Profeția

Epilog

       Intersecția Benson cu Minessota. Aceiași șoferi nervoși care nu au răbdare până trec cele nouăzeci de secunde ale pietonilor. Un aer încărcat cu înjurături și chiciură. Ai zice că noaptea face și astfel de locuri să se liniștească, să trăiască cu adevărat, dar te-ai înșela amarnir. 

      Harry găsește un loc strâmt pentru a parca mașina. Nu s-a gândit încă dacă o s-o mai scoată de acolo doar cu o macara, dar Lina insistase să nu se depărteze prea mult de destinație. Coboară din mașină strângând la piept geaca fluturândă din cauza mersului grăbit. 

     — Alice..., șoptește aplecându-se pe lângă ghena de gunoi lângă care abia puteai să stai fără să faci o grimasă de scârbă. Micuță, sper că încă sunteți aici...

     Alice iese dintr-un subsol al unei clădiri părăsite. Purta aceleași haine jalnice și murdare ca atunci când a văzut-o prima oară. Se smucește să ajungă la Lina, însă cineva o trage de braț să se întoarcă. Harry observă toată scena, moment pentru care pipăie tocul pistolului cu buricele degetelor înghețate. 

     — Nu, nu, îi sperii, îi da femeia peste mână, asemenea unui copil neastâmpărat. Ce te-a apucat? Îi sperii...Alice, sunt eu...ne-am întâlnit în urmă cu câteva zile, mai ții minte? Poți să-i spui fratelui tău că nu trebuie să-și facă griji. 

     Copiii îi priveau uimiți, fără să scoată o vorbă. Mai văzură polițiști, dar doar când îi luau cu forța și îi aruncau la altă intersecție, în urma plângerilor oamenilor ce locuiesc în jur. 

     — Și dumneavoastră ați venit să ne zgorniți de aici? De data asta ce-am făcut? N-am furat, nu am făcut gălăgie...Duceți-ne unde vreți, dar nu ne despărțiți, vă rog!

     Băiatul vorbi atât de corect, de serios. Inteligență înnăscută, șopti Harry care încă stătea în spatele Linei. 

     — Lewis, vreau să mă asculți, începe Lina abținându-se să nu plângă. M-am întâlnit cu sora ta. Mi-a zis despre tine și despre cât de urât se poartă oamenii cu voi, confirmă băiatul lăsând-o liberă pe Alice, care alerga în brațele Linei. Hei, micuțo...Și eu am stat pe străzi până m-a găsit cineva. Omul ăsta urât și fioros din spatele meu, zâmbește odată cu cei doi copii. 

     — Mustața îl face fioros, observă fetița atingându-i fața lui Harry. Ai chiar și pistol de împușcat? Împuști oamenii răi?

     — Alice...limbajul, îi atrage Lewis atenția asupra felului înfipt cu care vorbea. 

     — Chiar am, scoate pistolul și le arată. Dar nu poți să-l atingi, e periculos. 

     Lina îl vede pe Lewis care se apropie să vadă mai bine obiectul necunoscut de care sora lui era așa de curioasă. O bucată mare de metal care îți poate lua viața, asta era pentru el. Nu vedea nimic bun în a avea un astfel de obiect asupra ta. 

     — Copii, își drege Lina glasul, nu ați vrea să locuiți cu mine? 

     Fața lui Alice se însenină brusc, la fel și a lui Lewis. O privea însă sceptic, neputând realiza dacă oferta era sau nu o capcană.

     — La dumneavoastră acasă? Adică...pe stradă? În curte? Nu vrem să creăm probleme...

     — În casă, Lewis. Ca și copiii mei. O să am eu grijă de voi. În plus, nu am curte, ci doar un apartament micuț. 

     — Și avem și noi loc...cu dumneavoastră?

     — Aveam un loc pregătit pentru voi, dragule, le mângâie câte un obraz, doar că nu vă găsisem încă. 

    Harry o ia în brațe pe micuța care continuă să se holbeze la pistolul atârnat de curea. Zâmbea, deși nu realiza că o așteaptă o viață nouă. Lewis își ștergea lacrimile mergând pe lângă Lina căreia îi mulțumea din două în două minute. El realiza ce se întâmplă. Era fericit mai mult pentru sora lui, decât pentru el. Se așază pe bancheta din spate și îi strânge năsucul lui Alice între arătător și degetul mijlociu, ceea ce o determină să scoată un hohot de râs. 

     — Ai terminat o poveste și acum începi alta? întreabă Harry așteptând sunetul cheii în contact. 

     — Îmi încep viața, destul cu poveștile. O să mă zbat pentru copiii ăștia, spune în șoaptă. Până la urmă, Fausto m-a făcut să înțeleg că tu ești creatorul propriei povești. În a lui erau numai personaje negative, desigur...Dar uite unde a dus totul? arată în oglinda în care se reflectau cei doi copii deja moleșiți de la căldură. 

     — Ești polițistă, de personaje negative o să tot dai.

     — Dar nu le includ în povestea mea, punctează ferm. Oare mai e tort? Păcat că l-ai adus acolo doar așa. dacă Fausto voia să guste o bucățică?

     Lewis aude numele ciudat despre care se vorbea. Îl spune pocit, dar nu îi păsa. Voia să audă doar povestea lui Fausto, voia să audă tot ce nu putuse să audă până atunci din cauza vieții mizere și a oamenilor monstruoși. 

     — În regulă, o să vă spun. Harry, mă vei ajuta, începe blând povestirea, privind copacii care mergeau în sens opus față de mașină. Într-o casă drăguță și foarte colorată, trăiau o femeie și un bărbat, foarte simpatici. Aveau și un câine care îi mușca numai pe hoți și răufăcători. Într-o seară, bărbatul vine și găsește pe masă o porție de pui cu legume. Atunci el...