Dulce răzbunare

~Un plic. Un rezultat. O veste.~

Merliah

Damian mă sărută zgomotos pe creștetul capului, spunându-mi cât de mult mă iubește, iar eu îi ascult bătăile inimii, care erau o melodie cunoscută doar de mine. Câteva minute mai târziu, soțul meu a deschis ochii și procedaz și eu la fel, fiind învaluiți în lumina dimineții. Mai aveam câteva ore până când ne vom reuni cu prietenii noștrii, dar puteam să profităm de timpul rămas.

Îl las pe Damian să se ducă primul la baie, iar eu mai zăbovesc în pat. Dar se pare că el avea alte planuri și-și lasă mâinile reci pe pulpele mele dezvelite și apoi pe spatele meu.

-Aaaaargh! Rece! Rece! Rece! mă plâng și mă răsucesc cu fața în sus, aruncând o pernă în direcția lui. Să nu mai faci asta niciodata! îl cert.

Damian aruncă perna înapoi în pat, direct în capul meu și apoi țâșni din cameră, alergând pe scări. Pe chipul meu apăru un zâmbet sincer, nu îmi mai puteam ascunde fericirea prea mult. Așa că am coborât din pat, l-am aranjat, punând cuvertura peste așternuturi, apoi m-am dus la baie, m-am spălat pe dinți și mi-am pieptănat părul. Îmbrac un halat satinat peste tricoul și pantalonii scurți din mătase și mă alătur soțului meu, coborând în bucătărie. Luasem totuși un plic din locul în care l-am ascuns. L-am găsit pe Damian turnând cafea în cani și lapte cu cacao pentru Jase. Făra alte introduceri îi strecor plicul pe sub nas, făcându-l astfel atent. Radiam de fericire și voiam să îi împărtășesc și lui acest secret. Nu îl mai puteam ține doar pentru mine.

Tocmai pregătea cacao cu lapte și bezele pentru Jase când mă duc în spatele lui și îi vâr sub nas un plic alb.

Lasă ultimele două bezele să cadă în cană, vărsând puțin conținut pe lângă și șterse cu degetul marginea cănii. Se linse pe degete și luă plicul din mâna mea.

-Ce e aici? Cererea de divorț? Credeam că suntem fericiți împreună! glumi el.

Pongo a început să latre, dând din coadă fericit.

Damian se întoarse cu fața la mine și fu întâmpinat de bucurie în cea mai pură stare a ei.

-Oook, nu e cerere de divorț. Atunci ce e?

-Ceva ce am aflat de curând.

-Da? Și ce ai aflat tu între timp, de îți râde toată fața?

Știu că își dorește la fel de mult ca mine și nu mai puteam să îl chinui.

-Deschide-l.

Desfăcu plicul străduindu-se să nu îl facă bucățele ca să ajungă mai repede la rezultat.

Reuși într-un final să elibereze foaia albă din plic și o desfășură în față, curios. Ochii i se opriră pe rezultatul analizelor mele și îi puteam auzi cum inima i-o ia la goană. Îl citi de alte 10 ori ca să fie sigur că e într-adevar acolo și împături foaia la loc.

-Ești însărcinată? întrebă în șoaptă. Ești însărcinată, spuse ceva mai tare, acum ca o realizare. Ești însărcinată! aproape că strigă în bucătărie.

Se lasă în genunchi în fața mea și își lipi fruntea de burtica mea.

-Ai întârziat puțin, nu-i așa? i se adresă râzând și se apucă să o sărute peste material.

Leo, care ajunsese puțin mai devreme și intră în recunoaștere ne găsi în bucătărie în spatele mesei. Damian sta în genunchi scoțând zgomote ca și cum ar fi lins ceva, iar eu stăteam în picioare în fața lui.

-Oh, Dumnezeule! făcu el și se întoarse repede cu spatele. Ce naiba faceți acolo?

Se gândi mai bine.