Vampire and princess at 18 years old

Capitolul 14- Problemele create de păsările viitorului

-Cum scap de durere?

-Relaxează-te, uită de tot. Închide ochii, spun cu o voce slabă.

Nu îi mai aud răspunsul și mă scufund în viziune.
Totul e întunecat...În jurul meu e negru. Sau nu. O imagine rapidă îmi trece prin fața ochilor. O spirală aurie împletindu-se cu una argintie, formând un desen abstract, ca un fel de om mic, dar nu era om. Era forma unuia cu o semilună în interior. Desenul dispare.
O femeie blondă apare în fața ochilor mei. Mă privește, ca și cum m-ar vedea. Are fața acoperită cu un voal negru, iar din mâini îi ies șerpi negri. Este vrăjitoare? Probabil, dar mai este ceva...Face un pas spre mine și îi observ ochii. Sunt roșii ca sângele. Mai roșii decât ai oricărui altcuiva. Femeia dispare într-un vârtej, dar o sabie albă cade pe podea. Albă și totuși întunecată. Nu înțeleg nimic, dar când o privesc, în corp mi se instaurează un nou tip de frică.
O cutiuță ținută de o mână care iese din întuneric. Asta văd. Mâna îi aparține unui bărbat în vârstă, cu degetele lungi și pielea zbârcită. Cutia se deschide și în fața ochilor îmi apare un inel. Are pietre semiprețioase bătute în aurul alb, e subțire și îmi oferă un sentiment de suferință profundă, simt cum îmi vine să mor. Mă las în genunchi, fără să știu de unde provine această durere.
Ridic ochii din podea, iar în celălalt capăt al încăperii apare o foaie veche, șifonată. Este cea din valiza Esmei . Întreagă . Vreau să mă apropii de ea, dar dispare. Ajung la un geam micuț, pe care nu îl văzusem înainte, iar afară, în partea stângă este un castel superb, pe care nu îl cunosc, pe când în dreapta are loc un război sângeros. Lângă alt palat.  Din Sylva. Scot un țipăt de uimire amestecată cu frică, iar viziunea se destramă.

-Lissa? Melissa? Lizzie?

-Fato, deschide ochi!

-Mă ustură. Am nevoie de o batistă cu apă rece, bălmăjesc, încercând să deschid ochii.

-Imediat, se aude vocea Marei.

-Mă doare capul rău.

-Va fi bine, scumpo, îmi șoptește Eric la ureche.

Mara îmi aduce un prosop umed, iar eu îl pun neîndemânatică pe ochi. Mă las pe spate și ridic ploapele încet, încet, străduindu-mă să nu mi se intensifice durerea.

Reușesc să deschid ochii de tot și clipesc pentru a mă acomoda cu lumina din încăpere. Toți de la masă mă privesc puțin cam șocați pentru gusturile mele.

-De ce mă priviți așa?

-Poate pentru că ai ochii roșii, spune Joshua.

-Nu. Nu de asta, spun serioasă. Ce e?

-Melissa, nu am știut că ești și profetesă, spune regele.

-Nu știți multe lucruri despre mine, Maiestate, zic misterioasă.

-Nu e asta, spune prințul George. Nu știam că ești un Oracol.

Fac ochii mari, surprinsă și îi spun:

-Nu sunt, Alteță. La ce vă referiți?

-Nu știi? întreabă ducesa.

-Ce să știu? S-sunt confuză, jur.

Ducesa de Cambridge caută câteva secunde prin poșeta dânsei și îmi înmânează o oglindă.

Îmi privesc reflexia în oglindă și scot un zgomot de surpriză.

O spirală argintie pornește de la tâmpla stângă până la pometele meu, trecând peste el. Spiralele au o formă diferită, uitându-te cu atenție poți observa niște păsări - păsările viitorului - care zboară.