A rockăi sau a nu rockăi

Metal -titlu scurt și cuprinzător-

Prima propunere e de la @Iasomia, așa că primește și dedicație la capitol. Am să vorbesc despre metal, Iron Maiden și despre niscaiva Metallica.

Metal-ul e un subgen foarte ofertant, de la heavy și Led Zeppelin până la black și Dordeduh. La români, rockul e ceva mai acceptat decât metal-ul, iar cel mai consumat subgen este heavy-metal. Și, pentru a vă simți bine, vă afirm că metaliștii sunt clar mai inteligenți decât alte... persoane care ascultă pop. Adică până și numele trupelor noastre ascund o simbolistică și îți trebuie o fărâmă de creier pentru a le descifra. De exemplu, „Iron Maiden"(Fecioara de Fier) este un instrument de tortură medieval (Bathory o folosea). Cred că asta indică oarecum natura muzicii lor, nu? Mai nou, toate trupele au nume din trei cuvinte care nu înseamnă aproape nimic („A day to remember", „Bullet for my valentine" „3 doors down" etc).

Iron Maiden este una dintre trupele mele preferate de metal din afară. Nu ascult foarte mult, doar ceva clasici mari și grei, în rest îmi place mai mult industria rock/metal românească (Cargo, Trooper, Iris etc.). Părțile de instrumental sunt geniale( de la ei s-au inspirat și băieții din „Bucovina"), pline de forță. Vocalistul e bun (nu-mi place să fac comparații, dar parcă Hetfield e mai bun), dar la genul ăsta de muzică nici nu ai nevoie de cine știe ce Freddie Mercury care să fi absolvit Conservatorul. Metal-ul este despre versuri, iar Iron Maiden excelează la capitolul versuri cu sens. „Fear of the dark" e una dintre cele mai cunoscute piese Iron Maiden și e despre un subiect cât se poate de simplu, în care toți ne regăsim: frica de întuneric. Este și una dintre piesele mele preferate, în special datorită instrumentalului care e pur și simplu perfect. Pe de altă parte, sunt piese cu subiecte mai complexe, de exemplu, piesa mea preferată: „Hallowed be Thy Name". Este o piesă despre moarte. În doar 7 minute, Iron Maiden transpune toate stările unui om pe moarte. Adică, pe un ritm alert, asemenea ritmului în care inima pompează sângele când îți este frică, se construiesc întrebări retorice și îndoieli: „Reflecting on my past life", „Can it be that there is some kind of an error?", „Is it really the end, not some crazy dream?", „Tears flow, but why am I cryin? After all I'm not afraid of dying", „Don't I believe that there never is an end?", „If there is a God, why has He let me go?"

Pe scurt, Iron Maiden se ridică destul de sus în topul preferințelor mele, dar tot nu poate întrece Metallica. Pentru mine, această trupă e standardul când vine vorba de versuri profunde și cu teme diverse. Azi am aflat că Motorhead a făcut un cover la Enter Sandman, piesa de deschidere a „The Black Album"-ului Metallicii. Ascult Motorhead de mai bine de un an și nu am dat de cover-ul ăsta... Mă simt nasol. Oricum, e un cover bun. Oricât îl iubesc și respect pe James Hetfield, Lemmy are o voce groasă, răgușită, pur și simplu brutală și perfectă pentru Enter Sandman. Sunt ferm convins că Lemmy e unul dintre cei mai buni vocaliști de heavy-thrash metal pe care îi are industria. Nu că James nu ar face o treabă bună, doar a scris versurile pentru el și pentru trupa lui. Și, pentru că tot am vorbit de „Fear of the dark", e cazul să spun că acest cântec este despre coșmarurile din copilărie. Și fiindcă mă apucai să aduc Metallica în discuție, trebuie să vorbesc despre The Unforgiven(s). Cred că e cea mai bună triologie muzicală dintotdeauna și nu cred că va fi subclasată prea curând. Nu în secolul ăsta cu muzică de proastă calitate, cel puțin. Primul Unforgiven e deosebit de bun, cu mesajul ăla profund despre lumea „liberă" care nu prea e liberă. Al doilea e mai digerabil ca versuri, e despre încredere și se leagă frumos de primul(au și versuri identice dacă nu mă înșel). Ultimul e perfect pentru a încheia seria de Unforgivens, cu acel vers emblematic: „When it's me I can't forgive..."

Despre aceste două trupe e mult de vorbit, însă tare îmi e că nu pot acoperi anumite subiecte pe deplin. Mai am până descifrez eu „The number of the Beast" sau „Master of puppets".

Și, dacă aveți chef să vă distrați, există o trupă numită Beatallica. E făcută la mișto, dar totuși e ceva să combini Metallica și Beatles și să-și iasă ceva ce se poate numi muzică(„Hey Dude" e chiar simpatică).

Până atunci vă las toate Unforgiven-urile sus, dacă tot le lăudai atât. Din curiozitate: care este piesa voastră preferată de la Metallica/Iron Maiden?