Dulce răzbunare

~Din toată inima~

Damian

-Unde sunt? Ce s-a întamplat? întreabă confuză.

-Ai dormit mult, iubita mea.

-Iubita ta? Eu nu sunt iubita ta! strigă împingându-mă în piept cu palma pentru a se elibera de strânsoarea brațelor mele.

-Merliah, ești a mea!

-A ta? Prostule! N-am fost niciodată a ta și nici nu voi fi! spune zbătându-se mai tare ca să scape de mine.

-Trebuie să o convingi, Damian, altfel totul e pierdut, spune Nimue.

-M-ai iubit cândva.

-Ești ușor de păcălit.

-Încă mă iubești.

-A fost doar un truc!

-Nu cred asta.

-Crezi ce vrei. Realitatea rămâne! Dă-mi drumul!

-Uită-te la mine! Spune-mi că nu mă iubești.

-Lasă-mă!

-Mai știi când te-am cerut în căsătorie? Mai știi ce ai spus? "Din toată inima". Așa ai spus. N-a fost truc. Din toată inima. Din toată inima, șoptesc privind-o în ochi.

-Din toată inima...

-Din toată inima, repet.

O licărire ciudată apare în ochii ei, arată ca un curcubeu. Are curcubeul în privire.

-Ceea ce ai zis e foarte frumos. Dar te rog, șterge-ți numele alea din cap!

-Desigur. Bine ai revenit, regina mea.

-Damian, șoptește înainte să leșine.

-E bine? o întreb pe Nimue.

-Da. Are nevoie de puțină odihnă.

-Oh, nu cred că e momentul potrivit pentru așa ceva.

-Du-te, voi avea eu grijă de ea. Oamenii tăi au nevoie de tine. Drago, Luna, aș vrea ca voi să rămâneți...o să am nevoie de ajutorul vostru, spune apropiindu-se de mine și o ia încet pe Merliah în brațele sale.

-Stați cu ele, spun tâșnind repede din apă și mă duc să-mi ajut oamenii.