A rockăi sau a nu rockăi

Prezentare

„A rockăi” este un verb minunat pentru unii, sau o expresie îngrozitoare pentru alții.

Rockăiala nu este o lălăială cu izuri orientale, nici o piesă populară trasă la indigo.

Nu vă propun să alegem o definiție a acestui gen muzical, pentru că e imposibil. Ar naște multe dezbateri infinite și nu am ajunge la niciun acord. De ce? Pentru că asta definește rock-ul cu adevărat. Muzica rock nu e despre ritm, despre versuri sau despre greutatea numelui care urcă pe scenă. Muzica, în general, dar mai ales rock-ul din o serie de motive, este despre sentimentele pe care le transmite fie o voce adâncă, răscolitoare, fie un țipăt acut al agoniei, fie ea dulce sau amară.

Am făcut această descriere plină de „corazon” pentru o lucrare atât de superficială încât aproape că îmi va părea rău să apăs pe „Salvează & Publică”. Această minusculă cafenea este despre idolii noștri talentați care ne ridică moralul, cât și despre micile detalii ale carierei lor, precum fail-uri sau live-uri excepționale.

Un alt lucru care m-a atras dintotdeauna au fost cover-urile „de graniță”. Adică, de exemplu, o piesă rock cântată pe ritmuri de manele(glumesc, dar sunt totuși curios ce ar ieși) sau o manea cântată de rockeri(idem paranteza trecută). Ca să mă pot exprima mai bine la acest capitol, vă pot da un gen întreg care se află „la graniță”: metal-ul simfonic. Adică muzica aia „inutilă, tâmpită și ne-manelistă” pe care o învățați la orele alea plictisitoare de muzică combinată cu voci metal grave și cu numeroase inflexiuni notabile. Un deliciu muzical, plin de tensiune și suspans. Avem și noi o trupă foarte bună care îți dă fiori: Tiarra(încercați „Requiem pentru un erou”, are o atmosferă desprinsă dintr-o scenă de basm, după ce s-a lăsat cortina, iar Făt-Frumos a uitat că nu e invincibil).

Mi-ar plăcea să-mi oferiți propuneri de cover-uri, live-uri sau alte lucruri care v-au impresionat la favoriții voștri pletoși și nu numai.

PS. Postez săptămânal, duminica. Promit. Probabil.