uan Excreșăn e de căcat". Care bate? Or fi roackerii mai tari în gură și cu o doză mai mare de replici inteligente, dar stanele(stupid+fan=stan aka fan disperat de o anumită idee referitoare la un anumit lucru pe care îl preferă și refuză să vadă orice contraargument) sunt mai numeroase, și au vocabularul(și gramarica, uneori) colorate. Și asta a dus la ideea că rockerii sunt drogați fără simț artistic.