Povești nespuse - Applyfiction Volumul 1

"A început!"

*5 ore mai târziu*

Locul crimei e marcat cu ață galbenă, luată din podul castelului. Sângele încă se scurge pe jos și ei analizează indiciile și toate astea.

— Jur că am putea fi "Echipa Misterelor". - zice Rowoon -

Hudson se uită urât la el, iar Min Woo își continuă ideea.

— Adică, fiți atenți! Hudson e blond, deci ar putea fi Fred, Samina e roșcată, ar putea fi iubita lui Fred...oh!

Realizarea își face loc pe fața lui, iar Hudson și Samina se mulțumesc prin a-și da ochii peste cap.

În camera din spatele lor, Samantha și Raphael încearcă să o liniștească pe Rapunzel care plânge în hohote. Ivory, Flynn, Alice și Aphrodite țin gărzile și servitorii la distanță cu greu, iar Akira, Albă-ca-Zăpada și Hänsel cu Gretel inspectează palatul de afară, asigurându-se că nu e nimic dubios care să-i sperie pe săteni.

— Hei!

     Samina îl avertizează pe Alec în legătură cu sângele de pe podea.

— Lasă băiatul în pace, uite! -îi zice Rowoon, apucând un măr de pe jos-

     Hudson se repede asupra lui și îi smulge indiciul din strânsoare. Îl inspectează și apoi își închide ochii, expirând nervos.

— Băbăciunea a fost, nu? -comentează Akira, urcând scările-

— M-am săturat de ea! -exclamă Hudson, aruncând mărul pe podea-

— Dar dacă au murit din cauza mărului, atunci de ce e sânge aici? -întreabă Rowoon-

Hudson și Samina se încruntă, analizând situația. Se uită unul la celălalt cu subînțeles.

— E o șmecherie. Cineva vrea să ne facă să credem că a fost Regina cea Rea.

Hudson o strigă pe Ivory și pe toți ceilalți de la parter, iar în mai puțin de cinci minute, se strâng toți.

— Am face bine să împachetăm niște bagaje. Am impresia că ceva nu e bine în castelul ăsta. -zice Hudson și o ia pe Ivory de încheietură, lăsându-i pe ceilalți singuri în hol.

*

         Alice iese cu câteva haine în mână și coboară scările împreună cu Samantha și Aphrodite. Akira se asigură că nu e nimeni pe lângă ei și le face semn să se miște mai repede.

— Mă scuzați...vreți să plecați?

     O menajeră îi sperie pe adolescenții care se uită panicați în jur.

— Nici o problemă, merg doar să-i anunț pe rege și regină.

— Nu, nu! -Flynn o oprește pe femeia în vârstă, iar aceasta se încruntă- Nu e nevoie. Ei știu.

— Prostii!

     Menajera trece de băiat, el luând-o pe Alice de braț rapid. Ceilalți în spatele lui fug cât de repede se poate spre ieșire.
    Se grăbesc să iese din incinta palatului, iar cât ai clipi, toată menajeria regală e în spate lor.

— Prindeți-i! I-au ucis pe regi!

    Fiecare cu partenerul lui, aleargă unul în spatele celuilalt cu brațele pline de haine. Akira și Rowoon se opresc și culeg pietre de pe jos pe care le aruncă spre gloata de servitori, băgându-i în ceață.

— Haideți acolo!

      Gretel le face semn cu degetul spre cabana omului care i-a ajutat cu căruța și ei grăbesc pasul până acolo.
      Izbucnesc pe ușă, închizând-o cu putere. Omul în vârstă stătea confuz lângă sobă.

— Da? Aveți nevoie de ceva?

— Siguranță! -zice Hudson-

Bătrânelul se ridică și iese din cabană.

— Merg să mai iau lemne de foc. Stați aici!

Toți se așează pe unde apucă și își trag sufletul.

— Acum ce facem? -întreabă Alice-

Ușa din spatele ei scârțâie, iar pe fața tuturor apare panica. Alice se sperie și ea și își ridică privirea. Bătrânelul stătea cu un topot deasupra ei și aștepta să o lovească, când capul fetei face contact cu peretele și își dă seama că toporul nu a lovit-o pe ea.
Raphael, Alec și Hänsel se grăbesc să-l țină la un loc pe bătrânul care voia să fugă.
Alice se ridică buimacă și realizează că Flynn stătea întins, cu o mâna pe piept și una pe glezna ei. Ochii ei căprui își pierd sclipirea și pe fața ei se instalează șocul. Lui Hudson îi lăcrimează ochii și Ivory îl ia în brațe.

— Samina! Nu poți face nimic? -întreabă fără speranță Alice-

— Dacă încă e în viața, pot, dar mă îndoiesc după lovitura asta.

O tăietură adâncă pe pieptul lui Flynn lasă sângele să curgă și să umple podeaua de lichid roșu. Lui Alice îi cade o lacrimă pe obraz, ștergând-o rapid. Samina vine aproape îndeajuns și inspectează respirația băiatului. Își ridică deznădăjuită privirea spre Alice și dă negativ din cap.

— Mai are maxim două minute. Te poate auzi, te poate simți lângă el dacă asta îți dorești.

Alice dă din cap cu ochii roșii, ținându-și lacrimile în ea.

— Îmi pare rău! Pentru tot! Pentru toate câte am făcut. Erai singurul căruia îi păsa de mine cu adevărat. Mulțumesc pentru asta!

Vocea gâtuită a fetei dădea de înțeles că nu era un moment chiar ușor. Samina o mângâie pe umăr compătimitoare.
O ușoară strânsoare pe glezna lui Alice îi dă un semn că el a auzit-o, dar apoi mâna lui se relaxează și la fel și el, însemnând că s-a dus.
De data asta nu se mai abține și Alice pufnește în plâns de fața cu toată lumea.

Peste câteva minute, Alec a scăpat de omul în vârstă și Alice stă fără să exprime o emoție pe scaun.
Bruneta își pune coatele se genunchi și se uită la ceilalți.

— A început!

******************************