Vampire and princess at 18 years old

Capitolul 17- Bătaie, interviu și viitoare probleme

Mă schimb intr-o pereche de colanți negri pana la genunchi si o bustieră de aceeași non-culoare. Da, în mod normal nu aș alege niciunul dintre aceste articole, pentru că îmi scot în evidență formele, însă având in vedere ca ma voi antrena, asta este cea mai buna alegere. Îmi pun deasupra un hanorac pe care îl închei până sus și mă încalț cu o pereche de teniși si pornesc agale pe holurile palatului. Spre sala de antrenamente.

Au trecut două săptămâni de la seara în care i-am făcut acea vizita Carlei, mentorul meu. Din fericire, nu am avut ghinionul de a ne întalni cu vreun vrăjitor al Întunericului in acea noapte. Apropo de nopți...Nu mai pot dormi fără coșmaruri. Nu îmi dau seama dacă sunt viziuni sau vise, fiindcă unele sunt amestecate, totuși un lucru cert este că mă trezesc urlând, plângând și țipând în fiecare noapte în care Eric nu e lângă mine. A avut multă treabă, stând pana târziu la bibliotecă, dar imediat când aveam un coșmar simțea si venea la mine într-un suflet, ca in final să adorm în brațele sale puternice. Pare imposibil, însă ne-am apropiat si mai mult unul de celălat si am ajuns să îl iubesc si mai mult decât o făceam. Legătura telepatică si emoțională dintre noi s-a intensificat, pentru că după unele coșmaruri a fost nevoie să mă muște. Și se prea poate ca după să îl fi mușcat și eu. Dacă ar afla cineva ar fi vai și amar de noi, mai ales că ascuțiții săi colți mi s-au imprimat de suficiente ori în piele încât să nu se mai vindece și Zeița să ne binecuvânteze cu câte un semn al Impregnării definitive.

În momentul de față, consortul meu ma așteaptă pentru antrenamente. Da, nu ar fi fost cazul să mă antrenez pentru competiție, dar având în vedere lista participanților... Ugh, nici nu vreau să mă gândesc la acea listă.

--- Domniță Melissa.

--- Lissa.

--- Domniță Lissa.

Le zâmbesc cu o ușoară înclinare a capului slujitorilor castelului, întrebându-i pe unii dintre ei ce mai fac. Îmi răspund veseli, eu chicotind uneori.

Pot spune cu certitudine că o mare parte din oamenii și vampirii care lucrează aici au prins drag de mine, deși nu știu motivul. Adică, mă comport frumos cu ei și îi ajut de fiecare dată când pot, dar asta mi se pare normal. Toți ar trebui să ne ajutăm reciproc.

Ies pe ușile mari din lemn si fier forjat, pășind pe...gheață. Ninge. Zâmbetul mi se lărgește când văd fulgii mari de nea cum se rostogolesc în aer apoi se aștern pe pământul rece.

Încep să tremur de frig și o iau la goană spre sala de antrenamente de lângă grajduri. Fac la stânga când ajung în fața semilunii cu apă cristalină, apoi merg pe lângă castel în pas alergător până ajung aproape de hambar. Îl ocolesc, având grijă pe unde pășesc pentru a nu aluneca pe polei și în final reușesc să ajung nevătămată în spatele grajdului.

Deschid uşa din metal și răsucesc cheia în broască când ajung în interior. Mă scutur neîndemânatică de o parte din omătul din părul și de pe hainele mele umede, apoi pășesc în imensa sală de antrenament. Clipesc de câteva ori pentru a mă acomoda cu lumina provenită de la lămpile suspendate de tavanul înalt și îl caut pe iubitul meu cu privirea.

Încăperea este imensă, peste tot fiind diverse obstacole, capre, jaloane, mingii, pumnale, arme, echipamente de protecție, bârne din lemn și inele metalice prinse cu niște lanțuri groase de plafonul alb.

Şatenul stă cu spatele la mine, la un mic birou dintr-unul din colțurile sălii, răsfoind niște hârtii.

Mă apropii de el cu viteza vampirică și îi pun mâinile la ochi, șoptindu-i un Cine e? scurt.

--- Mmm...O puștoaică de optişpe ani care e rece bocnă, ghicește el pe un ton glumeț.

--- Ai noroc că ai nimerit și nu mai este altcineva aici, fiindcă te luam la bătaie, spun serioasă.