Dulce răzbunare

~Tot doare~

Merliah

Când intru în dormitor, el stătea în pat și privea fix tavanul. Mă apropii de el.

-M-ai mințit. Credeam că te cunosc, spune fără să mă privească.

Oare începe să își amintească de mine?

-Sunt același om.

-Nu știu de ce, dar aveam încredere în tine. Când te-am cunoscut prima dată, când te-am văzut prima dată, pe câmpul de luptă, credeam că ești o fată simplă, dar se pare că m-am înșelat...Ești o vrăjitoare...și mie nu mi-ai spus.

-Îmi pare rău, spun realizând că el nu și-a amintit de mine...ci de momentul în care m-a văzut după ce vraja Corvinei și-a făcut efectul.

-Și mie.

Îl descalț, apoi îi dau tricoul jos.

-Ce faci?

-Trebuie spălate.

Ies din cameră și cobor până în bucătărie.

-E gata supa?

-Da, spune fratele meu și îmi întinde un castron plin cu supă fierbinte și o lingură.

-Dă-mi mie hainele, spune Morgana. Le voi băga eu în mașina de spălat. Tu du-te la Damian.

Aprob încet din cap și urc înapoi în cameră. Mă așez pe pat lângă el, iar salteaua se lasă sub greutatea mea.

-Ia, o să-ți facă bine, spun ducându-i lingura la gură, dar el întoarce chipul. Trebuie să mănânci.

-De ce faci asta? De ce? întreabă privindu-mă în ochi.

-Fac asta pentru că țin la tine, spun ridicând din nou lingura la gura lui. Vei face asta pentru că ești soțul meu și nu vreau să te pierd.

De data asta acceptă să mănânce. După ce termină toată supa, așez castronul pe noptieră și mă duc în baie. Caut un prosop pe care îl înmoi în apă rece, după care îl storc. Caut un pahar în dulap și îl umplu cu apă și mă întorc în cameră.

Damian se uită la mine când mă așez lângă el.

Îi șterg sudoarea de pe frunte cu prosopul.

-Eu nu mi-am dat seama că ești vrăjitaore, dar de ce nu mi-ai spus tu?

-Voiam, dar...

-Ce?

Nu știu! Nici eu nu știu cum să răspund la întrebarea asta. Ce ar trebui să spun? Trebuie să îmi aleg cuvintele cu atenție, altfel risc să fac o greșală pe care o voi regreta.

-Nu știam cum...Nu știam cum vei reacționa.

Iau paharul de apă și i-l duc la buze, iar el bea încet.

-Nu știu ce aș fi făcut, recunoaște el.

-Nu voiam să te pun într-o astfel de situație.

-Asta te îngrijora?

-Unii se nasc să are câmpul, alții sunt mari medici, alții...regi măreți. Eu? M-am nascut să te întâlnesc. Și sunt mândră de asta. Nu aș schimba nimic.

-În tot acest timp...Niciodată n-ai vrut să îți asumi meritele pentru ceea ce faci. Ne-ai salvat, dar nu te lauzi cu asta...

-Nu de asta o fac. Eu vreau doar să îmi protejez familia...

-Merliah, orice ar fi...

-Șhht...Nu vorbi.

-Nu-mi poți spune ce să fac, zice dându-și ochii peste cap.

-Dar o fac mereu. Nu mă voi schimba acum.

Mă privește cu căldură.

-Nu vreau să te schimbi. Vreau să fii mereu tu însuți. Îmi pare rău pentru cum te-am tratat. Știi tu...în pădure.

-Hei, e în regulă.

-Nu, nu e...

Ochii i se închid...Și-a pierdut cunoștința.

-Dormi...șoptesc.

Îl învelesc și mă așez pe canapea.

Sunt mândră de tine, Merliah.

Mulțumesc, Selene. Nu știi cât înseamnă asta pentru mine.

Stai liniștită, prințesă. Damian își va aminti de tine. Își va aminti de voi toți. Ai răbdare și totul va reveni la normal. Ești pe mâini bune, Merliah. Mereu am fost de părere că...tu și Damian ați fi perfecți unul pentru celălalt. El e un băiat bun. Mda, un bărbat chiar foarte bun. Iubește cu tărie și e grijuliu, foarte grijuliu. A fost omul potrivit pentru tine. O să aibă grijă de tine, așa cum a avut și până acum.

Mulțumesc, Selene.

Nu, eu îți mulțumesc. Datorită ție, oamenii vor putea trăi în pace și liniște.

Pleopele mi se închid și somnul mă cuprinde.