CAPITOLUL 34
-Este alegerea ta ce o să faci cu el. Îmi resprect promisiunea!
-Așteaptă-mă aici, te rog.
Îi spun cu cu lacrimi în ochi și mă întorc înapoi în camera unde se afla Alin.
-Te-ai întors repede. Și văd că ai adus și ceea ce am nevoie.
Se aporpie de mine și și întinde mâna.
-Acum dă-l!
Îi privesc mâna întinsă și refuz să fac ce-mi spune.
-Dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că nu meriți!
-Cred că glumești. Acum haide, nu mai fă pe încăpățânata și dă-l.
-Nu. Acum adio.
Și mă îndrept spre ușă și vreau să părăsesc încăperea dar este înzadar pentru că sunt prinsă de Alin, care mă strânge destul de tare de braț.
-Te rog, nu mă mai brusca!
-Da-mi ce-mi aparține!
-Ți-am spus că nu vreau. Nu înțelegi!
Atunci sunt izbită de un perete și cad jos într-un colț. Simt cum mă amețesc și tot corpul mă doare.
-Ești doar o altă curvă cu pretenții. Dacă îți spun să-mi dai stickul, mi-l dai. Ai înțeles?
Cuvintele lui mă dor atât de tare încât lacrimile îmi inundă fața.
-Mai ești și sensibilă acum. Dă-mi stick-ul! Până nu te desfigurez.
-Mă sperii, Alin! Cum de te-ai schimbat așa?
-Am vrut doar să mă distrez cu tine. Dar ști ce s-a întâmplat? Am început să pun sentimente! Și știi ce fac eu când pun sentimente? Închei relația.
-De ce faci asta? Puteam fii fericiți împreună!
-Dă-mi odată, ceea ce-mi aparține!
Refuz în continuare. Piciorul lui face contact cu mâna mea, iar stick-ul îmi zboară la 2 m distanță. Întind mâna după el dar el mă calcă pe mână.
-Auuu, te rog! Mă doare!
-Îmi place când mă rogi!
Zăresc un pahar pe o masă din apropiere și cu cealaltă mână îl iau pe furiș și în timp ce el s-a aprecat după stick, i-am înfipt pahaul în cap. La acel contact Alin, cade jos inconștient iar picături de sânge încep să iasă atât din mâna mea cât și din capul lui. Sunt speriată și încep să plâng mai tare. Ian intră pe ușă:
-Ce s-a întâmplat, Andra?
E foarte speriat și se repezește ascupra mea.
-Cred căăă .... (suspin foarte tare și abia reușesc să-mi termin fraza) l-am omorât!
Și lacrimile curg șiroaie pe față. Nu mă mai puteam abține.
-Haide, te duc acasă.
Mă i-a în brațe și mă duce la mașină. Îmi înfig capul în pieptul lui și îmi ascund chipul. Simt cum privirile celor din jur mă stăpung și se întreabă ce s-a întâmplat. O parte din ei intră în acea cameră.
Ian mă așează în mașină, îmi prinde centura de siguranță și demarează cu viteză foarte mare spre casă. Simt cum cad în lumea visurilor.
-Te rog să nu adormi! Rezistă. O să fii bine!
Nu-mi dau seama cât timp a trecut dar am încercat să rămân trează așa cum mi-a sugerat Ian. E foarte atent cu mine și când ajungem, la fel m-a luat în brațe și m-a așezat pe așternuturile albe din dormitorul lui. După care mi-a curățat rana de la mână. Gem când îmi toarnă o loțiune dezinfectantă.
-Te doare?
-Puțin! reușesc să spun.
-Gata. Mă duc să-ți pregătesc ceva să mănânci.
-Nu îmi e foame.
-Ești slăbită! Ai nevoie de hrană.
Se ridică și face câțiva pași.
-Mulțumesc, Ian. șoptesc ușor înainte să iasă din dormitor.
-Nu ai pentru ce Andra! Și un rânjet îi apare pe fața lui perfectă.
Aștept timp de câteva minute dar nu pot să-mi controlez simțurile și cad într-un somn adânc.
