//Thriller psihologic// //Mister// //Polițist//
Un preot din Detroit, pe nume Fausto Sartori, înfăptuiește o crimă oribilă, spunând că el este cel ales pentru a îndeplini o profeție străveche. Datoria lui este să ucidă toți păcătoșii făcâ...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ușa de la intrare se deschise și scârțâi scurt. Familia Anderson nu o încuia niciodată, fiind prea siguri că niciun hoț nu și-ar fi irosit timpul căutând ceva printre cărți prăfuite, ceasuri vechi și ruginite și o colecție uriașă de mașini de epocă în miniatură.
Richard și Andrea au început să colecționeze vechituri de aproape șaptesprezece ani, încă de când micuța Philona s-a născut. Toate lucrurile adunate de-a lungul anilor erau dovezi că partea frumoasă a istoriei putea fi păstrată în pântecele timpului chiar și în cele mai modernizate ipostaze ale omenirii.
Annemarie urcă la etaj unde se afla camera Philonei. Soții Anderson erau plecați din oraș pentru a participa la o licitație de mașini de scris și mobilă victoriană. O ușă albă, plină cu desene amatoricești se lovi de perete, descoperind un chip alb și blând, încadrat de un par blond și lung prins în părți cu agrafe violet. Avea întotdeauna o expresie veselă, ochii verzi lucindu-i de sănătate și poftă de viață.
— Într-o zi mă voi decide să renunț la ușa de la camera mea numai ca să încetezi cu intrările astea demne de un infarct, spuse Philona afișând un zâmbet dulce în colțul drept al buzelor trandafirii.
Soții Anderson erau membrii multiplelor comitete ale orașului: "Luptăm pentru educație", "Cheltuim mai puțin, dăruim mai mult" și "Dumnezeu alături de noi". Ultimul a fost instaurat de însuși Michael care i-a rugat pe cei doi, pe atunci tineri căsătoriți, să se înscrie și să-l ajute cu organizarea întrunirilor, lucru la care se pricepeau de minune mulțumită experienței îndelungate prin diferite colțuri ale lumii.
Annemarie a adorat-o pe Philona încă din prima clipă în care Andrea a pășit cu ea înfășată în Biserică. Părintele Carter o considera o a doua fiică, aceasta crescând în sânul Domnului alături de el și de Anne care, pe-atunci, avea numai doi anișori.
— Vreau să-ți povestesc ceva și apoi să îmi răspunzi la o întrebare, se năpusti Annemarie gâfâind zgomotos.
— Care e întrebarea? îi intră Philona în joc, învârtind pe deget o șuviță de păr blond.
— Oare am înnebunit? întrebă, începând să-și roadă unghiile de la mâna stângă.
— Ce simplu... Da! Pe zi ce trece evoluezi în nebunie, draga mea.
Annemarie se apropie de ea, dându-și ochii peste cap, cât să vadă că era mai serioasă ca oricând. Își dădu părul după urechi și luă în brațe o pernă pe care o strânse la piept cu îndârjire, privind în jos.
— Bine, bine, povestește-mi, spuse Philona liniștind-o astfel pe prietena ei.
— Mai ții minte cartea pe care am citit-o vara trecuta? Cea pe care ți-a dat-o bunica Louise, începu meticulos Annemarie.
