Dulce răzbunare

~Calea dragonului~

Merliah

Mă aflu în fața drumului în formă de dragon.

-Ai grijă, copilă. Să nu cazi de pe drum. Deși, de o parte și de alta se află norii ăștia aurii și frumoși, sub ei se află Infernul. Locul plin ură. De durere. Locul creat de Demoni. De cei ce le este de fapt destinat. Dacă vei cădea acolo, nu mai ai scăpare din Tărâmul Suferinței. Nici măcar tu, prințesă. Și nici eu nu am puterea de a te scoate din acel loc.

-Infernul îl avem și în lumea noastră, Drako.

-Așa e. Sunt oamenii răi ce încearcă să ne doboare. Iar unii oameni regăsesc și probabil că vor deveni următorii demoni care îi vor chinui pe cei nevinovați. Merliah...

-Da?

-Nu sunt responsabil dacă vei cădea de pe Drumul Dragonului. Drumul este foarte lung. Ești în formă?

-Nu. Sunt aproape moartă, deci nu sunt în formă. Acum ce fac?

-Pornești în călătorie pe dragon. Duce într-adevăr la locul în care se află cheia înțelepciunii.

-Lung mai pare, spun ducând mâna la ochi.

-Da, potrivit legendei, drumul are aproximativ un milion de kilometri lungime.

-Un milion de kilometri lungime?! A ajuns vreodată cineva până la capăt?

-Nimeni nu a mai încercat.

-Asta da încurajare...

-Ai mare grijă să nu cazi în nori. Până la urmă, sub nori e Iadul, și nu te vei mai întoarce vreodată.

-Serios? Deci, trebuie doar să nu cad de pe spatele dragonului, nu?

-Da.

Frumoasa adormită este fiica regelui. Ea e doamna sufletului meu, pentru ea exist. Legenda spune că o vrăjitoare a adormit-o fără veste, dar asta e doar poveste. Doar tu, doar tu ești dragostea mea. Și buzele îți sunt fierbinți, iar eu sunt îndrăgostit, iar eu sunt îndrăgostit. Și părul ei miroase ca o floare și zâmbetul îi e fermecat, iar eu sunt îndrăgostit, iar eu sunt îndrăgostit.

Damian? E vocea lui.

-S-a întâmplat ceva? mă întreabă Drako.

-Cred...cred că am auzit vocea soțului meu.

-Copilă, el poate să îți vorbească, dar tu nu. Iubirea lui pentru tine e infinită. Probabil de asta, cuvintele lui ajung la tine. L-ai mai auzit până acum?

-Nu, e prima dată.

-Acum ai un motiv să continui să lupți.

Dau din cap și mă uit la drumul lung care mă așteaptă.

-Când ajungi la capătul drumului, vei găsi cheia cunoșterii. Mult succes, Merliah.

-Mulțumesc, Drako.

Dragonul își ia zborul, iar eu pornesc pe drumul meu către găsirea unui răspuns. Alerg de ore în șir...Alerg cât pot de tare, dar în zadar, calea asta nu dă niciun semn că s-ar termina. Mă așez câteva minute ca să-mi recapăt suflul.

-Trebuie să continui. Trebuie să parcurg acest drum orice ar fi...

  Alerg, și alerg, și alerg...

-O coadă! Uraaa! Am reușit! Am ajuns la finalul drumului! 

  Mă opresc brusc când ajung lângă coada dragonului. Nu găsesc nimic...nu văd absolut nimic. În fața ochilor se află doar nori.

-Nu-i nimic aici...Cred că glumești! 

Mă uit atentă în jur și atunci zăresc un fel de punct în depărtare.

-Ce e aia? E acolo! Acolo e cheia înțelepciunii! Dar cum ajung acolo?

Drako.

-M-ai chemat, prințesă?

-Mă poți ajuta să ajung acolo? Întreb arătând spre locul respectiv.

-Sigur, dar eu nu pot ateriza pe acest drum, e mult prea îngust. Va trebui să sari.

M-am dat câțiva pași în spate, mi-am luat avânt și am sărit aterizând pe spatele lui. Într-un minut aterizează, iar eu cobor.