//Thriller psihologic// //Mister// //Polițist//
Un preot din Detroit, pe nume Fausto Sartori, înfăptuiește o crimă oribilă, spunând că el este cel ales pentru a îndeplini o profeție străveche. Datoria lui este să ucidă toți păcătoșii făcâ...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Fausto deschide ochii și începe să scoată un geamăt de durere, atingând rana de la cap. Se strâmbă la bucata de tort din fața lui, având deja un gust amar în gură din cauza loviturii. Mâinile îi sunt legate de scaun cu cătușe, motiv pentru care nu reușește să arunce farfuria în peretele de lângă.
Își îndreaptă atenția către Harry și Lina, care îl priveau cu o expresie de satisfacție. Își întoarce capul brusc, simțind atingerea bătrânei Louise, care își puse mâna pe umărul lui drept.
— Doamnă Anderson? încearcă să se ridice instinctiv, dar se înfige mai bine în scaun, având și picioarele legate. Ați venit pe postul avocatului meu? Și așa nu am unul. Nu am făcut nimic. Politia din orașul ăsta m-a urmărit încă din prima zi. Halal oraș liniștit...
Ușa încăperii se deschide. Louise se poziționează în fața lui Fausto, luându-i pe cei doi polițist de braț. Julian, Michael, Philona și Leonard își fac apariția, așezându-se de-a lungul peretelui cu vedere doar din exterior. Michael îi face semn fiicei sale să intre. La fel ca și ceilalți doi, era uimită de aglomerația care s-a produs în câteva secunde.
— Doamnă, ce e cu toți oamenii ăștia aici? intervine Harry eliberându-și brațul. E un interogatoriu, nu dăm petrecere.
— Păi nu avem tort, Harry? zâmbește larg. Mulțumesc tuturor pentru ajutorul pe care mi l-ați dat. Iată, suntem în sfârșit la finalul poveștii.
Annemarie își întreabă tatăl, din priviri, ce se întâmplă, ce caută acolo. Acesta o sărută pe frunte și îi șoptește că se bucură că e bine.
— Harry, nu îi servești și pe ceilalți cu tort? îl întreabă bătrâna.
— Tortul e...o metaforă. Totul se termină cu bine atunci când avem ceva dulce. Nu mănâncă nimeni tort, doamnă Anderson, îi răspunde Harry, masându-și tâmplele. Puteți să-l aruncați dacă vreți...
— Desigur că nu, abia aștept să iau o bucățică. Bun, acum suntem gata. Vă voi răspunde la toate întrebările.
Deschide larg brațele de parcă ar ține un discurs. Ceea ce și urma să facă, până la urmă.
— Dar mai întâi vă expun puțin contextul. Îl caut pe Fausto de mulți, mulți ani. Atunci când mi-am dat seama că nu-l pot găsi dacă alerg după el, l-am lăsat liber. Însă m-am folosit puțin de împrejurimi. Nu există nicio profeție, dragilor, spune privindu-i pe fiecare în parte pentru a le vedea reacția. E o poveste inventată de Fausto în timpul petrecut în sanatoriu.
— Ce? se miră Anne și Philona în același timp. Dar ne-ai spus despre asta, bunico. Ne-ai dat aceeași carte, continuă Phili.
— Am prevăzut că Fausto va încerca să fugă. Așa că m-am apucat să scriu profeția, în dublu exemplar. Cartea cu rugăciuni mi s-a părut cea mai potrivită alegere. Mereu îmi spunea că vrea să devină preot. Am avut grijă ca una dintre cărți să ajungă la el, și cealaltă la nepoata mea. Care își petrecea timpul cu cea care avea să devină omul meu de bază, fiica ta Mike. Le-am impus să rețină acea poveste falsă, le-am indus existența ei și frica de a apărea un criminal care vrea să-și continue menirea. Când Annemarie a auzit numele "Fausto Sartori", s-a gândit imediat la profeție. Drept dovadă, a fugit la carte. Atunci mi-am făcut apariția și am început să pun câteva capcane în jur.
