Povești nespuse - Applyfiction Volumul 1

Turnul

☞︎ ᴏ ᴏʀᴀ̆ ᴍᴀɪ ᴛᴀ̂ʀᴢɪᴜ ☜︎

— Oameni!

Amaryllis își face simțită prezența când realizează că ceva lipsește.

— Unde e Hudson?

— A plecat în pădure.

— Singur? Acum o oră?

Samina și Alec privesc show-ul din spate, roșcata în brațele fratelui ei.

— Se întoarce el!

Rowoon o bate pe Samantha pe umăr și înaintează spre turnul la care se holbează de o oră încontinuu.

— Deci...Cum îl urcăm?

Samina își presează buzele într-o linie dreaptă, ducând o luptă interioară cu ea.

— S-ar putea să am eu o idee...

Raphael le atrage adolescenților atenția, privind spre fereastra de sus.

— RAPUNZEL!

Copii se uită la brunet ca la felul paișpe', aproape crucindu-se.

— RAPUNZEL!

Akira își dă seama de metoda la care apelează băiatul și intră împreună cu el în joc.

— RAPUN-

O fetișcană cam de vârstă cu ei iese, privindu-i de sus. Cei zece (fără Hudson) și străinul de mai devreme se uită la blonda cu un păr mult prea lung.

— Cine sunteți și ce căutați aici?

— Putem intra, te rugăm?

Raphael comunică împreună cu adolescenta și își agită mâinile în aer ca să-i atragă atenția.

— Nu vă cunosc! Sunteți oameni!

— Oh, de parcă tu ai fi altceva!

Alice îi reproșează, punându-și nonșalantă mâinile în sân.

— Deci ne lași sau nu?

Indecizia e vizibilă pe fața lui Rapunzel, care încerca să-și dea seama ce e mai bine de făcut.
Se dă în spate de pe balcon, lăsându-i pe prietenii noștrii fără speranță pentru câteva secunde, până când vine înapoi în fugă, aruncându-și în jos părul.

Pe fața lor apare un zâmbet, unii din ei chiar râzând.

— Dar cum rămâne cu Hudson?

Ivory le atrage atenția celorlalți, bătând într-un copac cu palma.

— Cui îi pasă? Oricum e o durere în fund! Se descurcă el!

Ivory oftează, acceptând ideea.

— Eu sunt prima!

Aphrodite se grăbește, cățărându-se cu viteza luminii pe pletele aurii ale fetei. În câteva minute, ajunge sus și ceilalți primesc șansa de a se urca.

În aproximativ jumătate de oră, toți ajung la același nivel cu Rapunzel care le permite, suspicioasă, să intre în turnul ei.

— Și aici locuiesc eu!

Toți se duc să exploreze, Raphael apucând-o de braț pe blondă și apropiindu-se dubios de mult de ea.

— Îți mulțumim! Înseamnă mult!

Fata îi zâmbește confuză și îl urmează în odaie. Nu știu ce îi atrăgea mai mult. Imensitatea de aproape patruzeci de metri a turnului? Faptul că pereții erau pictați în toate formele pământului? Rafturile pline cu cărți de toate felurile?