A rockăi sau a nu rockăi

Fantomele de la operă

Un capitol mai lejer. Toți am auzit măcar odată de „Fantoma de la Operă”(Phantom of the Opera). Am pregătit cinci cover-uri/interpretări de analizat. Cum nu încap toate la media, căutați și voi pe Youtube artiștii respectivi.

Înainte să nominalizez cover-urile, am să fixez tema și ce am considerat a fi important. Tema piesei te duce cu gândul la seducere din partea personajului masculin(„My power over you - Grows stronger yet/And though you turn from me - To glance behind (Casper)”). De asemenea mai este și disperarea „victimei”(Christine), căreia Fantoma(Casper-Nu-Prea-Casper) îi alterează perceperea asupra realității(„In sleep he sang to me - In dreams he came/ That voice which calls to me - And speaks my name/ And do I dream again - For now I find/ The Phantom of the opera is there - Inside my mind”-Christine). Piesa și aria sunt o metaforă în sine, așa că unul dintre cele mai importante lucruri  care au stat la baza „jurizării” mele este mimica interpreților și notele înalte de final. Nu uitați că actoria e foarte importantă, cântăcioșii ăștia intră în pielea unor personaje care stau la baza emoției pe care trebuie s-o transmită cântecul.

Bun, acum că am lâmurit asta începem cu: Sarah Brightman & Antonio Banderas. Am sărit peste partea de început și am ajuns la partea în care cântă tipa. Separat, Sarah a fost mult peste Banderas, cu toate că a fost printre cele mai slabe performanțe pe care le aduc în discuție. Mimica care trebuia din strofa a doua, despre teroare și metafora măștii a fost groaznică, singurul lucru care a ridicat-o a fost că Banderas a fost mai slab ca ea. Partea de voce a fost susținută decent de Zorro, dar parcă voiam ceva mai puternic, mai moderat, mai seducător, mai otrăvitor, mai plin de dorință și nu în ultimul rând mai aproape de personajul enigmatic pe care îl întrupează. Actorul ăsta stă bine cu actoria, nu trebe să se apuce de cântat. Stai, am spus că stă bine cu actoria? În video a fost pe lângă. Nu știu ce emoție încercau ei să transmită, dar a fost departe de percepția mea asupra operei. De ce spun asta? Abia dacă a stat două secunde pe lângă ea, în timp ce ideea operei este despre dorință și nebunie, atingerile-fără-a-fi-atingeri(binecunoscutele faze cu mâna) au fost complet neglijate. Și să nu mai vorbim de chimia inexistentă dintre cei doi, parcă era un duet între o fetiță la pubertate și taică-su.

Următoarea talentoasă pe care o aduc în discuție este Nicole Scherzinger & cei 4 pitici libidinoși. Pfoai, cât am mai râs! Zău că îi menționez doar pentru că mă distrează. Performanța, la nivelul sunetului a fost bună, dar să nu uităm că cei 4 pitici au Conservatorul în dosar și sunt antrenați pentru note înalte. Dar la actorie totul a fost „facepalm”. Tenorii ăia intrau și ieșau din personaj după cum li-se piticea lor, măcar Nicoleta stătea naiba în personaj și nu dădea p-afară. 4 fantome? Cea mai tâmpită idee posibilă, pe mine m-a dus direct cu gândul la gangbang/Roxana Babenco. Frate, îi lăv stori! Cum să faci lăv stori cu 4 oameni, în același timp, care de fapt joacă un singur personaj? Iar la refren, de ce naiba se uită la public? Ideea acestei piese este despre atracție, ar fi trebuit să joace totu până la capăt. Să nu mai vorbim de chimia la fel de inexistentă, pentru că se împarte în patru părți.

Acum badașii: Nightwish! Hai să o luăm pe Floor Jansen prima dată, duet cu Joacim Cans de la HammerFall. Duetul a fost spectaculos, într-adevăr. Iubesc registru vocal și inflexiunile vocii lui Floor, așa că din punctul meu de vedere e deasupra celor menționate mai sus. Joacim a fost foarte bun pe partea lui vocală, și m-a surprins la notele înalte. Cât despre mimică și prezență scenică: au fost foarte OK. Nu extraordinari și aproape de perfecțiune, dar e peste limita decenței. A fost o interpretare puțin mai în ton cu tematica piesei în timpul strofelor, cu toate că refrenul a rupt puțin atmosfera și s-a transformat într-o interpretare între prieteni, pentru că asta și reprezintă de fapt(fără insinuări că între restul interpreților ar fi ceva, vorbim strict despre chimie aici). Totuși, echilibrat și frumos executat până la final.

Și nu există Nightwish fără a o pomeni măcar pe Tarja, nu? Ei bine, nici ea nu a fost mai prejos în interpretarea piesei. Nu știu de ce, dar parcă mi-a plăcut mai mult decât Floor (măcar îmi dădeam seama că Tarja joacă rolul lui Christine). Cu toate că nu am găsit necesare vocalele lui Emppu, Tarja a fost splendidă ca de obicei, împarte prima poziție în clasament cu Floor.

Și da, am pus la media interpretarea lui Nicoleta, că e prea penală