//Thriller psihologic// //Mister// //Polițist//
Un preot din Detroit, pe nume Fausto Sartori, înfăptuiește o crimă oribilă, spunând că el este cel ales pentru a îndeplini o profeție străveche. Datoria lui este să ucidă toți păcătoșii făcâ...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O decizie de ultim moment sau nu, Annemarie părea că are un plan, unul care, până acum, funcționa. Fausto rămase în spatele lor, la o distanță semnificativă, mergând lent, legănat, de parcă s-ar plimba. Nu te lași, jivină, gândi Philona reușind să tragă cu ochiul la câte o intersecție la care, de nevoie, trebuiau să se oprească.
— Încă e în spatele nostru, nu-i așa? șopti Annemarie în timp ce-și ciufulea părul pentru a distruge speranțele urmăritorului de a descifra ce spunea.
— Da, răspunde Philona dând din cap de parcă ar fi oferit un răspuns negativ.
— Ce spui să facem o vizită lacului din spatele casei mele? întrebă făcând cu ochiul.
— De ce acolo?
— Să-i creăm locul perfect pentru următoarea crimă, răspunse cu o atitudine mândră, scuturând mâna care o ținea pe a Philonei. Acolo l-a ucis pe Jake, prietenul tatei, un polițist venit să ancheteze cazul din Detroit.
— Și crezi că nu s-ar da înapoi să mai prindă niște victime în același loc, completă Philona, care analizase ipoteza prietenei sale. Mai mulți morți în același loc, mai puțină muncă de a ascunde cadavrele, adăugă întorcându-se vioi cu fața spre Annemarie, cu o vedere perfectă a lui Fausto.
A fost prins că le urmărește. Sau nu. Nu știa ce să creadă. L-a văzut sau nu, Fausto se opri brusc și începu să examineze o clădire veche pe lângă care trecea în acel moment. Fiind atât de concentrat, un grup de oameni renunțară la alergătura în care erau prinși și admirară clădirea a cărei arhitectură în stil romanic ar atrăgea orice turist venit până în Anchorage cu scopuri artistice. Pentru cei obișnuiți cu locul, din nefericire, clădirea a devenit aproape invizibilă.
Fetele își continuară drumul, grăbiră pasul, iar bărbatul renunță de îndată la latura estetică pe care, fără să vrea, o descoperise. Pentru a ajunge în fața casei familiei Carter, a mai fost nevoie de traversarea câtorva străzi împânzite cu mașini și șoferi grăbiți și a câtorva ganguri în care lumina zilei pătrundea cu greutate din pricina blocurilor imense de locuințe.
Imediat după ce au intrat în casă, Philona și Annemarie au ieșit pe ușa din spate, timp în care Fausto se resemnase cu gândul că vânătoarea se terminase. Dar nu găsi pe nimeni înăuntru. În schimb, pe masa din sufragerie zăcea un bilețel, o bucățică de hârtie ruptă în grabă, neglijent. Scrisul, însă, se dovedi a fi deosebit de îngrijit, cu litere condeiate elegant, școlit: "Tată, eu și Philona suntem la lacul din pădure. Anne".
La lac? Împielițata aia mică i-a povestit blondinei de Gedeon, se gândi. Ce se așteaptă să găsească? O scrisoare de adio?
Porni pe poteca îngustă, printre copaci. În pădure se auzeau doar frunzele foșnind, un vuiet continuu care se deplasa în toate direcțiile. Philona stătea ascunsă după o buturugă imensă, singura rămasă intactă după ultima furtună care a făcut ravagii în urma ei. Annemarie și-a continuat drumul până la lac, singură. Simțea că nu e cea mai sigură variantă, dar nu-și putea pune prietena în pericol. În plus, dacă el va îndrăzni să-i facă ceva, ajutoarele vor veni imediat, iar el nu va avea timp să ascundă nimic. Alege chibzuit, Fausto, sau te conduci singur la pierzanie, murmură în timp ce auzi pașii apăsați ai bărbatului, venind în spatele său.
