Ana este o fată de numai 18 ani ce trăiește în haita Alpha-ului Suprem Luke, cu care a locuit de când mama sa s-a stins. Deși a avut rude ce au fost vârcolaci, fata era un om obișnuit, fără vreo putete specială.
Viața ei ia o întorsătură de 360 d...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O durere neobișnuită își face prezența în zona capului, făcându-mă să mă ridic în șezut.
Sunt într-o cameră frumos decorată și amintiri din ziua precedentă îmi inundă gândirea. Ezra, Ezra nu este un simplu vârcolac, are o putere ciudată... niște umbre.
Încă pot simți urmele dureroase lăsate de acele umbre... M-au lăsat fără puteri, mi-au furat toată energia în doar câteva clipe. Puterea lui Ezra ar conta enorm într-un război, ar fi un aliat cu adevărat puternic.
Îmi simt corpul mai greu ca niciodată și o stare de greață mă cuprinde cu repeziciune. Deși îmi este foarte dificil să mă mișc reușesc cumva să mă sprijin de perete în drumul meu spre balcon. Îmi canalizez toată forța-n brațe atunci când apăs pe clanța ce duce afară. Mă clatin în toate părțile, mergând mai strâmb decât o face un om beat.
Mă agăț strâns de balustradă, ca de un colac de salvare în care îmi pun speranța că mă va aduce la suprafață din întunericul minții mele.
Las aerul rece să-mi biciuie fața în speranța că asta mă va ajuta să-mi revin. S-au întâmplat atât de multe într-un timp atât de scurt și nu cred că mai pot face față: mai întâi incidentul cu lupul Rouge, atacurile de panică, scurtele frânturi ce-mi apar în minte ori de câte ori ating o persoană, atacul vampirilor, surioara Flaviei, Dante, bărbatul în frac, iar acum Ezra.
Îmi duc o mână la frunte, iar pe cealaltă o las să-mi fie sprijin, ținându-mă puternic de balustradă. Sunt de-a dreptul șocată... ci nu doar de Ezra, și de mine. Ce am reușit să-i fac nu e puțin lucru, Doamne Dumnezeule! Ce s-a întâmplat cu mine? Eram cuprinsă de o furie animalică, am reacționat ca o nebună. Pur și simplu nu avem control asupra faptelor mele, tot ceea ce-mi spunea instinctul era ucide, ucide și ucide! Și totuși, nu îmi amintesc ca Ezra să fi avut rude care să dețină puteri magice. El cum le-a căpătat?
-Văd că te-ai trezit,aud glasul vechiului meu prieten.
Nu mă întorc, nu am puterea necesară să mai fac vreo mișcare, așa că stau cuminte pe balcon ascultându-i vocea.
-Văd că nu vrei să-mi vorbești. Păcat! Atunci am să-ți vorbesc eu! continuă pe un ton mai rece de această dată.
Îi aud pașii cum se îndreaptă spre locul în care mă aflu și fără ca măcar să înțeleg de ce, respirația mi se taie instant atunci când îl simt în spatele meu.
- Ce ești Ana? Probabil dacă nu aș fi fost atât de aproape de el nu l-aș fi auzit. Vreau să știu!
Remarca lui mă face să-mi întorc capul pentru a-i întâlni privirea întristată. O privire ce mă face să-mi pun întrebări. Cum adică ce sunt? Sunt o fată obișnuită, nimic nu este în neregulă cu mine, sau este?
-Aș putea să te întreb același lucru! Decid să las de-o parte politețea și să-i răspund cu aceeași întrebare. Până la urmă am tot dreptul să fiu curioasă, adică cine nu ar fi în situația mea? Și deși panica jonglează cu fel de fel de întrebări prin mintea mea, prefer să-mi păstrez figura calmă pentru a nu lăsa să mi se citească frica în ochi.
-Ei bine mă așteptam să mă întrebi asta. Răspunsul său mă face să pufnesc enervată, primind ca reacție un chicotit. Însă momentan nu vom vorbi despre mine, ci despre tine.
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că este ceva la tine care te face mai diferită decât toți ceilalți, ca și când ți-ai fi schimbat înfățișarea.
- Nu pricep, însă poate dacă nu ai mai vorbi în ghicitori aș înțelege- îi spun deja sătulă de această conversație.
Ezra mă privea deja când i-am aruncat în grabă o ocheadă, ridicând mirat una din sprâncene atunci când mi-am întors brusc privirea de la el. Rușinată, aleg să urmăresc niște ciori ce croncăne de zor într-unul dintre copacii de afară.
Îi simțeam zâmbetul în spate așa cum o barcă simte că urmează să se scufunde. Eu eram barca și urma să mă scufund.
- Îți pot simți frica!
S-a apropiat și mai tare de corpul meu, până când a ajuns să-mi captureze trupul între brațele sale. A apucat cu lentoare balustrada, zăbovind în dreptul gâtului meu. Îl pot simți cum respiră. Pare că frigul de afară m-a părăsit, lăsând loc ca respirația lui Ezra să-mi amorțească porțiunea de piele. Se simte bine.
Doamne ce-i cu mine! Am înnebunit de tot, sau poate a fost doar un vis. Da asta a fost, un vis, de fapt un coșmar.
- Visez nu-i așa, în curând urmează să mă trezesc. Voi fi acasă, în patul meu, cu familia alături, Dante va fi bine, Josie va fi bine, iar eu... eu voi... și voi... adică
Încep să vorbesc fără noimă, iar faptul că Ezra aproape își freacă nasul de gâtul meu nu mă ajută deloc.
- Mi-aș dori să-ți spun că visezi, dar nu e așa. Asta va fi viața ta de acum Ana... memorabilă!
Și cu asta plecă de lângă mine, o senzație de abandon cuprinzându-mă când îmi dau seama că sunt din nou singură pe balcon.
Și ce e cu tot jocul ăsta de cuvinte? Memorabilă? Auzi la el, cum ar putea această catastrofă să fie memorabilă?
Bine am revenit! Din nou... Mă bucur să scriu din nou la cartea asta,chiar mi-a lipsit. Într-un final am avut parte de o revelație și mi-am dat seama în ce direcție o va lua cartea așa că acum am revenit pe bune! Kisses!🥰
