Dulce răzbunare

~Locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul~

Merliah

Intru în peșteră și mă afund cât mai mult în ea. Cristalele albe de toate formele și mărimile îmi luminează calea. Cu cât pătrund mai adânc în peșteră cu atât mă simt mai ciudat. Pământul se învârte cu mine. Mi se face rău in peșteră și mă prăbușesc. Aud pe cineva strigându-mă...

-Merliah. Merliah.

Deschid încet ochii și văd un bărbat.

-Cine ești?

-Arthur.

Mă ridic încet de jos și îmi sprijin spatele de cristalele reci.

-Arthur? Arthur...Adevăratul alpha...Chiar tu ești?

-Mort sau viu, real sau imaginar, din trecut sau din prezent...Lucrurile astea n-au importanță. Contează doar să asculți cuvintele prietenului tău, care ține la tine și care te iubește ca pe propriul lui copil. Nu renunța, Merliah! Nu ceda! Regatul are nevoie de tine.

-Era o vreme când era așa. Nu mai e. Mulți pot purta o coroană. N-am motive să continui. Nu știu cât timp am fost inconștientă la lac...nu știu cât am stat aici...Bătălia s-a sfârșit. Corvina a învins.

-Doar dacă accepți înfrângerea. Dacă lupți, dacă primești speranța în suflet, vrăjitoarea nu poate învinge. Merliah, nu va mai fi nimeni ca tine.

-Ce speranță am eu fără magie?

-Merliah, nu ești doar fiica părinților tăi. Ești fiica pământului, mării, cerului. Magia e în esența lumii. Tu te-ai născut din magie.

-Nu...nu înțelegi? Magia mea provenea de la Drago...eu nu m-am născut cu puteri magice.

-Nu e adevărat. Tu te-ai născut cu puteri magice, dar Selene ți le-a luat la naștere...știa ce urma să se întâmple. A fost o alegere înțeleaptă. Știa că vei deveni adevăratul alpha și vei fi o vrăjitoare puternică. Trebuia să facă asta pentru ca tu să poți fi ambele. Ești magie pură, Merliah! Nu poți pierde ce ești.

-Dar cum mă regăsesc?

-Crede, Merliah. Crede ce inima ta știe că e adevărat. Ce ai fost mereu...Și vei fi mereu.

-Voi fi mereu...

-Odihnește-te. Odihnește-te, copila mea. În curând te vei trezi în lumină.

Când m-am trezit, Arthur stătea lângă mine.

-Tu ești cel pe care Calissa l-a lăsat să își păstreze forma corpului, nu-i așa? Tu și Drako ați fost singurii pentru care a făcut asta.

-Așa e...A fost Drako, apoi eu și acum tu.

-Mulțumesc pentru ajutor și îndrumare.

-Eu doar ți-am întins o mână. Tu te-ai ridicat singură, Merliah. Așa cum ai făcut mereu.

-Ca și tine. Îți calc pe urme.

-Ești urmașul meu, spune zâmbind. Călătoria ta abia a început. Ai o putere pe care nici tu nu o cunoști. Doar în inima Peșterii de Cristal vei afla cine ești. Du-te spre lumină. Destinul te așteaptă. Nu te teme! Ai incredere în ce ești. În ce va fi.

-La revedere, Arthur, spun ridicându-mă.

-Nu ne luăm rămas-bun. Căci eu voi fi mereu, așa cum și tu vei fi mereu.

Merg spre mijlocul peșterii, și pătrund în lumină, iar apoi mă trezesc în afara peșterii, în fața Lunei.

-Ești bine?

-Așa cred.

O prind de braț și rostesc o vrajă.

-Prințesă!

-Drago.

-Ți-ai recăpătat puterile!

-Da.De ce ești atât de supărat, Drago?

-Vrăjitoarea e puternică. Corvina e periculoasă.

-Știu.

-Și nu îți pasă?

-Îmi pasă doar de oamenii mei. Nu-mi sunt doar prieteni, îmi sunt frați. Orice m-ar aștepta, nu-i voi abandona. Pentru că nici ei nu m-ar abandona.

-Înțeleg. Aș vrea să nu fie așa, dar înțeleg. Dar spune-mi ceva...Dacă e adevărat? Dacă pericolul de care vorbești se aproprie?

-Chiar dacă ar fi adevarat, nu contează.

-Regatul nu ar mai fi la fel fără unul din voi. Tot ce ați creat cu atâta greutate, tot ce ați început...Oamenii nu își pot pierde prințul și prințesa...

-Orice obstacole ne-ar aștepta, noi luptăm pentru dreptate. Dacă ne-am trăda principiile, am distruge tot ce vrem să creăm. Jur că o să-mi salvez oamenii și pe Damian indiferent de ce ne așteaptă. Sau voi muri încercând.

-Și jur că eu te voi proteja sau voi muri alături de tine, Merliah.

Mă aplec după sabie și i-o întind.

-Știi ce trebuie să faci. Nu pot să țin sabia și să lupt în același timp.

-Voi zbura deasupra voastră și îți voi arunca sabia când ai nevoie.

-Ești un prieten bun, Drago.

-Inima Corvinei e devorată de ură. Ai mare grijă. N-aș vrea să te pierd.

-Voi avea.

-Înainte să pleci, vreau să-mi spui ceva.

-Desigur.

-De ce i-ai salvat viața lui Damian atunci în pădure?

-Pentru că iubirea care ne leagă e mai importantă decât puterea. Cu toții uită asta, spun și îmi las ochii să se schimbe în roșu aprins și pornesc spre locul în care se dă lupta.

Cerul era roșu, iar luna a căpătat o culoare roșie sângerie. Damian se afla în mijlocul luptei și era atacat de mai mulți vampiri care îl înconjuraseră.

Știam că e puternic, dar nu voiam să risc, așa că îmi folosesc puterile, iar toți acei vampiri zboară în aer și se lovesc de copaci. Arunc un fulger asupra celor care încearcă să se aproprie iar de Damian printre corpurile inerte ale celorlalți și de mine. Sabrina le dă foc, iar țipetele lor de agonie se sting în noapte.