Într-un final, după câțiva ani de dezamăgiri și iubiri pierdute, mi-am găsit jumătatea. Sau cel puțin așa credeam la vremea aceea. Era exact prototipul bărbatului perfect. Era simplu, și știa să prețuiască fiecare lucru mărunt. Știa cum să mă facă fericită, să îmi ofere o îmbrățișare caldă atunci când aveam nevoie de consolare. Mă respectă și este capabil să îmi ofere protecție și siguranță. Aveam o încredere deplină în el. Era băiatul ce te făcea să te simţi bine alături de el, băiatul ce te făcea să simţi că pe tine te iubeşte şi nu aleargă precum un căpcăun după 2 picioare şi o pereche de sâni, considerând că aşa este fericit.
Ne iubeam atât de mult încât după câteva luni, am fost cerută în căsătorie. Desigur, am spus da. Îl vroiam lângă mine pentru tot restul vieții. Am fost cerută la un cinema, totul a fost perfect! Toți erau de părere că ne grăbim, dar noi ne-am dus planurile până la capăt.
După căsătorie ne-am luat un apartament micuț, l-am aranjat după placul nostru. În jur se simțea atâta iubire. Mă simțeam în sfârșit împlinită. El avea un serviciu bine plătit, iar eu am devenit o femeie de afaceri.
